Ne-am mutat!

De acum inainte va astept cu drag si cu aceleasi retete fabuloase pe noul site

WWW.MENTASIROZMARIN.RO

Taste of Italia: spaghetti ai pomodorini e basilico - spaghetti cu rosii si busuioc [*ovo-vegetarian]

3 ingrediente principale, 15 minute timp total de preparare si un preparat pe care daca ar fi sa il denumesc altfel decat "spaghetti ai pomodorini e basilico", l-as denumi simplu: "Italia on a plate"

[for English recipe please click here]

        Nu stiu cum sa explic asta cu a ti se face dor de o tara, oamenilor normali presupun ca li se face dor de alti oameni nu de o tara intreaga, dar mie va spun sincer ca mi se face dor de Italia cel putin o data pe saptamana, daca nu chiar mai des. Cu atat mai mult vara, cand visez la plaje cu nisip fin si mare cristalina, la forfota Romei intr-o seara de August, la un spritz pe marginea unui canal obscur in Venetia, la o plimbare racoritoare prin padurile de langa Monterenzio, ori la o cina imbelsugata alaturi de prieteni dragi pe care ii vad mult prea rar!

Trei ani. Fara retete. Fara fotografii. Cu o rugaminte.

Acum trei ani imi impachetam laptopul, cateva haine si doua perechi de pantofi intr-un bagaj de mana si o jucarie de plus in cealalta mana si ma indreptam catre Londra. Cu escala la Venetia, pentru ca asa a fost sa fie si pentru ca nimic nu este intamplator pe lumea asta, iar Venetia mi-a fost dintotdeauna loc pentru suflet si confidenta fidela. Si cu atat mai mult atunci, in cele 6 ore de escala, mi-a ascultat sperantele si temerile asa cum numai un prieten bun poate sa o faca, fara sa judece, fara sa intrebe de ce, fara sa dea sfaturi si fara sa-i fie teama. Mie in schimb, imi era. Imi era teama ca Londra nu e cea despre care citisem in carti, cu ceaiuri parfumate si prajiturele frumoase servite la ora 5 in locuri curate si elegante, imi era teama ca Londra nu ma va primi cu bratele deschise, si nu imi va oferi nici macar un ceai ieftin la aterizare, insa pe de alta parte, in sufletul meu stiam ca imi datorez mie insami sa fac acest pas. Aveam nevoie atunci, la acea vreme, sa fug de tot si de toate, sa las la o parte toti oamenii care imi intrasera pana atunci in viata cu sau fara voia mea, sa las in urma o tara si un oras in care la momentul respectiv simteam ca nu ma mai regasesc si ca nu ii mai apartin.

Sunt trei ani de atunci, si inca imi mai amintesc cum vamesul din aeroport s-a uitat la mine, cum stateam in fata ghiseului cu ochii plini de speranta, cu bagajul intr-o mana si jucaria de plus in alta, zambindu-mi cald, aproape parinteste, ca unui copil care pleaca departe, ducand cu el nimic mai mult decat o jucarie de plus si un bagaj de sperante.

Sunt trei ani de atunci, iar in acesti trei ani am invatat ca de fapt nu fugeam nici de oamenii din viata mea si nici de locurile care de altfel imi sunt atat de dragi: in realitate fugeam de mine. Sunt trei ani in care am avut ocazia sa invat ca e mai usor sa dai vina pe locuri si pe oameni decat sa te uiti in interiorul tau si sa schimbi ceea ce nu iti place. Sunt trei ani in care am invatat ca daca iti doresti cu adevarat ceva, atunci intreg universul va colabora la implinirea dorintei tale, si da, se intampla! Am invatat in acesti ani ca totul este posibil, iar alegerile pe care le faci iti apartin si trebuie sa ti le asumi in totalitate. Ca un zambet face uneori cat o mie de cuvinte iar o imbratisare primita pe strada de la un tanar care plimba o pancarta cu "free hugs" este de multe ori tot ceea ce reusesti sa obtii in materie de afectiune intr-o metropola cu atat de multi oameni incat, oricat de paradoxal ar parea, de cele mai multe ori esti singura, doar tu cu tine si cu gandurile tale, coplesita de imensitatea din jurul tau. Si ca "acasa" este acolo unde ti-e cald si bine si ai cu cine sa iti imparti gandurile, bucuriile si sperantele.

Am ales acum trei ani sa raman in Londra, desi asa cum imi imaginam, nu m-a primit nici cu ceai cald si nici macar cu o raza de soare. Dar am invatat in timp sa iubesc ploaia, sa imi ofer singura ceaiul si, poate cel mai important, am invatat sa nu imi mai fac planuri si sa iau fiecare zi si fiecare experienta asa cum vin ele, cu bune - daca ai puterea sa le vezi, si cu rele - daca nici macar nu incerci sa le intelegi. Am invatat cat este de important sa fiu sincera in primul rand fata de mine insami si in al doilea rand fata de cei din jurul meu, si cat de important este sa cred in pasiunile mele si in lucrurile care imi bucura sufletul!

In toti acesti trei ani de zile acest blog mi-a fost de multe ori refugiu si loc de alinare sufleteasca. De atunci, acest blog este si el intr-un fel "casa" mea. Am cunoscut in toti acesti ani oameni minunati, oameni pasionati, si mai mult decat atat, de cele mai multe ori v-am simtit aproape pe toti cei care ma cititi mai rar sau mai des, iar incurajarile si mesajele voastre mi-au dat speranta sa merg mai departe si sa continui acest minunat proiect care se numeste "Menta & Rozmarin". Am hotarat sa duc mai departe acest proiect, sa ii dau o casuta noua (.ro) si sa ii dau hainute noi, iar pentru asta m-as bucura tare mult sa aflu si parerile voastre: ce va place, ce nu va place, ce ati vrea sa vedeti pe noul format si ce v-ati dori sa aflati despre stiul de viata vegetarian. Lansarea noului site va avea loc la inceputul lunii august si deja am pregatite pentru voi cateva surprize, inca deocamdata le tin "la secret", asa, ca sa se coaca bine :). Va astept asadar gandurile si sugestile printr-un comentariu la aceasta postare si va asigur ca voi incerca pe cat posibil sa tin cont de toate dorintele si sugestile voastre.

Astazi nu am pentru voi nici o reteta. Nici o fotografie. Am doar un simplu si sincer: "Multumesc!".