duminică, 29 iulie 2012

Mille Feuille cu mousse din branza de capra, coulis de zmeura si cimbru

        Imi plac provocarile, cu atat mai mult provocarile care tin de domeniul culinar: aici imaginatia mea poate sa se desfasoare in voie, spre deliciul meu si, sper eu ca si al vostru, al celor care urmariti acest blog. :)
     Proiectul Dulce Romanie a fost initiat de Mihaela, acum aproape doi ani, iar eu, chiar daca l-am descoperit de curand, va marturisesc ca l-am indragit pe loc! Pentru provocarea Dulce Romanie din aceasta luna, ingredientele propuse de Cosmin si Daiana sunt, cum altfel, decat simple si bune: zmeura, vanilia si branza de capra, cu precizarea ca preparatul final sa cuprinda cel putin doua din cele trei ingrediente. 
        Simplu! - mi-am spus, gandindu-ma direct la un desert cu zmeura si vanilie - doua arome puternice, pline de personalitate, care se pot imbina armonios intr-un desert de vara simplu si parfumat! Insa gandul ca as lasa la o  parte branza de capra nu imi dadea pace: imi place prea mult aceasta branza cremoasa, cu gust bogat, usor picant si delicat in acelasi timp. 
         Asa se face ca dupa negocieri intense cu mine insami, am luat un desert clasic, respectiv mille feuille cu zmeura si crema de vanilie, am inlocuit crema de vanilie cu un mousse din branza de capra pentru a pastra textura cremoasa, am adaugat un coulis de zmeura pentru a intensifica gustul de zmeura propaspata si am condimentat totul cu cimbru proaspat pentru a aduce o nota distincta intregului preparat. Rezultatul a fost sublim: o combinatie de arome si texturi care s-au imbinat perfect intr-un desert pe cat de complex pe atat de rafinat: mille feuille cu mousse din branza de capra, coulis de zmeura si cimbru.   




Ingrediente (pentru 4 portii):

pentru aluatul de foietaj:
445 grame faina
445 grame unt rece
195 ml apa rece
12 grame sare
8 ml zeama de lamaie

pentru mousse din branza de capra:
170 grame branza de capra
100 grame zahar pudra
200 ml smantana lichida pentru frisca
un praf de sare

pentru coulis de zmeura:
100 grame zmeura proaspata
50 grame zahar pudra

pentru servire:
250 grame zmeura proaspata
cateva crengute de cimbru proaspat


Note:
Am ales sa fac aluatul de foietaj in casa, astfel ca timpul de preparare a crescut semnificativ. Daca alegeti aceeasi optiune, va recomand sa preparati aluatul de foietaj cu o zi inainte.
Ingredientele pentru aluatul de foietaj reprezinta totalul ingredientelor folosite pentru obtinerea foietajului, respectiv blocul de unt si aluatul initial.
Pentru explicatii mai detaliate in ceea ce priveste aluatul de foietaj, va recomand sa cititi cu atentie explicatiile de la reteta de croissant. Veti gasi acolo o serie de informatii utile, tips & tricks precum si secretele obtinerii unui foietaj perfect.
Pentru aceasta reteta este necesara doar jumatate din cantitatea totala de aluat. Restul de aluat se poate pastra la frigider pentru maxim 5 zile, ori poate fi folosit in aceeasi zi pentru a a face saratele ori alte gustari.

Metoda de preparare

Aluatul de foietaj:
1. Pregatiti urmatoarele ingrediente (pentru blocul de unt): 
410 grame unt rece taiat cubulete
150 grame faina
un praf de sare
8 ml zeama de lamaie
2. Asezati untul intr-un castron, stropiti-l cu zeama de lamaie si amestecati-l cu faina folosindu-va mainile si nu mixerul. Framantati cu mana pana cand obtineti o compozitie omogena, fara cocoloase de unt si modelati-l sub forma unui patrat cu latura de 15 cm. Lucrati untul cu miscari rapide si ferme, pentru a prevenit topirea datorata contactului cu mana. Acoperiti-l cu folie si lasati-l la temperatura camerei sau daca este prea cald in bucatarie, asezati-l in frigider.

                       

3. Pregatiti restul ingredientelor (pentru aluat)
305 grame faina
45 grame unt (rece, taiat in cubulete)
195 ml apa (rece)
12 grame sare
4. Formati aluatul: cerneti faina pe planul de lucru, adaugati untul taiat in cubulete si framantati cu varfurile degetelor pana cand obtineti o compozitie sfaramicioasa. Aranjati compozitia in forma de cerc, formati o gropita in mijloc si adaugati sarea, iar apoi apa (treptat), framantand pana cand obtineti un aluat compact, elastic. Formati o bila din aluat iar apoi crestati aluatul in forma de cruce, cu ajutorul unui cutit bine ascutit. Inveliti aluatul in folie de plastic si lasati-l la frigider pentru 30 de minute.
5. Pregatiti foietajul: scoateti aluatul din frigider, plasati-l pe blatul de lucru infainat si dati-i o forma patrata, largind aluatul pe crestatura din interior spre exterior. 

                                              
                                                 
                                              
6. Intindeti aluatul cu sucitorul (pudrati cu faina daca e necesar) pana cand obtineti un patrat cu latura de 25 cm. Plasati blocul de unt deasupra aluatului, pe diagonala, iar apoi "impachetati" blocul de unt in aluat, avand grija sa sigilati marginile.

                                

7. Intindeti aluatul cu sucitorul astfel incat sa obtineti un dreptunghi, pana cand ajungeti la o grosime a aluatului de 1 cm. Impartiti aluatul in trei parti marcand usor aluatul cu degetul. Impaturati prima treime a aluatului catre mijloc, iar apoi ultima treime deasupra (urmariti si fotografiile de mai jos pentru exemplificare). Eliminati faina in exces. Acoperiti cu folie si lasati la frigider pentru 30 de minute. 


8. Scoateti aluatul din frigider, asezati-l astfel incat latura lunga sa fie pozitionata orizontal si intindeti-l cu sucitorul astfel incat sa obtineti din nou un dreptunghi cu o grosime a aluatului de 1 cm. Acoperiti cu folie si lasati la frigider pentru inca 30 de minute.
9. Repetati pasul 8 insa de data aceasta lasati aluatul la frigider pentru cel putin doua ore sau peste noapte.
10. Preincalziti cuptorul la 190 grade Celsius.
11. Scoateti aluatul din frigider, asezati-l pe blatul de lucru infainat si intindeti-l cu sucitorul intr-o foaie cu grosimea de aproximativ 2 cm. Taiati aluatul in dreptunghiuri cu dimensiunea de 15x5 cm si lasati-l sa se odihneasca 15 minute.
12. Coaceti pentru 15-20 de minute sau pana cand marginile foietajului incep sa se rumeneasca.

Mousse din branza de capra:
1. Puneti branza de capra intr-un castron, adaugati zaharul pudra si sarea si amestecati cu ajutorul unui tel in forma de para pana cand obtineti o compozitie cremoasa.
2. Separat, cu ajutorul unui mixer electric, mixati smantana pana cand obtineti o frisca de densitate medie.
3. Incorporati treptat frisca batuta in compozitia de branza pana cand obtineti o compozitie fina, cremoasa.
4. Lasat la racit, in frigider, pentru minim 15 minute.

Coulis de zmeura:
1. Folosind un robot de bucatarie, mixati zmeura, adaugand treptat zaharul, obtinand astfel un sos dens.
2. Strecurati sosul printr-o sita fina.
3. Lasati la racit pentru minim 15 minute.

Asamblare:
Pe o felie de foietaj puneti un strat generos de mousse, adaugati o lingurita sau doua de coulis si 6-8 bucati de zmeura. Presarati deasupra cimbru proaspat.


Asezati deasupra o a doua felie de foietaj garnisita la randul ei cu mousse, coulis si zmeura. Presarati cateva frunzulite de cimbru si decorati cu doua crengute de cimbru.


Va doresc pofta buna si ca de obicei, astept cu drag comentariile voastre!




12 comentarii:

  1. Fotografiile sunt deosebite, iar desertul pe masura! Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos draga mea,
      Sa stii ca nu eram foarte multumita de fotografii, insa am fost pe ultima suta de metri cu provocarea asta si nu mai aveam timp sa le fac.
      Ma bucur mult ca iti plac fotografiile,
      Pupici si imbratisari! :*

      Ștergere
  2. Combinatie deosebita,cu un gust pe masura
    Pup si o zi buna!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lulu draga mea, iti multumesc din suflet!
      sper sa incerci aceasta combinatie de ingrediente, e intr-avar deosebita :)
      Hugs :*

      Ștergere
  3. Exceptional totul!!!O prezentare de exceptie!
    Imi place foarte mult...felicitari.
    Zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Angelica iti multumesc tare mult!
      Te pup si te mai astept pe la mine:)

      Ștergere
  4. Interesanta combinatie de gusturi si mirosuri! Sa nu uiti sa imi trimiti link-ul si o fotografie pe mail pentru parada!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci pentru atentionare Cosmin, ma bucur ca am participat la provocarea voastra!
      Va astept in curamd si eu cu o provocare :)

      Ștergere
  5. Ai atins perfectiunea la acest preparat........de la preparare pana la prezentare iar de gust nici nu ma indoiesc! FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai Lavi, multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, te mai astept sa stii :)
      Pupici! :*

      Ștergere