joi, 28 iunie 2012

Retete de vara: frigarui cu legume si branza halloumi [*lacto-vegetarian]

For English recipe click here 
      
          Si daca tot e vara si retetele devin tot mai simple si mai rapide, pentru ca, nu-i asa, ar fi pacat sa ne petrecem prea mult timp prin bucatarie, astazi va propun o reteta pe cat de scurta pe atat de savuroasa: frigarui cu legume de vara si branza halloumi. 
          Asa cum probabil ati intuit deja din titlu, aceste frigarui reprezinta alternativa vegetariana pentru un gratar la iarba verde sau (daca sunteti ca mine, din categoria celor care nu se bucura de optiunea unui grill outdoor) pe aragaz, in tigaia speciala pentru grill. 
          Despre branza halloumi pot doar sa va spun ca este o branza de origine cipriota, usor sarata, obtinuta din lapte de capra si de oaie, ideala pentru a fi servita calda, prajita in tigaie ori pe gratar. Se asociaza perfect cu orice legume, in salate de vara stropite cu ulei de masline si zeama de lamaie.


Ingrediente: (pentru 4 portii):
- 250 grame branza halloumi
- 4 cepe mici
- 10-12 rosii cherry
- un dovlecel verde
- sare 
- piper
- cateva picaturi de ulei de masline
- cateva picaturi de zeama de lamaie

Metoda de preparare:
1. branza halloumi si legumele se taie in cuburi de dimensiuni aproximativ egale (lasati rosiile intregi)
2. se infig bucatele de branza, alternand cu legumele, pe betele de frigarui
3. se stropesc frigaruile cu zeama de lamaie si cu ulei de masline, se adauga sare (nu prea multa, pentru ca branza este oricum sarata)
4. frigaruile se prajesc pe gratar (sau in tigaia pentru grill) cate 2-3 minute pe fiecare parte

Se servesc calde, la un pahar de vin, impreuna cu prietenii :)


Enjoy!

          Later edit: cu aceasta reteta imi fac si eu debutul la provocarea "Dulce Romanie", gazduita luna aceasta de Andie - o vegetariana cu un blog frumos-frumos, plin de retete gustoase si colorate :)

sâmbătă, 23 iunie 2012

Taste of France: Camembert copt, cu nuci si struguri

        Din categoria: retete simple pentru o cina perfecta, astazi va invit pe meleaguri frantuzesti, sa savuram impreuna o branza cremoasa si extrem de aromata: camembert. Camembert este o branzica foarte populara, obtinuta din lapte de vaca. Prin lege, sortimentul Camembert de Normandie este obtinut exclusiv din lapte de vaca neapsteurizat, insa majoritatea sortimentelor prezente in marile magazine sunt in general obtinute din lapte pasteurizat.  
        Daca este servita ca atare, branza Camembert se recomanda a fi servita la temperatura camerei, alaturi de o felie de paine, iar pentru un plus de savoare se pot adauga nuci si fructe proaspete (mere, pere, afine sau struguri). Alternativ, branza Camembert poate fi consumata coapta sau prajita (pané). Branza Camembert pané poate fi servita ca fel principal si are un gust special daca este servita alaturi de o dulceata de afine si cu o garnitura de orez.
                

duminică, 10 iunie 2012

Retete cu maia: focaccia cu ceapa caramelizata si cimbru

        Reteta pentru focaccia in varianta cu drojdie (pe am experimentat-o la inceputul anului si despre care v-am povestit cu lux de amanunte aici) si-a castigat deja de multa vreme un loc fruntas printre retetele mele preferate. Insa de cand am descoperit maiaua (thanks a million Codruta pentru inspiratie si explicatii pas cu pas) n-am mai avut liniste: trebuia sa fac focaccia cu maia. Asa ca am inceput sa caut retete, sa experimentez, sa esuez cu brio de vreo cateva ori pentru ca in final sa ajung la un rezultat care in sfarsit m-a multumit pe deplin: o focaccia aerisita, pufoasa in interior si cu o coaja crocanta pe exterior. 
        Reteta aceasta, ca de altfel toate retetele de aluat cu maia pe care le-am experimentat pana acum, necesita un timp de preparare mai indelungat in comparatie cu retetele la care se foloseste drojdie, insa va asigur ca merita tot efortul :)
        

duminică, 3 iunie 2012

Retete de vara: Black Forest Meringue [*ovo-vegetarian]

        Ieri am primit cirese: un castron intreg plin cu cirese mari, rosii, jucause si zglobii! De indata ce le-am vazut m-am gandit ca tare bine le-ar sta intr-un desert, si nu chiar orice desert: un desert mai special, ca tot e sarbatoare! 
       Black Forest Meringue este de fapt o combinatie intre celebra prajitura Black Forest, avand ca ingrediente principale ciresele si ciocolata, si clasica bezea, imbogatita cu cacao, pentru a inlocui blatul bogat al prajiturii Black Forest, cu o baza putin mai usoara, crocanta pe exterior si pufoasa in interior.