Se afișează postările cu eticheta Cina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cina. Afișați toate postările

marți, 23 iulie 2013

Taste of Italia: spaghetti ai pomodorini e basilico - spaghetti cu rosii si busuioc [*ovo-vegetarian]

3 ingrediente principale, 15 minute timp total de preparare si un preparat pe care daca ar fi sa il denumesc altfel decat "spaghetti ai pomodorini e basilico", l-as denumi simplu: "Italia on a plate"


[for English recipe please click here]



        Nu stiu cum sa explic asta cu a ti se face dor de o tara, oamenilor normali presupun ca li se face dor de alti oameni nu de o tara intreaga, dar mie va spun sincer ca mi se face dor de Italia cel putin o data pe saptamana, daca nu chiar mai des. Cu atat mai mult vara, cand visez la plaje cu nisip fin si mare cristalina, la forfota Romei intr-o seara de August, la un spritz pe marginea unui canal obscur in Venetia, la o plimbare racoritoare prin padurile de langa Monterenzio, ori la o cina imbelsugata alaturi de prieteni dragi pe care ii vad mult prea rar!

luni, 8 iulie 2013

Retete de vara: supa picanta de rosii cu lamaie, cimbru si chili [*vegan]

In completarea colectiei cu retete de vara, astazi va propun o reteta racoritoare si foarte aromata: supa picanta de rosii coapte, condimentata cu zeama de lamaie, coaja de lime, cimbru si chili rosu poate fi servita atat calda cat si rece, acompaniata de cateva felii crocante de paine cu maia.



supa picanta de rosii cu lime, cimbru si chili

        Prin excelenta vara este sezonul rosiilor. Daca toata iarna si primavara am suferit si am evitat pe cat posibil sa cumpar rosii din supermarket, iata ca a venit in sfarsit momentul in care tarabele din piete sunt pline cu rosii de toate felurile si de toate formele! 
        Sunt o mare iubitoare de rosii, insa ceea ce imi place si mai mult este sa le asociez cu ierburi si condimente care la prima vedere pot parea neobisnuite. Asta nu inseamna ca nu ador clasica asociere de rosii cu busuioc, din contra: as putea manca bruschetta cu rosii si busuioc in fiecare zi, fara sa ma plictisesc vreodata, iar pe pizza Margherita nici nu concep altceva in afara de mozzarella, rosii si busuioc. Insa cand vine vorba de supe si alte mancaruri imi place sa experimentez. Anul trecut am incercat un gazpacho usor atipic in care am adaugat frunze proaspete de tarhon si rezultatul a fost fabulos, iar in acest an am revenit la marea mea dragoste: cimbrul. 
        Am pornit de la ideea clasicei supe de rosii, careia am vrut sa-i dau putina personalitate, astfel ca am copt rosiile in loc sa le fierb, am adaugat un chili rosu si cateva crengute de cimbru proaspat, am condimentat totul cu zeama de lamaie iar pe final am adaugat coaja de lime si piper negru proaspat macinat. Am obtinut astfel o supa usor picanta insa extrem de aromata si foarte racoritoare!
        Va invit sa explorati in continuare reteta mea de supa picanta de rosii, insa mai mult decat atat va invit sa experimentati si sa va creati propria supa de rosii pentru ca posibilitatile sunt practic nelimitate! :)   

********

duminică, 9 iunie 2013

Taste of Italia: Pizza Margherita - reteta si tehnici de baza

        Va povesteam acum ceva vreme despre proiectul meu de cercetare (daca pot sa-i spun asa) avand ca tema: pizza perfecta. Ei bine, proiectul este inca in plina desfasurare, pentru ca desi aparent pizza nu este cel mai complicat lucru din lume in materie de gastronomie, totusi un blat de pizza perfect reprezinta pentru multi o adevarata provocare. Am sa reiau periodic postarea despre pizza la care ma refeream mai sus si am sa completez cu noile descoperiri pe care le fac, astfel incat sa ramana un punct de referinta pentru incepatori si pentru pasionati, insa astazi doresc sa va spun cateva cuvinte despre cea mai populara pizza din lume: Pizza Margherita.
        In L'Enciclopedia della Cucina Italiana - volumul despre pizza, paine si tarte sarate - Pizza Margherita este prezentata ca fiind un "piato unico" pentru ca in simplitatea sa, aceasta pizza reprezinta un model de echilibru perfect din punct de vedere dietetic datorita carbohidratilor prezenti in aluat, a vitaminelor continute de rosii, a mineralelor si uleiurilor esentiale continute de busuiocul verde precum si datorita proteinelor  de origine animala continute in mozzarella. Pizza Margherita face parte din categoria "pizze rosse" datorita faptului ca blatul este acoperit cu sos de rosii, toate celelalte pizze care nu contin sos de rosii fiind clasificate ca "pizze bianche". De altfel, aceasta este singura clasificare pe care o gasim in L'Enciclopedia della Cucina Italiana, pentru ca pornind de la ideea de baza, condimentele si combinatiile de condimente care pot fi adaugate pe blatul de pizza sunt practic nelimitate si imposibil de impartit in alte categorii. Desigur, daca doriti, putem discuta despre pizze cu carne, cu peste, cu branza sau cu legume, insa in definitiv totul ramane la propria alegere si la propriile gusturi. Un singur lucru poate ar mai fi de mentionat si am sa insist asupra acestuia ori de cate ori voi avea ocazia: keep it simple, nu "incarcati" inutil blatul de pizza. Folositi 3-4 ingrediente cel mult pentru a condimenta o pizza - veti putea astfel sa distingeti toate gusturile si sa va bucurati de o pizza gustoasa si originala.

pizza-margherita


duminică, 2 iunie 2013

Taste of India: Curry cu conopida, broccoli si morcovi [*vegan] - si bonus: amintiri din Old Delhi

        Mi se intampla din ce in ce mai des sa gatesc curry-uri. Fie ele inspirate din bucataria indiana, ori din cea thailandeza pe care tocmai am descoperit-o, curry-urile imi dau intotdeauna o senzatie de magie. Este magia aceea a imbinarii condimentelor - pentru ca orice curry pleaca de la un amestec de condimente. Un curry reusit este - in opinia mea - un amestec de stiinta, chimie si fler. Condimentele nu se folosesc asa, la voia intamplarii, e o intreaga stiinta aceasta a ordinii in care se imbina condimentele, iar pana nu incepi sa le folosesti, pana nu experimentezi cu ele, nu ai cum sa ajungi sa le cunosti. Departe de mine gandul ca as fi vreun expert, dimpotriva - invat cate ceva nou cu fiecare curry pe care il fac, insa am descoperit ca ma pasioneaza din ce in ce mai mult condimentele si felul in care ele se imbina in a crea ceea ce cu totii denumim generic "un curry". 
        Astazi mi-am scos din nou din dulap cutiuta cu condimente din India iar in momentul in care am deschis-o si am simtit mirosul mirodeniilor, gandurile au inceput sa-mi zboare pe meleagurile atat de indepartate ale mamei India. M-am reintors astazi cu gandul la strazile din Old Delhi si la a sa Spice Market in care as fi putut ramane linistita macar vreo saptamana, daca nu chiar doua. E relativ liniste pana pe la orele 10-11 ale diminetii in Old Delhi, insa spre amiaza incepe spectacolul: zgomot de claxoane intr-un trafic care ar face sa paleasca orice blocaj de circulatie la o ora de varf din orice capitala Europeana; vanzatori agitati care incearca sa te ademeneasca cu esarfe, ceasuri, cratite, fructe, tigari ori mirodenii, vanzatori de lucruri vechi sau noi, cumparatori grabiti (sau nu) de vise ori de chilipiruri mai mult sau mai putin utile; un soare dogoritor si cerul pe care il intrezaresti senin prin stratul dens de poluare; gust de cafea proasta si o jumatate de tigara cu aroma de scortisoara fumata pe o bordura; miros de piper, chili, cuisoare, ceai negru si mirodenii stiute ori nestiute care te imbata pe loc cu mireasma lor si te imbolnavesc de stranut, insa te tintuiesc acolo, cu privirea si toate simturile indreptate asupra lor. Imi venea atunci sa le miros pe toate, sa gust din fiecare si sa imi iau cate putin din toate, iar lista care mi-o facusem cu constiinciozitate de acasa brusc nu mai avea nici un sens si nici o logica. M-am lasat asadar purtata in minunata lume a condimentelor: o lume pe care pana atunci nici macar nu mi-o puteam imagina, o lume plina de magie si de mister in care m-as reintoarce oricand cu sufletul deschis. Si cu o valiza goala.
       
*****

        Reteta de astazi este un curry simplu, cu conopida, broccoli si morcovi. Am plecat de la reteta mea de baza de curry cu ardei si am adaptat-o pentru selectia de legume pe care am avut-o la dispozitie. Alegerea legumelor nu a fost una premeditata - erau singurele legume pe care le aveam prin frigider, ramase de la o ciorbita pe care am facut-o acum cateva zile - insa s-a dovedit a fi o combinatie fericita. In ceea ce priveste mirodeniile insa, am ales sa dublez cantitatea de piper negru in amestecul de garam masala, pentru a-i da o nota putin mai iute, am folosit o pudra de chili clasificata ca fiind "hot" si am pastrat mixul de dhana jeera pentru nota proaspata pe care a dat-o intregului preparat. 


Ingrediente (pentru patru portii):

- 250 grame legume (morcovi taiati bastonase, buchetele de conopida si de broccoli)
- doua rosii mari
- doua linguri de ulei de arahide
- o lingurita de sare
- 1 lingurita chilli powder
- 1/2 lingurita turmeric pudra
- 2 linguri dhana jeera
- 1 lingurita garam masala
- 200 ml lapte de cocos
- zeama de la o jumatate de lamaie verde
- frunze proaspete de coriandru

Metoda de preparare:
1. Legumele se spala si se taie in buchetele (conopida si broccoli), respectiv in bastonase nu foarte subtiri. Rosiile se spala si se taie in cubulete.
2. Se pune uleiul la incins intr-o cratita cu fund dublu. Cand uleiul este fierbinte se adauga semintele de cumin si se lasa la prajit timp de cateva secunde, pana cand acestea incep sa sfaraie si sa elibereze aroma. (Atentie: semintele de cumin se pot arde foarte repede daca nu sunt supravegheate, iar in acest caz preparatul va avea un gust amar, neplacut. Daca cumva ati ars semintele de cumin, va recomand sa schimbati uleiul si sa incepeti din nou.)
3. Se adauga morcovul si se lasa sa se caleasca timp de 3 minute. In continuare se adauga buchetelele de conopida si broccoli si se lasa pe foc inca 2-3 minute (adaugati o jumatate de cana de apa daca este necesar).
4. In continuare, se aduaga rosiile si se lasa la fiert, in cratita acoperita cu un capac, timp de 5 minute. 
5. Se adauga pe rand, condimentele: sarea, pudra de chilli, turmericul, dhana jeera si garam masala (intotdeauna garam masala se adauga la final). Se amesteca si se lasa in continuare la fiert timp de inca doua minute.
6. Se adauga laptele de cocos, se omogenizeaza si se lasa la fiert timp de inca 5 minute.
7. In final se adauga zeama de lamaie si frunzele tocate de coriandru.

Serviti alaturi de orez basmati si doua-trei chapati proaspete.
Ingrediente pentru Garam Masala: piper lung, piper negru, pier dulce, coaja de scortisoara, cuisoare, floare de nusoara

Seminte de cumin, seminte de coriandru, praf de chili, turmeric pudra

Garam Masala si Dhana Jeera

Broccoli, cauliflower and carrot curry

Va doresc pofta buna si un weekend plin de aroma si culoare!

marți, 21 mai 2013

Retete de primavara-vara: tarta cu sparanghel, branza de capra si rosii Santini [*lacto-ovo-vegetarian]

        "Dear Asparagus, I love you!" - cu aceste cuvinte as incepe daca ar fi vreodata sa ii scriu vreo scrisoare sparanghelului. Si daca sparanghelul ar avea vreo adresa la care sa-i scriu, zau asa ca as lua un pix si o foaie si i-as asterne cateva randuri de amor. Nu de alta, dar rar am gasit vreo leguma mai fina si mai delicata precum sparanghelul, iar ceea ce il face inca si mai special, este faptul ca se poate gati in cel mai simplu mod cu putinta. Imi place sa il prajesc cateva minute pe grill, apoi sa il stropesc cu putin ulei de masline si sa il asezonez cu fleur de sel si piper negru proaspat macinat. Uneori il pun in risotto, avand grija sa las varfurile doar pe final, pentru a-si pastra culoarea si fermitatea. Alteori il folosesc in salate, ori il invelesc intr-o omleta simpla si il "condimentez" cu branza proaspata de capra pentru a crea un mic dejun de weekend
         In general nu obisnuiesc sa imi planific din timp meniul, de cele mai multe ori cumpar legume de sezon iar ideile imi vin atunci, pe loc ori in drum spre casa, insa la aceasta tarta recunosc ca m-am gandit de cateva saptamani bune. Problema era ca imi doream un sparanghel tanar, fraged, cu tulpina subtire, iar un astfel de sparanghel nu se gaseste nici pe aici prin toate magazinele. Salvarea a venit de la vechii mei prieteni "Whole Foods Market" din Camden Town. Magazinul nu e atat de mare precum cel din Kensington, insa imi e mai la indemana si e aproape la fel de bine aprovizionat. Gasesc aici nu doar fructe si legume proaspete, dar si fainuri bio, nuci, seminte, lapte de cocos sau pasta de curry, iar cand am mai multa vreme la dispozitie imi place sa imi iau cate o caserola cu salate preparate de ei, in bucataria proprie: sunt intotdeauna proaspete si pline de savoare!
        Despre aceasta tarta pot sa va spun ca povestea a inceput cam asa: imi doream o tarta usoara, de primavara si stiam ca sparanghelul va fi ingredientul principal. Initial m-am gandit la asocierea clasica cu branza proaspata de capra, dar mi-am schimbat ideea cand m-am intors din Lisabona cu o branza de capra maturata, numai buna pentru proiectul meu. Rosiile Santini sunt marea mea descoperire din acest sezon. Sunt dulci, zemoase, au gust de rosii adevarate si sunt mult mai aromate decat deja atat de popularele rosii cherry. Mararul este si el pe lista mea de "best friends", asa ca si-a gasit cu usurinta loc in aceasta tarta, alaturi de cateva pastai fine de fasole verde - doar cat sa mentina nota verde, primavaratica a intregului tablou.
        Iata asadar cum s-a nascut tarta mea de primavara-vara! O tarta care cu siguranta isi va mai gasi locul la masa mea, pentru ca este usoara, colorata si plina de savoare.

quiche de primavara-vara cu sparanghel si rosii santini

vineri, 17 mai 2013

Taste of Thailand: Red thai curry cu mini legume de primavara si orez basmati salbatic [*vegan]

        De fiecare data cand gatesc cate un curry am parte de cate o experienta uimitoare! Intotdeauna descopar cate un condiment nou, cate o aroma deosebita si de fiecare data raman uimita de propria mea reactie la gustul iute: imi place la nebunie! Asta dupa ce ani de zile nu am mancat nimic iute, speriata fiind de o reactie alergica pe care am avut-o in trecut la un ketchup exagerat de iute. Abia dupa ce am inceput sa experimentez mancaruri asiatice am realizat ca de fapt reactia mea de atunci a fost probabil la chimicalele din ketchup si nicidecum la gustul iute al acestuia. In orice caz, a fost buna si acea experienta la ceva, pentru ca de atunci (si sunt mai mult de 10 ani) nu am mai cumparat si nu am mai mancat absolut nici un fel de ketchup. Si trust me, nici pana in zi de azi nu i-am simtit vreodata lipsa!
         Dar sa revin la tema de astazi: red thai curry. Dupa ce anul trecut m-am indragostit de curry-ul de inspiratie indiana, iata ca anul acesta a venit momentul sa descopar curry-ul thailandez. Oh, si ce descoperire uimitoare! Arome intense de lemongrass si kaffir lime, chili rosu si galangal (un rizom asemanator ghimbirului, insa cu un gust mult mai intens) fac din acest curry thailandez un adevarat festin pentru papilele gustative. Inca salivez in timp ce scriu acest articol, cu gandul la minunatele arome care mi-au inacntat simturile atunci cand am gustat pentru prima data acest curry!
          Am ales sa incep experienta mea in bucataria thailandeza cu un curry rosu (you know me: I love red), insa cu siguranta nu am sa ma opresc aici, pentru ca tocmai mi-am facut aprovizionarea cu cate un borcanel din fiecare pasta de curry thailandez: rosie, verde si galbena si am de gand sa le testez pe toate in viitorul foarte apropiat.
        Pentru inceput insa, I give you red: red thai curry, cu mini legume si orez basmati salbatic.
        
red thai curry cu baby veggies si wild basmati rice

miercuri, 10 aprilie 2013

Retete de primavara: risotto cu leurda si ciuperci de padure [lacto-vegetarian] si bonus: tehnici de baza pentru prepararea unui risotto

for English recipe please click here     

   Specific bucatariei italiene, risotto este poate unul dintre cele mai versatile preparate, atat din punct de vedere al modului de servire (poate fi servit la pranz, ca fel principal sau pe post de garnitura, ori chiar la cina, ca fel unic), cat si din punct de vedere al ingredientelor cu care poate fi asociat. Poate tocmai de aceea, in L'Enciclopedia della Cucina Italiana (volumul dedicat preparatelor din orz si orez) am gasit mai mult de 200 de retete de risotto - asta pe langa alte 6-700 de retete pe baza de orez, dar care nu se incadrau in categoria "risotti". Personal sunt o mare iubitoare de risotto, consider ca un risotto are o finete si o eleganta aparte si  il gatesc cu placere de fiecare data. De cele mai multe ori sa imi las imaginatia sa zboare, alegand sa il "condimentez" cu diverse ingrediente, de la branza cu mucegai si pana la sofran, menta, rozmarin sau praz. Cat despre "condimente", cred ca nu exista limite in ceea ce priveste ingredientele care pot fi asociate cu un risotto, insa consider totusi ca o regula se impune: keep it simple, folositi maxim 3-4 ingrediente care sa se complimenteze reciproc, sa isi pastreze aromele individuale si sa nu se "acapareze" unul pe celalalt. In definitiv, it's all about the flavour! :)
      In Larouse Gastronomique este precizat ca intr-un risotto orezul trebuie sa ramana "al dente" iar preparatul trebuie sa aiba o consistenta bogata si cremoasa. Pe de alta parte, in L'Enciclopedia della Cucina Italiana tehnica prepararii unui risotto perfect este considerata o adevarata arta. In aceste conditii, va propun ca in continuare sa parcurgem impreuna cateva reguli fundamentale pentru obtinerea unui risotto ca la carte

risotto vegetarian


duminică, 7 aprilie 2013

The "Perfect Pizza" Project: from now on, things can only get better :)

         Pizza ca in Italia gasesti... ei bine, doar in Italia! In afara Italiei insa... e alta poveste: este intr-adevar posibil sa ai norocul sa mai gasesti pe ici - pe colo cate o pizzerie in adevaratul sens al cuvantului, insa ce te faci cand Italia e la multi kilometri distanta, cea mai apropiata pizzerie decenta e in capatul celalat al orasului, iar optiunea de take-away este limitata la Domino's, Pizza Hut si mai stiu eu ce alti furnizori obscuri de aluaturi denumite absolut impropriu "pizza"?
        Te apuci de facut pizza acasa - aia faci! Si nu oricum, ci cu maia: ca sa fie treaba-treaba - nu-i asa? Ei bine, pentru mine aventura a inceput acum mai bine de un an, cand tocmai ce descoperisem maiaua, iar blatul de pizza cu maia a fost al doilea lucru pe lista - dupa paine, desigur. Toate bune si frumoase pana aici, iar daca la capitolul paine pot sa ma laud ca am avut rezultate satisfacatoare intr-un interval relativ scurt, cu pizza a fost cu totul o alta poveste: esec dupa esec, ba nu-mi iesea blatul (am testat o gramada de retete), ba imi iesea, dar cand scoteam pizza din cuptor avea marginile arse, iar mijlocul blatului era necopt... Apoi au inceput problemele cu  ingredientele: 7 tipuri de mozzarella in comert, una mai proasta decat alta, una mai plina de apa decat alta, paste de rosii de diverse soiuri si calitati, nici una care sa fie si suficient de groasa, si de-a dreptul gustoasa, si sa mai contina si rosii, nu doar e-uri si potentiatori de gust.  
        Am hotarat atunci sa incep proiectul "Perfect Pizza" "si mi-am promis ca nu ma las pana cand nu obtin un rezultat care sa ma multumeasca in totalitate. Am inceput sa testez pe rand: retete pentru blat, tipuri de faina, apa, sare, mozzarelle si paste de tomate. A fost o perioada cu ups and downs (mai mult downs decat ups), dezastre totale, sau rezultate cat de cat satisfacatoare, insa ieri... Ieri am avut o revelatie: mi-a iesit si blatul asa cum mi-am dorit, am avut marea bucurie sa gasesc si partea din mijloc coapta uniform, mozzarella s-a topit exact cat trebuie, fara sa lase apa si fara sa imi "inunde" blatul. Ieri am fost happy! Atat de happy, incat azi-dimineata am repetat operatiunea, ca sa fiu sigura ca e ce trebuie si nu a fost doar pura intamplare. Si da, a fost ce trebuie! Adica ceea ce vedeti mai jos:

pizza cu maia


joi, 4 aprilie 2013

Retete de primavara: salata de naut cu asparagus, ceapa verde si ardei la grill [*vegan]


...si o invitatie la poveste :)


        Imi plac foarte mult povestile - fie ele despre mancaruri, retete, calatorii sau carti minunate - si am asa un feeling (dupa toate comentariile frumoase pe care le primesc de la voi) ca si voua va plac aceste povesti in aceeasi masura. De aceea, atunci cand Daiana a hotarat sa deschida o noua sectiune pe blogul ei Simplu si Bun, am raspuns fara sa stau prea mult pe ganduri. Pe Daiana (jumatatea simpla si buna din spatele blogului cu acelasi nume) sper ca o cunoasteti deja: ea este autoarea unor torturi exceptionale, atat din punctul de vedere al ingredientelor folosite (trust me, am avut ocazia sa gust un tortulet si am fost impresionata de textura densa si bogata a blatului si de gustul fabulos: dulce si fin al tortului) cat si din punctul de vedere al decoratiunilor - unice prin simplitate si creativitate. De asemenea, Daiana si Cosmin organizeaza impreuna cu Codruta @ www.codrudepaine.ro o serie de ateliere de paine artizanala (cu maia). Am avut bucuria si onoarea sa particip la atelierul organizat in luna Martie si pot sa va spun ca pe langa faptul ca am cunoscut niste oameni minunati, am invatat o multime de lucruri noi, mi-am imbunatatit tehnica de shaping si scoring si chiar am prins curaj in a lucra mai mult cu faina integrala. 
        Astea fiind spuse, haideti sa descoperim impreuna povestea despre care discutam in deschidere! Daiana a propus o tema pe cat de interesanta, pe atat de fascinanta si plina de mister: este vorba de povestea ingredientelor.
Regulile sunt simple: 
1. In fiecare luna, se aleg doua bloguri-gazda, care propun doua ingrediente. Cele doua bloguri preiau initiativa in prima zi a lunii si lanseaza o invitatie deschisa tuturor celor interesati (bloggeri de food, pasionati in ale bucatariei, bucatari cu diploma, sau chefi de ocazie). 
2. Cei care accepta invitatia sunt rugati sa publice pe bloguri sau pe site-urile proprii cat mai multe informatii despre ingredientele respective. Informatiile pot fi gasite in carti de specialitate, pe internet, prin cercetari proprii, discutii cu specialisti ori din orice alte surse care pot fi considerate valabile.
3. Postarea va contine un link catre initiatorul povestii (www.simplusibun.ro), un link catre blogul-gazda, povestea ingredientului ales si eventual o reteta proprie care sa puna in valoare ingredientul respectiv.
4. Blogurile gazda vor centraliza toate postarile cu referire la ingredientul ales si le vor publica la sfarsitul lunii intr-o mini biblioteca on-line cu toate informatiile culese despre ingredientul respectiv.

        Acestea fiind spuse, deschidem "Povestea ingredientelor" cu doua ingrediente care sper sa va starneasca interesul si sa va inspire sa le cunoasteti in detaliu:
- faina - gazduita in aceasta luna de Daiana pe blogul ei www.simplusibun.ro
- sarea - gazduita in aceasta luna de mine pe Menta si Rozmarin :)

        Va invit asadar sa imi trimiteti articolele voastre despre sare pe mail, la metasirozmarin@gmail.com pana cel tarziu 28 aprilie 2013.
        De asemenea, va invit sa va alaturati grupului "povestea ingredientelor" organizat pe Facebook, pentru a fi la curent cu regulile si noutatile cu privire la aceasta minunata initiativa. 

*****

        Desi vremea de afara ne invita mai degraba la sanius decat la plimbari lungi prin parcuri, eu va propun totusi o reteta cu iz de primavara: asa, ca sa ne inveseleasca pranzul, sau cina, si sa ne duca cu gandul la zilele calde si insorite care ar trebui sa ne bucure sufletele in luna aprilie. 
        Este vorba de o salata calda, cu naut si legume de primavara la grill, asezonata cu o vinegreta simpla, din ulei de masline extravirgin si zeama proaspata de lamaie - suficienta pentru a-i da o nota lejera, primavaratica.

Salata de naut cu asparagus, ceapa verde, broccoli si ardei


vineri, 22 februarie 2013

Retete vegetariene cu stil : Camembert en croute cu merisoare, fistic si rozmarin [*lacto-ovo-vegetarian]

        Desi sunt nascuta in Decembrie, trebuie sa recunosc deschis ca iarna nu a fost niciodata anotimpul meu. Iar Londra iarna cu greu reuseste sa ma scoata din confortul bucatariei mele, asa micuta cum e ea, cu dulapioarele doldora de borcanele pline cu condimente si cu un cuptor care de cele mai multe ori imi e cel mai bun prieten. Partea buna totusi e aceea ca am mai multa vreme sa experimentez aluaturi mai simple sau mai complicate si sa ma joc cu branzeturile pe care ah, le ador atat de mult! 
        Reteta despre care vreau sa va povestesc astazi este cu siguranta una dintre retetele mele preferate din sezonul de iarna, pe de o parte pentru ca iubesc aluaturile facute in casa, iar pe de alta parte, pentru ca branza Camembert este suficient de populara incat sa nu trebuiasca sa fac eforturi foarte mari pentru a gasi un Camembert de calitate. Combinatia cu merisoarele dulci-acrisoare si rozmarinul usor astringent a venit atat de natural, incat am avut impresia ca o stiam parca dintotdeauna, iar fisticul a adus doar un ton usor parfumat si o nota crocanta - suficient zic eu, cat sa completeze aria de texturi a intregului preparat, cu branza cremoasa si crusta pufoasa din aluat de foietaj.

retete-vegetariene-cu-stil

sâmbătă, 9 februarie 2013

Retete arabesti: Mejadra cu linte galbena si orez basmati [*vegan]

        E inca iarna aici, cu nopti geroase si zile in care soarele - daca chiar apare - te indeamna mai degraba sa ramai acasa, cu un ceai fierbinte si o carte buna si sa il privesti cuminte din spatele ferestrei. Asa m-am si trezit de altfel azi-dimineata: cu gandul la un ceai bun si la o carte... aromata. Cu ceaiul am rezolvat repede: un plic de Lady Grey este mai mult decat potrivit pentru aceasta perioada a anului: un gust fin, elegant de ceai negru, cu usoare arome de citrice care te duc cu gandul pe de o parte la sarbatorile de iarna care atat de repede au trecut, iar pe de alta parte, la livezi de portocali infloriti, cer senin si vacante exotice. 
        In aceasta nota usor spicy, cartea a venit oarecum de la sine: Jerusalem - by Yotam Ottolenghi si Sami Tamimi. "Jerusalem" este insa mai mult decat o simpla carte cu retete: este povestea unei calatorii in lumea minunata a aromelor si condimentelor, este o incursiune intr-o lume in care mirodeniile au puterea de a scoate din anonimat chiar si cele mai banale fructe sau legume. Pana acum v-am prezentat deja doua retete dulci inspirate din cartile lui Ottolenghi: muffins cu crumble, afine si mar verde si muffins cu prune si marzipan, iar astazi a venit randul unei retete sarate: mejadra cu linte galbena si orez basmati. 
        Mejadra (Mujaddara) este o reteta traditionala arabeasca, cu linte, orez si ceapa prajita. In mod traditional, se foloseste linte verde sau maro, insa eu am ales o varianta mai light de linte galbena, iar fata de reteta originala a lui Ottolenghi, am adaugat pe final zeama de lime si frunze proaspete de coriandru. Am obtinut astfel un preparat perfect aromat, potrivit pentru a fi servit atat cald cat si rece, ideal pentru un pranz in familie.

reteta cu linte galbena si orez basmati

>>>> urmeaza reteta

duminică, 3 februarie 2013

Taste of India: curry de ardei servit cu orez basmati [*lacto-vegetarian]

{recipe also available in English: mintandrosemary.blogspot.com}

      V-am promis de mult o reteta de curry in stil indian, si iata ca in sfarsit reusesc sa imi onorez promisiunea! Am gatit acest curry pentru prima data acum cateva luni, inainte de excursia mea in India, si chiar daca acum am ceva mai multa experienta si cunoastere in ceea ce priveste bucataria indiana, revin de multe ori la aceasta reteta, pentru ca este simpla, rapida si foarte aromata. 
        Sunt doar cateva condimente in aceasta reteta, insa ceea ce este foarte important in obtinerea unui curry autentic este folosirea corecta a condimentelor. Contrar mitului conform caruia mancarea indiana este iute si nu are un gust bun (mit cu care de altfel am trait si eu ani intregi), un preparat cu arome indiene daca este facut corect ar trebui sa va lase o impresie placuta, un gust aromat si parfumat, nicidecum amar. Desigur ca nivelul de "iute" tine de preferintele fiecaruia, insa va asigur ca nu toate preparatele bucatariei indiene sunt excesiv de iuti, si mai mult decat atat, daca va aventurati sa le pregatiti acasa, puteti foarte usor sa ajustati nivelul de iute. O singura recomandare as mai avea pentru voi (si asta venind direct de la subsemnata - care pana acum un an folosea doar piperul pe post de condiment iute!): nu va lasati dezarmati la prima degustare a unui preparat indian! Daca singurele arome pe care le simtiti sunt iute si amar, este foarte posibil sa nu fi nimerit in cel mai bun restaurant indian din zona. Iar daca de la prima inghititura simtiti ca ati luat foc, nu renuntati: asteptati putin si mai gustati o data - s-ar putea sa aveti o surpriza foarte placuta, iar dupa gustul acela de iute, sa descoperiti o explozie de alte arome absolut uimitoare!



marți, 22 ianuarie 2013

Retete de baza: branza proaspata din lapte de vaca (paneer) cu piper verde, chili rosu si ulei de masline [*lacto-vegetarian]

        In India am gasit-o sub denumirea de paneer, iar primul meu gand cand am gustat-o a fost acela ca se aseamana foarte mult la gust cu branza noastra proaspata din lapte de vaca. Mi-a placut in mod deosebit faptul ca aceasta branzica statea la baza multor preparate, iar cateva curry-uri cu paneer chiar mi-au ramas foarte bine intiparite in minte. Desigur ca odata ajunsa acasa m-am prezentat direct la un magazin de profil si mi-am facut provizii de paneer cu scopul clar de a experimenta cateva retete de paneer curry. "Misiune indeplinita!" - mi-am spus eu bucuroasa intr-o seara, dupa ce tocmai dadusem gata o farfurie de curry cu paneer si cartofi, si eram gata sa ma apuc de scris reteta, cand draguta de Simona (aka Alison's Trials) ma intreaba mai in gluma, mai in serios: "e paneer de casa?". Pai nu e, i-am spus, caci prin Londra e plin de magazine etnice iar branzica asta e foarte populara. Dar in momentul acela, in mintea mea au inceput sa se invarta cateva rotite: home-made paneer... home-made paneer... oare ce ar fi daca?....

        Si uite asa am ajuns eu astazi, sa ies din casa pe un frig teribil, combinat cu o ceata densa si aproximativ 5 cm de zapada (nu-i mult, stiu, dar aici e suficient cat sa se inchida scolile :)), sa ma aprovizionez cu ingredientele de baza pentru paneer. Ideea initiala a fost sa fac branza, iar apoi sa ma rasfat cu un paneer & potato curry daaar... cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, cand am vazut eu gata asa o frumusete de branzica proaspata mi-am spus ca s-ar potrivi de minune cu niste piper verde proaspat macinat, cativa fulgi de chili. Pe ultima suta de metri am mai adaugat si niste sare de mare, iar in continuare, cateva picaturi de ulei de masline extravirgin au fost suficiente pentru a transforma aceasta branzica intr-un aperitiv de mare clasa.



sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Provocarea "Dulce Romanie": Cartofi cu arome indiene inveliti intr-o lipie din trei tipuri de faina [*lacto-ovo-vegetarian] si bonus: o veste buna

     
        Asa cum anuntam la inceputul lui Ianuarie, in aceasta luna am onoarea de a gazdui provocarea "Dulce Romanie". V-am invitat sa pregatiti retete avand ca ingredient de baza marul sau cartoful, cu conditia ca acestea sa fie procurate de la producatori locali, din targuri si piete sau din propria gospodarie. Desigur ca nici eu nu m-am lasat mai prejos, asa ca am vizitat o piata din apropiere si mi-am procurat si eu cele doua ingrediente de baza.

        Astazi mi-am propus sa va dezvalui o reteta avand ca ingredient principal cartoful, intr-o interpretare plina de arome si texturi cel putin interesante. Reteta pe care doresc sa v-o propun este inspirata desigur din calatoria mea in India, despre care deja v-am povestit cate ceva si despre care probabil ca va voi mai povesti inca multa vreme de acum incolo :)


duminică, 30 decembrie 2012

Ganduri pe final de 2012 si o reteta de sarbatoare: supa-crema de conopida cu chipsuri din pastarnac [*vegan]

        Mi-am dorit ca prin aceasta postare, pe langa o reteta cu iz de sarbatoare, sa impartasesc cu voi si cateva ganduri ...asa, ca de final de an. In primul rand vreau sa va multumesc pentru ca mi-ati fost aproape, pentru ca m-ati incurajat de fiecare data, iar prin comentariile si prin aprecierile voastre mi-ati dat curaj sa cresc, sa dau gust si culoare acestui blog care acum a devenit pentru mine ca si o a doua casa: o casa larga si primitoare, cu portile mereu deschise catre voi! Sunt fericita pentru ca prin intermediul acestui blog am  legat o multime de prietenii - fie ele chiar si doar virtuale si am cunoscut astfel o multime de oameni frumosi si pasionati, oameni care m-au inspirat si care ma inspira in continuare. 
        Va doresc tuturor sa aveti un An Nou cu bucurie si iubire, un an in care sa va deschideti inima si sufletul, un 2013 in care ne bucuram impreuna de fericirea care de cele mai multe ori se afla in interiorul nostru, in lucrurile si in gesturile simple care ne inconjoara si pe care poate de prea multe ori le trecem cu vederea!

        Iar pentru ca tot a venit vorba de lucruri simple, reteta de astazi vine sa demonstreze, zic eu, faptul ca din doar trei ingrediente simple si la indemana oricui putem crea un preparat care face fata cu succes unei mese festive. Supa-crema de conopida este usor de preparat si are o consistenta fina, catifelata, iar chipsurile  din pastarnac crocante si parfumate ii dau o nota de sarbatoare. In plus, daca iubiti usturoiul prajit pe grill, puteti adauga cateva jumatati de catei de usturoi in bolurile cu supa: aroma usturoiului usor afumat se potriveste de minune cu gustul fin si delicat al conopidei. 
        Am creat aceasta reteta acum cateva luni, cand Ina Todoran mi-a facut o deosebita surpriza invitandu-ma sa colaborez la minunata ei revista intitulata "Pasi spre Eden". Este o revista de lifestyle sanatos, scrisa din suflet de catre o persoana frumoasa si sensibila - va recomand cu mare drag sa o cititi: veti gasi acolo ganduri frumoase, sfaturi utile si desigur, cateva retete vegane absolut delicioase. :)


miercuri, 31 octombrie 2012

Retete de toamna: dovleac copt cu cimbru si branza cu mucegai albastru [*lacto-vegetarian}

Imi place toamna! E anotimpul in care fructele si legumele aduna in ele toate razele soarelui, pentru a ni le darui apoi intr-o explozie de gusturi si culori menite sa ne bucure si sa ne inveseleasca in zilele friguroase care urmeaza sa vina. E anotimpul in care pietele sunt mai bogate ca niciodata: toate roadele pamantului se inghesuie pe tarabe, ademenindu-le care mai de care sa le luam acasa si sa le transformam in mancaruri pline de savoare. E anotimpul in care plec la piata fara vreo reteta in minte si ma intorc acasa cu plasele pline cu fructe si legume si cu gandul la nenumarate retete, una mai indrazneata ca alta! :)
Reteta de astazi imbina in cel mai armonios mod doua dintre ingredientele mele preferate: dovleacul si branza cu mucegai albastru. Cu siguranta, daca ati urmarit retetele de pe blog, ati observat ca imi place sa asociez branza cu mucegai albastru cu diverse fructe sau nuci, asa ca asocierea cu dovleacul tip Butternut a venit destul de natrural, dovleacul avand un gust usor dulceag si o aroma fina care ii permite branzei cu mucegai sa iasa usor in evidenta si sa dea o nota distincta intregului preparat. Pentru condimentare am ales sarea roz de Himalaya (care deja a devenit nelipsita din bucataria mea), piperul negru, cimbrul proaspat (un condiment pe care l-am descoperit relativ recent si zau ca nu stiu cum am putut trai atata vreme fara el) si doar cativa fulgi de chili, numai cat sa ii dea preparatului o usoara iuteala, fara insa a acoperi aroma intensa a branzei cu mucegai albastru.



Ingrediente (pentru doua portii):

- un dovleac tip Butternut
- o lingura de ulei de masline
- doua cubulete de unt (5-10 grame)
- 100 grame branza cu mucegai albastru
- 200 grame lapte din nuca de cocos
- o lingurita faina de cartofi (optional)
- 50 ml lapte (optional)
- sare roz de Himalaya
- cimbru proaspat
- cativa fulgi de chili
- piper negru proaspat macinat
- doua felii de paine (optional)



Metoda de preparare:
1. Se preincalzeste cuptorul la 230 grade Celsius.
2. Dovleacul se spala, se sterge cu un prosop, se taie in jumatate iar apoi se elimina semintele cu ajutorul unei linguri. Cu un cutit bine ascutit se cresteaza partea plina a dovleacului, fara a ajunge la coaja. Se stropeste dovleacul cu ulei de masline, iar apoi cu ajutorul unei pensule sau al unui servetel, se distribuie uleiul pe toata suprafata dovleacului. Se condimenteaza cu sare, piper negru proaspat macinat si chili. Se aseaza intr-o tava si se da la cuptor timp de 15-20 de minute, pana cand dovleacul incepe sa se inmoaie.
3. Intre timp, se pregateste sosul de branza: intr-o craticioara se amesteca branza taiata cubulete (eu am folosit Danish Blue, insa puteti folosi gorgonzola sau oarice alta branza cu mucegai albastru, in functie de preferinte), cu laptele din nuca de cocos si se pune la fiert, pe foc mic, pana cand branza incepe sa se topeasca. Optional, laptele din nuca de cocos se poate inlocui cu smantana dulce. Daca compozitia este prea lichida, amestecati o lingurita de faina de cartofi (sau chiar faina obisnuita, de grau) cu 50 ml lapte si adaugati amestecul peste compozitia cu branza. Lasati la foc mic, amestecand cu un tel in forma de para, pana cand compozitia incepe sa se ingroase.
4. Cand dovleacul este aproape copt, se scoate tava din cuptor, se toarna compozitia din branza in cavitatea dovleacului, se adauga cateva frunzulite de cimbru proaspat si se da din nou la cuptor pentru inca 10 minute.



Se serveste caldut, cu soldatei din paine cu maia prajita pe grill si desigur, cu un pahar de vin rosu. :)


Va doresc pofta buna si o toamna plina de culoare!

PS: Kadia draga, ma primesti si pe mine la concurs cu dovleacul meu? :*


miercuri, 10 octombrie 2012

Retete de toamna: Conopida Romanesco cu seminte de pin si sos Bechamel [lacto-vegetarian]

        Cand am vazut in magazin aceasta conopida Romanesco (broccoli Romanesco, sau broccolo romano) am luat-o fara sa stau prea mult pe ganduri, chiar daca, inca o scurta bucata de vreme dupa ce am ajuns cu ea acasa, nu stiam cum o voi prepara. Mi-a placut forma ei perfecta si culoarea aceea de verde-galbui sau galben-verzui (inca nu ma pot hotari), si cum ma stiam prietena buna cu surorile ei, conopida si broccoli (o reteta absolut delicioasa de conopida si broccoli la cuptor puteti gasi aici), am fost convinsa ca o sa ma imprietenesc si cu ea in scurt timp. 
        Odata ajunsa acasa cu noua mea "prietena", a urmat o scurta sedinta foto, asa... ca sa ne cunoastem mai bine, apoi o consultare rapida cu blogosfera culinara via Facebook, pentru idei si inspiratie, dupa care am hotarat: imi doream un preparat simplu, care sa nu presupuna o procesare indelungata a conopidei Romanesco, pentru a putea pastra cat mai mult din aroma sa naturala. In aceste note, am compus o reteta simpla, dar care pune in valoare atat gustul cat si textura acestei "bijuterii" culinare.
        Conopida Romanesco are un gust delicat, nu atat de intens precum cel al conopidei albe, putin dulceag, cu o usoara aroma de nuca. Am vrut sa ii pastrez textura ferma, si culoarea vie, intensa, asa ca am aruncat-o in apa clocotita, am lasat-o acolo timp de fix 3 minute, dupa care am scos-o si am scufundat-o in apa rece ca gheata. Semintele de pin, calite in unt de cea mai buna calitate au fost exact ceea ce le lipsea acestor buchetele viu colorate pentru a le intregi aroma. Pe post de garnitura am folosit un sos Bechamel delicat si fin ca matasea, suficient cat sa aduca o nota distincta intregului preparat.

V-am convins? Urmeaza reteta:


vineri, 28 septembrie 2012

Hummus cu lamai murate si coriandru [vegan] ***plus o reteta bonus: chapati cu iaurt [lacto-vegetarian]

        Stiu ca asteptati cu nerabdare reteta de hummus, iar pentru ca v-am facut sa asteptati atata vreme, m-am gandit sa va fac o surpriza si sa va ofer astazi doua retete: reteta de hummus pe care v-o datoram si in plus o reteta simpla de chapati, in speranta ca ma veti ierta pentru ca v-am tinut cu sufletul la gura aproape o saptamana intreaga. :)  
        Cu aceasta ocazie imi propun sa ies putin din zona de confort a bucatariei Europene si sa ma indrept incet-incet si catre bucataria altor continente, cu atat mai mult cu cat Londra imi ofera avantajul de a avea acces la o multitudine de ingrediente si de condimente de peste mari si tari. 
          Retetele de astazi in cateva cuvinte ar suna cam asa:
- hummus cu lamai murate si coriandru - fiindca imi plac foarte mult lamaile murate (nu va mai spun cat sunt de simplu de facut, pentru ca sunt convinsa ca ati citit reteta aici), am ales sa imbogatesc clasica reteta de hummus cu coaja de lamaie murata, iar ca sa pastrez in continuare aceeasi nota am adaugat frunze proaspete de coriandru. Uleiul de masline i-a dat o consistenta bogata, cremoasa, cu precizarea ca am folosit ulei de masline virgin, si nu extravirgin, pentru a nu aglomera aromele. Ca si condiment am folosit sare roz de Himalaya si piper negru proaspat macinat, iar pe final am mai adaugat coaja rasa si cateva picaturi de zeama de lamaie proaspata. Rezultatul a fost un hummus cremos, extrem de aromat, fresh si parfumat, care poate fi servit ca aperitiv alaturi de legume proaspete, paine de casa sau lipie.
- chapati - este o lipie obtinuta din aluat nedospit (in general din faina integrala de grau), foarte populara in India si Pakistan. In reteta de baza se utilizeaza ca lichid apa, insa am gasit diverse variatiuni cu iaurt si chiar si cu putin ulei in compozitie. Eu am ales varianta cu iaurt pentru ca mi se pare mie ca lipiile sunt mai pufoase in felul acesta (am folosit atat iaurt clasic cat si iaurt grecesc si nu am observat sa fie vreo diferenta intre ele, astfel ca va recomand sa folositi iaurtul care va este mai la indemana).

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Retete de toamna: Vinete la cuptor cu chili si iaurt grecesc [lacto-vegetarian]

        Iubesc vinetele! Le iubesc atat de tare incat de fiecare data cand merg acasa iar mama ma intreaba ce vreau sa imi pregateasca de mancare, raspunsul este unul singur: salata de vinete! Reteta ideala suna asa: o zi splendida de toamna, doua vinete mari, proaspat aduse de la piata, coapte pe aragaz, lasate la scurs, tocate cu tocatorul de lemn (foarte important: nu cu mixerul), apoi amestecate cu maioneza facuta in casa si o jumatate de ceapa alba tocata marunt. De multe ori nici nu mai aveam rabdare ca vinetele sa se raceasca complet si mancam salata putin calduta, iar daca la acest tablou se mai adauga si o felie de paine proaspata, ei bine: this is heaven, credeti-ma pe cuvant! Concluzia? Nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu se compara cu salata de vinete facuta de mama! :)
        Reteta de astazi este o alternativa foarte gustoasa la clasica salata de vinete de care va povesteam inainte si daca iubiti vinetele la fel de mult ca si mine, sunt absolut convinsa ca veti salva aceasta reteta la favorite! Aceasta reteta (la fel ca si reteta batoanelor de mamaliga picanta la grill) este inspirata din cartea lui Hugh Fearnley-Whittingstall: River Cottage - Veg every day - o carte pe care o recomand cu caldura atat vegetarienilor, cat si non-vegetarienilor interesati de o alimentatie sanatoasa.


vineri, 7 septembrie 2012

Retete de toamna: Tarta cu smochine, miere si gorgonzola [lacto-ovo-vegetarian]

       A doua reteta de toamna din acest an imbina armonios aroma usor picanta de gorgonzola cremoasa cu smochine dulci, proaspete, stropite doar cu cateva picatruri de miere de salcam, condimentate cu cimbru si piper negru proaspat macinat. 
     Si pentru ca aceasta minunata combinatie de fructe si branza trebuia sa poarte un nume, i-am spus simplu: tarta, insa asa cum probabil v-ati obisnuit, trebuia sa fac eu o modificare, astfel ca am inlocuit aluatul clasic de tarta cu un aluat rapid de foietaj. Rezultatul: un aluat fin, pufos, acoperit cu un strat subtire de gorgonzola cremoasa si smochine savuroase - o tarta care zic eu ca va va cuceri de la prima degustare!