Se afișează postările cu eticheta Pranz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pranz. Afișați toate postările

marți, 24 aprilie 2012

Legume la cuptor cu miere si seminte de susan [*vegan]

        Imi place provocarea secreta gazduita in fiecare luna de Ama pe blogul ei, iar blogul culinar pe care l-am primit spre studiu si incantare in aceasta luna poate fi descris intr-un singur cuvant: delicios! Va invit sa-i treceti si voi pragul, sa descoperiti retete simple si ingenioase si sa o cunoasteti desigur pe autoarea acestui blog delicios. Este vorba de Delicioasa in persoana: o mamica vesela si plimbareata, cu idei sanatoase si gustoase pe care le asterne cu grija pe blog pentru ca sa ne putem bucura si noi impreuna cu ea de preparate cu adevarat ispititoare.
        Mi-am ales de pe blogul ei o reteta simpla si sanatoasa de morcovi caramelizati, reteta pe care am adaptat-o putin, pe ici pe colo, cu ce am avut si eu prin camara, si mare mi-a fost bucuria sa descopar din nou ca din ingrediente simple, pregatite cu grija, am obtinut o mancarica frumoasa, plina de gust si culoare!
         

       Ingredientele pe care le-am folosit sunt urmatoarele (suficiente pentru doua portii, daca este servit ca fel principal, sau pentru patru portii - pe post de garnitura):

- 250 grame morcovi tineri, mici
- doi cartofi dulci
- patru cartofi cu coaja alba
- o ceapa
- doua linguri ulei de masline
- doua lingurite de miere (sau zahar brun)
- seminte de susan
- sare si piper proaspat macinat

         Asa cum va spuneam, am deviat putin de la reteta initiala care cuprindea doar morcovi si am adaugat o ceapa taiata in sferuri, cartofi dulci si cartofi cu coaja alba taiati pe lungime, am inlocuit zaharul brun cu miere si am adaugat seminte de susan.
        Am fiert cartofii si morcovii pentru cateva minute in apa cu sare, dupa care i-am transferat, impreuna cu ceapa taiata in sferturi, intr-o tava cu ulei incins in prealabil. Am adaugat mierea, am presarat deasupra sare, piper si semintele de susan si am lasat legumele sa se rumeneasca la cuptor vreme de aproximativ 20 de minute la 180 de grade.
         Este o mancare pe cat de simpla, pe atat de gustoasa, pe care am servit-o pe post de fel principal si pe care o voi repeta cu siguranta ori de cate ori voi avea ocazia. 
        Sunt convinsa ca va fi si pe placul vostru, daca nu ca fel principal, atunci pe post de garnitura la diverse preparate din carne, si va invit cu drag sa o incercati si voi!

Enjoy!
         



duminică, 22 aprilie 2012

Risotto cu sofran si creveti, servit cu tuile din Parmiggiano Reggiano [*non vegetarian]

          Iubesc bucataria italiana! 
       Pentru ca preparatele bucatariei italiene sunt caracterizate prin simplitate, eleganta si prospetime, iar in acelasi timp sunt pline de aroma si culoare. Pentru ca de fiecare data cand merg in Italia mai descopar cate un gust sau cate o combinatie de arome care imi aduc zambetul pe buze si imi lasa in suflet amintiri minunate. Pentru ca de fiecare data cand aici e frig si ploua, mie imi zboara gandul la Italia si la terasele ei aglomerate de prin piete si piazzete ori la cele insorite de pe malul marii. Si cum altfel sa imi stapanesc dorul decat incercand sa recreez aici o mica parte din experienta culinara care imi aduce atata bucurie!
        Ca orice preparat italian care se respecta, acest risotto este compus din ingrediente putine, dar fine si alese cu grija, astfel incat sa se armonizeze perfect si sa creeze un gust desavarsit. Consistenta cremoasa si textura usor "al dente" a bobului de orez, completate de aroma intensa a sofranului si de consistenta carnoasa a crevetilor, complimentate de crocantul tuile din Parmigiano Reggiano - toate acestea fac din acest risotto un risotto cu iz special, de sarbatoare. 
          Despre risotto si modalitatea de preparare a acestuia, am mai scris si cu alte ocazii, insa am sa redau si aici reteta pas cu pas, tocmai pentru a accentua importanta respectarii tehnicilor de baza in obtinerea unui risotto perfect.  

joi, 5 aprilie 2012

Taste of France: supa de ceapa [*lacto-vegetarian]

        Ca o adevarata frantuzoaica invaluita in mister, aceasta reteta s-a lasat asteptata. Si cred ca in final a meritat toata aceasta asteptare, pentru ca este cu adevarat o reteta speciala: aromele fine, imbinate cu grija fac din aceasta supa o delicatesa care iti bucura simturile si te indeamna sa petreci o vacanta a gusturilor pe meleaguri frantuzesti.
        Aceasta reteta vine sa demonstreze inca o data (daca cumva mai era nevoie) ca din ingrediente simple, alese si imbinate cu multa atentie putem crea mancaruri aromate si extrem de gustoase. Este o reteta perfecta pentru cei care adopta o dieta vegetariana (ovo-lacto, daca pastram branza Gruyere), o reteta pe care v-o recomand din tot sufletul si pe care sunt sigura ca o veti indragi!


luni, 5 martie 2012

Taste of Romania: Ardei umpluti cu orez si legume [*vegan]

        Reteta de astazi este de post, sau vegetariana, sau cum vreti voi sa ii spuneti, cert este ca nu contine carne, cum de altfel majoritatea retetelor de pe acest blog sunt fara carne. Motivul e simplu: am eliminat carnea din alimentatia mea acum cativa ani, ca parte dintr-o dieta, iar de atunci pur si simplu nu am mai simtit nevoia de  a manca preparate din carne. Am mai gustat ocazional, in situatii exceptionale, am mai si gatit de cateva ori si probabil ca voi mai gati si in viitor daca va fi strict necesar, insa daca e sa aleg, e simplu: fara carne. 
        Ardeii umpluti sunt printre favoritii mei: au o savoare aparte daca sunt copti in cuptor, iar amestecul de legume cu orez este foarte usor si plin de arome. Si daca inca nu v-am convins, va mai spun doar ca reteta e simpla si poate fi adaptata in functie de sezon, puteti astfel folosi orice legume care va sunt la indemana.        

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Comfort food: Supa crema de cartofi dulci cu rozmarin [*lacto-vegetarian]

        For English version click HERE

        Daca acum cateva zile aveam dileme din categoria: ce pereche de pantofi sa asortez la rochita mov, ei bine, astazi a trebuit sa inlocuiesc pantofii cu cizme, sa caut manusile, fularul si caciula si sa pun pe mine cel mai gros palton din dulap: a fost un frig de au ingehtat pietrele, un ger strasnic indulcit putin doar de soarele mare cu dinti si de cerul senin si limpede, fara nici o urma de nori.
       Vreme numai buna de citit o carte, de baut un ceai cu rom si de pregatit aceasta supa crema atat de catifelata si atat de aromata incat te face sa privesti gerul de afara cu un zambet larg pe buze. 
       Ador supele-crema: sunt fine, delicate si foarte gustoase! Pentru supa de astazi am ales sa acompaniez cartoful dulce cu rozmarin - o combinatie reusita, zic eu, aroma puternica si astringenta a rozmarinului a taiat putin din dulceata cartofului, dandu-i un parfum intens si un gust deosebit.         

Pin It



        Reteta este extrem de simpla si de rapida. Pentru 4 portii sunt necesare urmatoarele:

Ingrediente:
60 grame unt nesarat
trei linguri ulei de masline
o ceapa mare (sau doua cepe mai mici)
trei catei de usturoi
2 cartofi dulci (aprox. 650 grame)
doua ramurele de rozmarin
un litru si jumatate de supa vegetala
patru lingurite de crema mascarpone
sare si piper 



        Ceapa si usturoiul se taie marunt si se calesc intr-o oala mare, la foc mic in untul amestecat cu uleiul de masline, vreme de 4-5 minute, pana cand ceapa devine moale si transparenta, avand grija sa nu se arda. Cand ceapa si usturoiul s-au calit, se adauga cartofii taiati cubulete, supa vegetala si crengutele de rozmarin si se lasa la foc mediu pana cand incep sa clocoteasca. Daca nu aveti supa vegetala, folositi doua cuburi de concentrat pe care le dizolvati in apa fierbinte. Cand amestecul incepe sa clocoteasca, micsorati flacara si lasati la fiert la foc mediu timp de 20-25 de minute, pana cand cartofii devin moi.


        Inlaturam crengutele de rozmarin si pasam amestecul printr-o sita sau il mixam in blender pana cand obtinem o crema fina si parfumata. Potrivim de sare si de piper, adaugam crema mascarpone (sau smantana dulce pentru gatit) si cateva picaturi de ulei de masline extravirgin. 
        Servim aceasta supa minunata cu crutoane proaspat scoase din cuptor si desigur, cu un pahar de vin alb sec! 


Enjoy!

duminică, 8 ianuarie 2012

Taste of Italia: Tarta cu vinete si parmezan [*lacto-vegetarian]

        
Bine v-am regasit in noul an! Un an nou pe care vi-l doresc frumos si fericit, cu oameni dragi in casa si in suflet si cu bucate alese pe masa!
        Asa cum probabil ati remarcat, marea majoritate a retetelor de pe blog sunt fara carne - si asta pentru ca gatesc foarte rar preparate cu carne iar de mancat carne - mananc doar de cateva ori pe an, in general in preajma sarbatorilor de iarna. 
        Si ca sa va conving ca si preparatele fara carne pot fi gustoase si aratoase, va prezint astazi aceasta delicioasa tarta cu vinete si parmesan. Recunosc ca mi-a fost cam teama sa ma apuc de facut tarte, insa acum, ca am "spart gheata" va asigur ca aceasta tarta este doar inceputul. De fapt imi era teama de aluat: ca o sa se rupa, ca o sa se coaca neuniform, ca n-o sa-l pot scoate din tava... Dar nici vorba de asa ceva: mi-a iesit un aluat perfect: crocant si sfaramicios, copt uniform si foarte usor de manevrat. Iar despre umplutura... un deliciu: sos bechamel cremos, vinete un pic crocante, parmezan si patrunjel proaspat.



miercuri, 28 decembrie 2011

Taste of Morocco: Cuscus cu ardei si lamai murate [*vegan]

        Cu gandul la vara, la mare si la soare am pregatit astazi acest cuscus cu ardei copti pe gratar si lamai murate: un preparat fresh, plin de culoare, vitamine si savoare. Tare m-am bucurat ca in sfarsit pot sa folosesc lamaile murate pe care le-am pregatit acum trei luni  si despre care va spuneam ca sunt folosite cu precadere in bucataria marocana, dar si in cea indiana. 
        Am servit cuscus-ul la pranz, pe post de fel principal, insa daca doriti il puteti servi si pe post de garnitura la diverse preparate din carne.         


Pentru doua portii (garnitura) sau o portie (fel principal) sunt necesare urmatoarele:

Ingrediente:
200 grame cuscus
250 ml apa clocotita
jumatate de ardei rosu
jumatate de ardei galben
jumatate de ardei verde
o rosie
cateva fire de ceapa verde
o jumatate de lamaie murata
sare
ulei de masline


        Asezam cuscus-ul intr-un vas, turnam apa clocotita si lasam acoperit timp de 5-10 minute, pana cand apa este absorbita in totalitate. Amestecam cuscus-ul cu o furculita pentru a-i da un aspect afanat, nelipicios si adaugam o lingurita de ulei de masline sau de unt.
        Taiem ardeii fasii si rosia in rondele si le prajim pe grill, stropite cu cateva picaturi de ulei de masline. Cand sunt prajite insa inca crocante, le taiem in bucati mai mici si le adaugam in vasul cu cuscus.


        Spalam lamaia murata, pentru a inlatura excesul de sare, inlaturam miezul cu ajutorul unui cutit si folosim doar coaja, taiata in bucatele.


Adaugam lamaia, ceapa verde, potrivim de sare si servim.
Pofta buna! 

duminică, 20 noiembrie 2011

Retete de primavara: Salata cu spanac, rucola, rosii cherry, mozzarela si rodie [*lacto-vegetarian]

        Am sa incep prin a spune ca iubesc salatele de orice fel: sunt sanatoase, pline de vitamine, reconfortante si ideale pentru dieta. Mai mult decat atat, se pot servi in orice moment al zilei, atat ca fel principal cat si ca garnitura. 
        Pentru salata de astazi nu am sa dau cantitati foarte exacte, ramane sa apreciati voi, dupa propriile gusturi proportia ingredientelor.


         Am ales pentru aceasta salata cateva frunze fragede de spanac tanar, o mana de rucola, cateva rosii cherry taiate in jumatate, un bulgare de mozzarela pe care l-am rupt in bucati si o samburii de la o rodie. Le-am stropit cu zeama de la o jumatate de lamaie si cu cateva picaturi de ulei de masline extravirgin, am adaugat sare si piper si am servit-o pe post de mic dejun tarziu. 
        Pentru ca salata sa isi pastreze prospetimea va sfatuiesc sa adaugati zeama de lamaie si uleiul de masline doar cu cateva minute inainte de servire, astfel frunzele vor ramane crocante si pline de vitalitate!


        Si pentru ca suntem in perioada postului, daca ati inceput postul, puteti inlocui mozzarela cu branza tofu sau chiar cu cateva crutoane proaspat prajite in ulei de masline.

Enjoy!

vineri, 21 octombrie 2011

Taste of Romania: Salata de cartofi cu ceapa verde [*lacto-vegetarian]

        Despre aceasta minunata salata de cartofi cu ceapa verde n-ar fi prea multe de spus. Poate doar ca e usoara, racoritoare, simpla si savuroasa. Se poate servi ca aperitiv, simpla sau ca garnitura. De asemenea, se poate "imbogati" cu ou fiert, insa mie cel mai mult imi place asa:

duminică, 9 octombrie 2011

Conopida si broccoli la cuptor cu sos Bechamel si crusta crocanta de pesmet si branza Cheddar [*lacto-vegetarian]

        Din categoria: retete cremoase pentru zile ploioase (categorie de care va asigur ca veti mai auzi pe-aici, din simplul motiv ca toamna a inceput sa isi intre in drepturi depline si ne "rasfata" macar cu cate o ploaie pe zi, mai lunga sau mai scurta - dupa cum ii e la indemana) astazi va prezint aceste minunate legume - conopida si broccoli - scaldate in sos Bechamel din belsug si acoperite cu o crusta crocanta de pesmet si branza Cheddar. O reteta cu titlu sofisticat, insa foarte usor de facut si extrem de gustoasa, perfecta atat pentru pranz cat si pentru cina.


Pentru doua portii avem nevoie de urmatoarele:
Ingrediente:
o conopida de aproximativ 350 grame
350 grame broccoli
50 grame branza Cheddar
100 grame pesmet
cateva crengute de coriandru proaspat
25 grame unt 
sare si piper
Pentru sosul Bechamel:
35 grame unt
35 grame faina
600 ml lapte
un varf de cutit de nucsoara


        Desfacem conopida si broccoli in buchetele si le punem la fiert in apa clocotita cu sare vreme de 5 minute. 
        Separat, intr-o cratita, punem untul la topit la foc mic, adaugam faina si nucsoara amestecand incontinuu cu o lingura de lemn, iar apoi adaugam laptele putin cate putin, amestecand cu grija pentru a nu forma cocoloase. Dupa ce am adaugat tot laptele, lasam sa fiarba la foc mic inca doua minute si gata - am preparat sosul Bechamel. 
        Ungem peretii unui vas termorezistent cu unt, aranjam buchetelele de conopida si broccoli, adaugam sare si piper dupa gust, turnam deasupra sosul Bechamel, radem branza Cheddar, acoperim cu pesmet si coriandru tocat marunt si dam la cuptorul incins la 200 de grade timp de 20 de minute, pana cand se rumeneste. 


Se serveste fierbinte, alaturi de cei dragi.

Enjoy!

marți, 4 octombrie 2011

Taste of Italia: Risotto cu sparanghel [*lacto-vegetarian]

          Stiu ca am promis de cateva zile bune aceasta reteta, insa de data asta am o scuza: a fost vara la Londra! Da! O saptamana intreaga ne-am rasfatat cu temperaturi care prevesteau mai degraba un inceput de august decat mijlocul toamnei, iar pentru Londra asta chiar este un eveniment! Motiv pentru care, in loc sa scriu retete pe blog - m-am ocupat cu urmatoarele: am facut o excursie la Bournemouth, pe malul oceanului, m-am plimbat prin parcuri si m-am bucurat de soare! Acum ma iertati, nu-i asa? :)


duminică, 25 septembrie 2011

Taste of Italia: Tagliatele cu nuci si gorgonzola [*lacto-vegetarian]

          Nu stiu altii cum sunt, dar eu fara paste chiar ca n-as putea trai. Si fara parmigiano. Si fara gorgonzola. Si ar mai fi cateva, dar n-o sa le insir pe toate acum :). Dar sa revenim la paste. Tagliatelele sunt printre preferatele mele, alaturi de lasagne si clasicele spaghetti. Nu ma dau la o parte nici de la o portie de paste scurte (penne, farfalle, coniglie sau alte varietati), iar cand vine vorba de ravioli... deja imi lasa gura apa! 
      Inspirata de culorile toamnei, aseara am facut aceste minunate tagliatele in tonuri de verde si maro, cu un sos fin si cremos de gorgonzola si cu miez de nuca: un deliciu! Ar fi mers de minune acompaniate de un pahar de vin rosu, sec, asa cum bine sugera cineva, dar daca n-am avut - au fost bune si fara, oricum data viitoare promit ca nu se mai intampla!