Se afișează postările cu eticheta restaurant review. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta restaurant review. Afișați toate postările

vineri, 10 mai 2013

Taste of Lisboa - partea intai: o poveste despre un oras fermecator, cu mancare buna, vin aromat, muzica de suflet si oameni minunati [*bonus: Cafe Tati Lisboa - review]

        Cand am aterizat in Lisabona mintea mea era inca in viteza: sa cobor cat mai repede din avion, sa ies din aeroport, sa vad cu ce ajung la hotel... De altfel asa am si plecat din Londra, in foarte mare graba si in maxima viteza - sa gasesti un taxi in Londra la ora 3 dimineata nu este tocmai floare la ureche - desi probabil ca in trei ani ar fi trebuit sa invat deja ca aici rezervarea si programarea din timp sunt reguli de baza, de la care nu te abati decat daca stii ca ai in buzunar cel putin un plan B. 
        Evident ca in toata viteza am uitat sa imi listez rezervarea la hotel, ca urmare habar nu aveam unde trebuia sa ajung, de un ghid/harta/top 10 al Lisabonei nici macar nu se pune problema si desigur, am uitat sa imi iau transformator pentru priza (asta cu transformatorul m-a costat scump, foarte scump - dar sper ca de data asta am reusit sa ma invat minte). Asa ca iata-ma in Aeroportul din Lisabona, la 9 dimineata, grabindu-ma nici eu nu stiu unde - ca doar hotelul, acolo unde era, nu se muta de la locul lui - complet dezorientata (dupa o noapte nedormita si alte 5 inainte dormite printre cutii si bagaje nedesfacute - dar asta cu mutatul e o alta discutie), cu telefonul descarcat pe trei sferturi si la un pas de un atac de panica!
        ...sau nu! Pentru ca odata ce am iesit pe poarta aeroportului toata oboseala, taoata viteza si toata dezorientarea au disparut ca prin minune. "E Lisboa!" - mi-am spus, lasand razele soarelui de dimineata sa ma mangaie timid si un vanticel cu iz usor sarat sa isi faca loc pe sub esarfa mea portocalie, de vacanta. Mi-am luat o cafea (btw: spre surprinderea mea, cafeaua in Lisabona este foarte, foarte buna), mi-am aprins o tigara si m-am asezat pe o bordura: la nivel intuitiv stiam deja ca intr-un fel sau altul toate se vor aranja exact asa cum trebuie. 
       Jumatate de ora mai tarziu eram deja in metrou spre hotel, iar dupa alte 45 de minute ieseam din hotel cu aparatul de fotografiat intr-o mana si cu o harta de trei lei primita de la hotel in cealalta, hotarata sa descopar Lisabona in toata splendoarea ei. De harta am scapat rapid: am aruncat-o in primul cos de gunoi cand am constatat ca era mai degraba o colectie de reclame decat un instrument turistic, si tot atunci am hotarat ca in prima zi voi explora Lisabona fara harta: la pas, pe stradute. 
        Lisabona (Lisboa, pentru localnici) mi s-a dezvaluit incet, fara graba, pe masura ce pasii ma purtau pe stradute cochete, pavate cu piatra si impodobite cu flori vesele si rufe colorate, intinse la uscat intr-un tablou rupt parca dintr-o poveste de demult. Miroase a sare in Lisabona, a peste prajit pe gratare incinse, si pe alocuri a castane coapte, dar pe masura ce te indepartezi de terasele aglomerate, vantul usor caldut aduce cu el miresme de liliac si de salcami infloriti. Din loc in loc rasuna acorduri de chitara, sau de saxofon, iar eu ma opresc vrajita si ma las purtata de emotie, privind catre albastrul imens al oceanului si stiind ca Lisabona imi va patrunde in suflet asa cum iti intra in suflet un roman vechi de dragoste, pe care il citesti si il recitesti si de fiecare data il descoperi in alt fel.  


duminică, 31 martie 2013

Scotia - despre calatorii, un review de restaurant vegetarian si despre surpriza din bucataria regala la castelul Stirling

        Pentru ca primavara pare ca inca se lasa asteptata, m-am gandit sa va invit astazi la o sueta - fara reteta - despre dragoste, calatorii, surprize si bucatarii.
        Iubesc calatoriile: de fiecare data o calatorie ma emotioneaza si ma inspira in aceeasi masura! Imi place sa cred ca fiecare calatorie este o experienta de viata si din toate aceste calatorii ma intorc mai bogata - fie ca vizitez o tara noua, un oras nou, sau revizitez locuri atat de dragi sufletului meu!
      Acum cateva saptamani am descoperit Scotia - o mica parte, desigur, insa cu siguranta a fost doar inceputul. Ah, si ce descoperire minunata! La o aruncatura de bat (si 45 de minute de zbor) de Londra, am gasit un oras cochet, cu strazi largi si case pline de personalitate, cu cafenele retro si multe, foarte multe restaurante italiene - cu siguranta ca nu as gresi daca as spune ca am vazut in Glasgow mai multe restaurante italiene decat in oricare alt oras din afara Italiei.
        Am stat doar trei zile in Glasgow (le multumesc pe aceasta cale dragilor mei prieteni Catalin si Cristina care mi-au fost gazde primitoare si ghizi priceputi), insa spre surprinderea mea, de aceasta data nu restaurantele italiene m-au atras, ci un restaurant vegetarian cu multa personalitate si o atmosfera prietenoasa si foarte relaxata. Despre ce am mancat si ce am baut la Mono - restaurantul vegetarian din Glasgow am sa va povestesc spre final, pentru ca vreau mai inainte sa va povestesc despre peisajele minunate pe care le-am intalnit in scurta mea sedere in Scotia, dar mai ales despre surpriza de la Castelul Stirling.
       Am ales sa vizitam Castelul Stirling intr-o zi cu cer senin, de un albastru intens, cum rar am intalnit in zilele de iarna petrecute in Regatul Unit. Frigul era totusi destul de patrunzator, insa in conditiile in care prognozele anuntasera furtuni de zapada si rafale de vant, cerul senin a fost de-a dreptul o surpriza placuta! Cum am iesit din Glasgow pe autostrada, indreptandu-ne spre Stirling, ma asteptam la clasicul peisaj monoton ce insoteste majoritatea autostrazilor, insa surpriza a fost una de proportii: variate forme de relief, campii si dealuri acoperite de o patura colorata in cel mai crud verde pe care il poti vedea intr-o zi de februarie, munti cu crestele acoperite de zapada, un drum lin si relaxat care ne-a condus pana in Stirling - orasul-cetate care mi-a adus aminte instant de Sighisoara noastra.

duminică, 13 ianuarie 2013

Taste of India: restaurant review - Gun Powder, New Delhi

       [for English please click here]

        Acum mai bine de un an si jumatate un prieten ma intreba ce parere am despre mancarea indiana. Am raspuns atunci intr-o clipita, sigura pe mine si fara nici un fel de ezitare: "Nu-mi place! E iute, e prea condimentata, nu e deloc pe gustul meu!". Prea putine stiam eu atunci si nici prin cap nu imi trecea la acea vreme ca voi ajunge vreodata sa vizitez India si sa ma indragostesc definitiv de mancarea indiana! 
        Dar cum in viata nimic nu este definitiv, iar zicala "niciodata sa nu spui niciodata" se adevereste in cele mai neasteptate momente, iata-ma azi: proaspat intoarsa din India, cu o geanta plina de condimente, cu agenda doldora de insemnari si retete si cu papilele gustative aflate intr-o permanenta stare de extaz, acestea din urma implorandu-ma ca macar o data pe saptamana sa le rasfat cu un curry sau o korma ori macar un masala chai la ceas de seara pe sfarsit de saptamana.
        Urmeaza sa va prezint in curand si un curry vegetarian, o reteta simpla si extrem de aromata pe care sunt convinsa ca o asteptati cu totii cu mare nerabdare, insa pana atunci va invit sa va asezati confortabil, sa va luati o cafea sau un chai si sa savurati primul meu review de restaurant :)