marți, 4 octombrie 2011

Taste of Italia: Risotto cu sparanghel [*lacto-vegetarian]

          Stiu ca am promis de cateva zile bune aceasta reteta, insa de data asta am o scuza: a fost vara la Londra! Da! O saptamana intreaga ne-am rasfatat cu temperaturi care prevesteau mai degraba un inceput de august decat mijlocul toamnei, iar pentru Londra asta chiar este un eveniment! Motiv pentru care, in loc sa scriu retete pe blog - m-am ocupat cu urmatoarele: am facut o excursie la Bournemouth, pe malul oceanului, m-am plimbat prin parcuri si m-am bucurat de soare! Acum ma iertati, nu-i asa? :)


duminică, 25 septembrie 2011

Taste of Italia: Tagliatele cu nuci si gorgonzola [*lacto-vegetarian]

          Nu stiu altii cum sunt, dar eu fara paste chiar ca n-as putea trai. Si fara parmigiano. Si fara gorgonzola. Si ar mai fi cateva, dar n-o sa le insir pe toate acum :). Dar sa revenim la paste. Tagliatelele sunt printre preferatele mele, alaturi de lasagne si clasicele spaghetti. Nu ma dau la o parte nici de la o portie de paste scurte (penne, farfalle, coniglie sau alte varietati), iar cand vine vorba de ravioli... deja imi lasa gura apa! 
      Inspirata de culorile toamnei, aseara am facut aceste minunate tagliatele in tonuri de verde si maro, cu un sos fin si cremos de gorgonzola si cu miez de nuca: un deliciu! Ar fi mers de minune acompaniate de un pahar de vin rosu, sec, asa cum bine sugera cineva, dar daca n-am avut - au fost bune si fara, oricum data viitoare promit ca nu se mai intampla! 

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Chocolate cookies [*lacto-ovo-vegetarian]

           Avertisment: do not try these at home if you are on diet! 
        Cu alte cuvinte, daca v-ati apucat deja de dieta, cu gandul ca veti avea o talie de invidiat in noaptea de Anul Nou, acest post nu este pentru voi.  Desigur, eu nu intru in categoria de mai sus, deoarece, asa cum am mai spus-o in repetate randuri, dieta o incep de luni!
      Pana atunci, am sa ma rasfat cu aceste fursecuri de-a dreptul decadente, cu un continut atat de mare de ciocolata, incat mi-e teama ca daca s-ar afla - ar putea fi declarate ilegale. Am sa impartasesc totusi cu voi aceasta reteta pentru ca stiu ca o data ce o veti incerca, o veti pastra numai pentru voi, inchisa intr-un cufar secret si nu o veti dezvalui nici macar celor mai bune prietene :)


Asadar, pentru aproximativ 15 cookies avem nevoie de urmatoarele:
Ingrediente:
125 grame ciocolata neagra
150 grame faina
30 grame cacao 
o lingurita bicarbonat
jumatate de lingurita de sare
125 grame unt
75 grame zahar brun
50 grame zahar alb
1 lingurita esenta de vanilie
un ou
350 grame ciocolata maruntita 


Metoda de preparare:
Se incinge cuptorul la 170 grade.
Cele 125 grame de ciocolata se topesc pe bain-marie.
Intr-un castron se amesteca ingredientele solide: faina, cacao, sare si bicarbonat. 


        Separat, intr-un alt castron se freaca untul cu zaharul alb si cu zaharul brun, iar apoi se incorporeaza incet ciocolata topita, esenta de vanilie si oul. Se amesteca bine cu o lingura de lemn sau cu mixerul pana cand se incorporeaza bine oul si rezulta o compozitie cremoasa. In final, se adauga treptat ingredientele uscate, amestecand usor cu o lingura de lemn.
          Cand compozitia este omogena, adaugam ciocolata taiata marunt. 



         Pentru a pune la cuptor, luam gramajoare din aluat cu ajutorul unei linguri si le asezam in tava unsa cu unt si tapetata usor cu faina, sau mai bine acoperita cu o hartie de copt. Nu trebuie sa dam forma fursecurilor, se vor "aseza" ele singure in timpul coacerii. Lasam o distanta de 3-4 centimetri intre gramajoare, nu le inghesuim, chiar daca trebuie sa coacem mai multe transe. Intr-o tava obisnuita mie mi-au incaput 6 gramajoare. Lasam la cuptorul incins la 170 grade pentru 20 de minute. Verificam fursecurile daca sunt coapte cu ajitorul unei scobitori - care trebuie sa iasa semi-uda si fara aluat lipit pe ea. Chiar daca vi se pare ca fursecurile sunt prea moi, scoateti-le totusi din cuptor, pentru ca ele se vor intari cand sunt reci. 
        Cand fursecurile sunt coapte, le scoatem din cuptor, le lasam in tava pentru inca 10 minute, dupa care le scoatem pe un grilaj si le lasam la racit. 





Se servesc alaturi de un pahar mare cu lapte rece.

Enjoy!