sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Retete de primavara: Crema de branza cu ardei si ceapa verde [*lacto-vegetarian]

        Va propun in continuare o reteta usoara si rapida, extrem de fina si usor de adaptat la orice dieta.
        Crema de branza cu ardei si ceapa verde este ideala pentru o gustare rapida, pentru un aperitiv sau chiar la micul dejun. Are o consistenta fina si pufoasa, iar ceapa verde ardeiul crocant ii dau o savoare deosebita. 
        Daca va mai spun si ca metoda de preparare este simpla ca buna-ziua, sunt sigura ca veti indragi de indata aceasta crema si o veti prepara ori de cate ori veti avea pofta de ceva fin si fresh.        


Pentru 4 portii avem nevoie de urmatoarele
Ingrediente:
300 grame branza Quark
200 grame branza Philadelphia
o lingura de smantana dulce
doua linguri ulei de masline extravirgin
trei fire de ceapa verde
un ardei rosu
sare si piper dupa gust
cateva frunze de busuioc proaspat 


        Prepararea cremei: se amesteca branzeturile intr-un castron, cu ajutorul unei linguri de lemn, pana cand se omogenizeaza. Se adauga smantana si la sfarsit se adauga uleiul de masline. Uleiul de masline se aduaga treptat, amestecand usor, pana cand se incorporeaza total.


        Cand crema este gata, se adauga ceapa verde taiata rondele, ardeiul tocat nu foarte marunt, busuiocul taiat fasii si se potriveste de sare si piper.


Se serveste cu paine prajita.


Enjoy!

duminică, 23 octombrie 2011

Taste of England: Prajitura Battenberg [*lacto-ovo-vegetarian]

         Se spune ca prajitura Battenberg (sau Battenburg - cum am gasit-o in cartile lui Mary Berry) a fost servita pentru prima data in anul 1884 in cinstea casatoriei printesei Victoria (nepoata reginei Victoria) cu printul Louis de Battenberg. Reteta originala are blaturile roz si galbene, unite cu gem de caise, iar cele patru patrate ii reprezinta pe cei patru printi de Battenberg: Louis, Alexander, Henry si Francis Joseph. Sursa: Wikipedia.
        Varianta cu nuca si cafea am vazut-o prima data in emisiunea "The great British Bake-off" pe BBC2 iar apoi am gasit-o intr-o carte pe care am cumparat-o recent - o compilatie de retete dulci si sarate care mai de care mai imbietoare purtand semnatura lui Mary Berry si Paul Hollywood. 
        Prajitura Battenberg este o prajitura cu arome fine si intense, care se potriveste de minune cu o cafea tare si poate incheia cu succes un pranz festiv. 

        Cantitatile sunt pentru o tava patrata, cu latura de 20 cm, iar prajitura rezultata este suficienta pentru 4 - 6 persoane (depinde cat sunteti de pofticiosi :d).

Ingrediente:
pentru blaturi:
100 grame unt nesarat
100 grame zahar fin
doua oua (la temperatura camerei)
100 grame faina cu agent de crestere
jumatate de lingurita praf de copt
50 grame migdale macinate
cateva picaturi de extract de vanilie
3 lingurite de lapte
o lingurita si jumatate de granule de ness
25 grame samburi de nuca tocati marunt

pentru crema:
100 grame zahar pudra
40 grame unt nesarat
jumatate de lingurita de granule de ness
o lingurita si jumatate de lapte

pentru finisare:
225 grame marzipan alb
cativa samburi de nuca

        Metoda de preparare este relativ simpla, insa necesita o mare atentie la detalii. 
        Preincalzim cuptorul la 160 de grade.
       Pregatim tava: se unge cu unt pentru ca hartia de copt sa se aseze bine. Se taie o bucata de hartie de copt cu dimensiunile de 20x28cm, care se indoaie la mijloc si se aseaza in tava ca in inaginea de mai jos. Pentru a avea blaturi perfecte, verificati ca hartia sa fie bine asezata in tava, pe margini si la colturi, iar mijlocul sa stea drept.


       Punem intr-un castron untul, zaharul, ouale, faina, praful de copt si migdalele macinate si amestecam cu o lingura de lemn timp de doua - trei minute, pana cand obtinem o compozitie omogena, usor mai deschisa la culoare si putin lucioasa. 


Impartim aluatul in doua parti egale si il mutam in doua castronele:
- in primul castronel adaugam vanilia si o lingurita si jumatate de lapte
- in al doilea castronel adaugam granulele de ness dizolvate in laptele ramas si samburii de nuca tocati marunt
Asezam compozitia in tava si finisam bine pe la colturi si pe margini pentru ca aluatul sa se intinda uniform. Introducem tava in cuptorul preincalzit (160 grade) pentru 35-40 de minute. 


        Cand blaturile sunt coapte, scoatem tava din cuptor, lasam la racit in tava aproximativ 5 minute, dupa care scoatem blaturile din tava si le asezam pe un grilaj. E bine sa folosim un grilaj, pentru ca blaturile sunt destul de umede, iar daca raman pe hartia de copt sau in tava este posibil sa se inmoaie prea tare.        
        Eu am apreciat "din ochi" cand am impartit compozitia in doua si cred ca am pus putin mai mult intr-o parte, pentru ca blatul galben mi-a iesit putin mai inalt decat cel maro. Data viitoare o sa folosesc cantarul, ceea ce va sfatuiesc si pe voi - pentru rezultate perfecte!
        Cand blaturile sunt reci, le taiem in jumatate, pe lungime (din nou, data viitoare folosesc un liniar) si indepartam marginile cu ajutorul unui cutit foarte ascutit.

                                      

        Crema este cat se poate de simpla: frecam untul cu zaharul pudra si cu granulele de ness dizolvate in lapte pana cand obtinem o compozitie omogena. 
                                           
                                             

        Pentru a asambla prajitura, unim bucatile de blat cu crema, punand un strat final de crema deasupra. 

                                     

        Intindem foaia de marzipan pe o suprafata curata si invelim prajitura in marzipan. Decoram cu samburi de nuca si cu zahar pudra. 
        Pentru a servi, taiem felii cu grosimea de aproximativ 2 centimentri. 

                                                 
Se serveste alaturi de o cafea tare!
Enjoy!

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Retete de baza: Lamai conservate (preserved lemons)

        Lamaile conservate (sau murate) se folosesc cu precadere in bucataria marocana, pentru a acompania mancarurile tarditionale dar si in salate, impreuna cu cous-cous. Si pentru ca sunt foarte usor de facut, m-am hotarat fac un borcan cu lamai conservate, asa, de proba :).  
        Ce mi-a placut cel mai tare din toata povestea asta - a fost ca toata casa mi s-a umplut de un miros  proaspat de lamaie! Sa-mi lase gura apa, nu alta!

Pin It



Pentru un borcan de 500 mililitri avem nevoie de urmatoarele:

ingrediente:
4 lamai (plus zeama de la inca o lamaie daca e necesar)
5 lingurite cu varf de sare de mare
cateva frunze de dafin
cateva boabe de piper

       
        Lamaile se spala bine dupa care se sterg cu un prosop si se taie in cruce insa nu pana la capat, doar pe trei sferturi din lungime. Desfacem usor lamaia si punem in fiecare lamaie cate o lingurita de sare, dupa care o strangem in mana, pentru a-si recapata forma. 



        Punem un strat de sare pe fundul borcanului, asezam lamaile in borcan si le presam in asa fel incat sa isi lase zeama si sa incapa toate patru in borcan. Daca este necesar, mai completam cu zeama de lamaie pana cand lamaile sunt acoperite complet. Adaugam frunzele de dafin si boabele de piper, punem borcanul in camara si.... asteptam 4-6 saptamani. In primele zile mai scuturam putin borcanul pentru ca sarea sa se dizolve si sa se distribuie uniform.
        Inainte de folosire, lamaile se trec printr-un jet de apa rece, pentru a inlatura gustul sarat.
      Sunt perfecte pentru o tagina de legume, sau chiar pentru a le folosi in umplutura pentru ardei umpluti, ori pentru un sos cu iaurt si menta, sau pentru a acompania o salata de cous-cous. 

     
Enjoy!