sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Comfort food: Supa crema de cartofi dulci cu rozmarin [*lacto-vegetarian]

        For English version click HERE

        Daca acum cateva zile aveam dileme din categoria: ce pereche de pantofi sa asortez la rochita mov, ei bine, astazi a trebuit sa inlocuiesc pantofii cu cizme, sa caut manusile, fularul si caciula si sa pun pe mine cel mai gros palton din dulap: a fost un frig de au ingehtat pietrele, un ger strasnic indulcit putin doar de soarele mare cu dinti si de cerul senin si limpede, fara nici o urma de nori.
       Vreme numai buna de citit o carte, de baut un ceai cu rom si de pregatit aceasta supa crema atat de catifelata si atat de aromata incat te face sa privesti gerul de afara cu un zambet larg pe buze. 
       Ador supele-crema: sunt fine, delicate si foarte gustoase! Pentru supa de astazi am ales sa acompaniez cartoful dulce cu rozmarin - o combinatie reusita, zic eu, aroma puternica si astringenta a rozmarinului a taiat putin din dulceata cartofului, dandu-i un parfum intens si un gust deosebit.         

Pin It



        Reteta este extrem de simpla si de rapida. Pentru 4 portii sunt necesare urmatoarele:

Ingrediente:
60 grame unt nesarat
trei linguri ulei de masline
o ceapa mare (sau doua cepe mai mici)
trei catei de usturoi
2 cartofi dulci (aprox. 650 grame)
doua ramurele de rozmarin
un litru si jumatate de supa vegetala
patru lingurite de crema mascarpone
sare si piper 



        Ceapa si usturoiul se taie marunt si se calesc intr-o oala mare, la foc mic in untul amestecat cu uleiul de masline, vreme de 4-5 minute, pana cand ceapa devine moale si transparenta, avand grija sa nu se arda. Cand ceapa si usturoiul s-au calit, se adauga cartofii taiati cubulete, supa vegetala si crengutele de rozmarin si se lasa la foc mediu pana cand incep sa clocoteasca. Daca nu aveti supa vegetala, folositi doua cuburi de concentrat pe care le dizolvati in apa fierbinte. Cand amestecul incepe sa clocoteasca, micsorati flacara si lasati la fiert la foc mediu timp de 20-25 de minute, pana cand cartofii devin moi.


        Inlaturam crengutele de rozmarin si pasam amestecul printr-o sita sau il mixam in blender pana cand obtinem o crema fina si parfumata. Potrivim de sare si de piper, adaugam crema mascarpone (sau smantana dulce pentru gatit) si cateva picaturi de ulei de masline extravirgin. 
        Servim aceasta supa minunata cu crutoane proaspat scoase din cuptor si desigur, cu un pahar de vin alb sec! 


Enjoy!

miercuri, 11 ianuarie 2012

Sa facem cunostinta! :)

         M-am tot gandit de ceva vreme ce sa fac, cum sa fac, sa va cunosc mai bine pe voi cei care imi treceti pragul chiar daca mai rar sau uneori mai des in cautare de inspiratie pentru cina sau pentru micul dejun sau de ce nu, pentru un desert care sa va indulceasca ziua :). Si cum politicos ar fi sa fac eu primul pas, mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarat sa ma prezint in cateva cuvinte, sa va dezvalui cate ceva despre visele si pasiunile mele.
        Va invit asadar sa ne cunoastem, sa cititi cateva randuri despre mine si sa imi lasati un comentariu la finalul paginii in care sa imi spuneti cate ceva despre voi: ce va place, ce va inspira, ce va bucura sufletul :)

duminică, 8 ianuarie 2012

Taste of Italia: Tarta cu vinete si parmezan [*lacto-vegetarian]

        
Bine v-am regasit in noul an! Un an nou pe care vi-l doresc frumos si fericit, cu oameni dragi in casa si in suflet si cu bucate alese pe masa!
        Asa cum probabil ati remarcat, marea majoritate a retetelor de pe blog sunt fara carne - si asta pentru ca gatesc foarte rar preparate cu carne iar de mancat carne - mananc doar de cateva ori pe an, in general in preajma sarbatorilor de iarna. 
        Si ca sa va conving ca si preparatele fara carne pot fi gustoase si aratoase, va prezint astazi aceasta delicioasa tarta cu vinete si parmesan. Recunosc ca mi-a fost cam teama sa ma apuc de facut tarte, insa acum, ca am "spart gheata" va asigur ca aceasta tarta este doar inceputul. De fapt imi era teama de aluat: ca o sa se rupa, ca o sa se coaca neuniform, ca n-o sa-l pot scoate din tava... Dar nici vorba de asa ceva: mi-a iesit un aluat perfect: crocant si sfaramicios, copt uniform si foarte usor de manevrat. Iar despre umplutura... un deliciu: sos bechamel cremos, vinete un pic crocante, parmezan si patrunjel proaspat.