joi, 4 octombrie 2012

Crostini cu branza de capra si fructe de toamna la grill [lacto-vegetarian]

        Asa cum probabil v-ati obisnuit deja, si reteta de astazi contine cateva combinatii inedite. Imi place tare mult sa ma joc cu aromele, iar asocierea dintre branzeturi si fructe este una dintre preferatele mele. La reteta pe care urmeaza sa v-o prezint am folosit din nou branza de capra: o branza cremoasa, proaspata, cu aroma bogata si foarte puternica. Iar daca data trecuta am asociat-o cu zmeura, am condimentat-o cu cimbru si am transformat-o intr-un desert (merita sa incercati macar o data acest minunat mille feuille), de aceasta data am ales doua fructe de sezon: smochine si nectarine, le-am condimentat cu piper negru si rozmarin proaspat si am obtinut astfel un aperitiv deosebit.
      Reteta de astazi mai aduce in prim plan si o modalitate cel putin interesanta de a pregati fructele: prajirea pe grill. Caldura gratarului evapora apa si caramelizeaza zaharurile din fructe, intensificandu-le astfel aroma. Nectarinele la grill mi-au placut in mod special, le-am folosit atat la aceste crostini, cat si la o salata despre care am sa va povestesc intr-o postare viitoare :)



Ingrediente (pentru 4 portii):

- 8 felii de paine 
- 150 grame branza de capra
- doua nectarine 
- doua smochine
- cateva crengute de rozmarin proaspat
- piper negru proaspat macinat

Tips & tricks:
- folositi paine facuta in casa (o reteta simpla cu maia gasiti aici) sau baghete de foarte buna calitate.
- alegeti fructele coapte insa aveti grija ca ele sa nu fie prea moi. Pulpa nectarinelor trebuie sa fie ferma, pentru a-si putea pastra forma in timpul prajirii pe grill. Optional, inainte de a le aseza pe grill, stropiti fructele cu cateva picaturi de zeama de lamaie.
- curatati foarte bine tigaia de grill inainte de folosire, pentru a evita lipirea fructelor pe timpul prajirii. Eu nu am folosit ulei la prajit, pentru a nu schimba gustul fructelor. Totusi, daca doriti sa folositi ulei, alegeti un ulei de arahide sau de floarea soarelui si folositi o cantitate foarte mica.


Metoda de preparare:
1. Incingeti tigaia de grill si prajiti feliile de paine pe ambele parti.
2. Fructele se spala, se sterg cu un prosop de bucatarie si se taie in felii. Smochinele se taie in sferturi,  iar nectarinele pot fi taiate in felii mai subtiri. 
3. Prajiti fructele pe grill timp de 2-3 minute pe fiecare parte in cazul nectarinelor si 3-4 minute in cazul smochinelor. In functie de cat de coapte sunt fructele, timpul de prajire poate fi ajustat.
4. Taiati feliile de paine in jumatate, puneti pe fiecare bucata de paine cate o lingurita de branza de capra si cate o felie sau doua de fructe.
5. Condimentati cu piper negru proaspat macinat si rozmarin proaspat tocat.


Va doresc pofta buna si astept cu interes comentariile voastre! :)

vineri, 28 septembrie 2012

Hummus cu lamai murate si coriandru [vegan] ***plus o reteta bonus: chapati cu iaurt [lacto-vegetarian]

        Stiu ca asteptati cu nerabdare reteta de hummus, iar pentru ca v-am facut sa asteptati atata vreme, m-am gandit sa va fac o surpriza si sa va ofer astazi doua retete: reteta de hummus pe care v-o datoram si in plus o reteta simpla de chapati, in speranta ca ma veti ierta pentru ca v-am tinut cu sufletul la gura aproape o saptamana intreaga. :)  
        Cu aceasta ocazie imi propun sa ies putin din zona de confort a bucatariei Europene si sa ma indrept incet-incet si catre bucataria altor continente, cu atat mai mult cu cat Londra imi ofera avantajul de a avea acces la o multitudine de ingrediente si de condimente de peste mari si tari. 
          Retetele de astazi in cateva cuvinte ar suna cam asa:
- hummus cu lamai murate si coriandru - fiindca imi plac foarte mult lamaile murate (nu va mai spun cat sunt de simplu de facut, pentru ca sunt convinsa ca ati citit reteta aici), am ales sa imbogatesc clasica reteta de hummus cu coaja de lamaie murata, iar ca sa pastrez in continuare aceeasi nota am adaugat frunze proaspete de coriandru. Uleiul de masline i-a dat o consistenta bogata, cremoasa, cu precizarea ca am folosit ulei de masline virgin, si nu extravirgin, pentru a nu aglomera aromele. Ca si condiment am folosit sare roz de Himalaya si piper negru proaspat macinat, iar pe final am mai adaugat coaja rasa si cateva picaturi de zeama de lamaie proaspata. Rezultatul a fost un hummus cremos, extrem de aromat, fresh si parfumat, care poate fi servit ca aperitiv alaturi de legume proaspete, paine de casa sau lipie.
- chapati - este o lipie obtinuta din aluat nedospit (in general din faina integrala de grau), foarte populara in India si Pakistan. In reteta de baza se utilizeaza ca lichid apa, insa am gasit diverse variatiuni cu iaurt si chiar si cu putin ulei in compozitie. Eu am ales varianta cu iaurt pentru ca mi se pare mie ca lipiile sunt mai pufoase in felul acesta (am folosit atat iaurt clasic cat si iaurt grecesc si nu am observat sa fie vreo diferenta intre ele, astfel ca va recomand sa folositi iaurtul care va este mai la indemana).

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Retete de toamna: Vinete la cuptor cu chili si iaurt grecesc [lacto-vegetarian]

        Iubesc vinetele! Le iubesc atat de tare incat de fiecare data cand merg acasa iar mama ma intreaba ce vreau sa imi pregateasca de mancare, raspunsul este unul singur: salata de vinete! Reteta ideala suna asa: o zi splendida de toamna, doua vinete mari, proaspat aduse de la piata, coapte pe aragaz, lasate la scurs, tocate cu tocatorul de lemn (foarte important: nu cu mixerul), apoi amestecate cu maioneza facuta in casa si o jumatate de ceapa alba tocata marunt. De multe ori nici nu mai aveam rabdare ca vinetele sa se raceasca complet si mancam salata putin calduta, iar daca la acest tablou se mai adauga si o felie de paine proaspata, ei bine: this is heaven, credeti-ma pe cuvant! Concluzia? Nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu se compara cu salata de vinete facuta de mama! :)
        Reteta de astazi este o alternativa foarte gustoasa la clasica salata de vinete de care va povesteam inainte si daca iubiti vinetele la fel de mult ca si mine, sunt absolut convinsa ca veti salva aceasta reteta la favorite! Aceasta reteta (la fel ca si reteta batoanelor de mamaliga picanta la grill) este inspirata din cartea lui Hugh Fearnley-Whittingstall: River Cottage - Veg every day - o carte pe care o recomand cu caldura atat vegetarienilor, cat si non-vegetarienilor interesati de o alimentatie sanatoasa.