(Expat) Sunday Brunch cu Diana - o reteta cu gust de ...primavara [*lacto-ovo-vegetarian]

        Astazi sunt invitata la pranz! Draguta de Diana @ Disturbingly Delicious mi-a lansat invitatia acum cateva saptamani, iar eu - plimbareata cum ma stiti - am acceptat fara sa clipesc: pentru ca mi-e draga Diana, cu retetele ei dragute si colorate si pentru ca imi sunt dragi povestile de Duminica, la o cana de cappuccino cu scortisoara si un mic dejun intarziat, un brunch sau, de ce nu, chiar o cina in miez de zi. 

        Despre pranzul meu de Duminica ar fi cate ceva de spus, pentru ca de fiecare data este diferit: uneori prefer sa fac o plimbare prin oras, sa descopar un Bistro cochet sau un mic restaurant si sa ma las surprinsa de o tarta cu sparanghel sau o supa-crema de morcovi; alteori imi planific din timp cate o reteta sofisticata (un croissant, o paine cu maia sau un panettone) si imi petrec ziua intreaga experimentand diverse aluaturi; pe cand in alte zile prefer pur si simplu  sa lenevesc cu o carte intr-o mana si o cana de cappuccino in alta si sa ma rasfat cu un brunch inventat pe loc, compus exact din ce se gaseste prin frigider la momentul respectiv. De aproape trei ani de cand locuiesc in Londra, a devenit un "Expat Sunday Lunch" pranzul asta al meu, iar daca mi-e dor vreodata de ceva, atunci mi-e dor de pranzurile pe care mama si tata le organizeaza in fiecare Duminica (cu telefoane date inca de Vineri pe la toti fratii, in scop de cerecetare prealabila cu privire la eventuale preferinte pentru felul principal ori desert), cu toata familia prezenta, cu mic, cu mare (si cu Patrocle, desigur) cu aperitiv, supa, fel principal si desert, cu povesti nesfarsite si obligatoriu ceva mancarica la pachet :) 

       Imi iau asadar astazi pranzul (mai exact brunch-ul - pentru ca este una dinte acele Duminici lenese si noncoformiste) in bocceluta si ma indrept cu pasi repezi catre Diana. Draga mea, ma prezint la tine cu un "Expat Sunday Brunch" (vegetarian, desigur) - o reteta cu gust de primavara si cu arome mediteraneene: oua romanesti pe paine de casa cu masline, servite pe un pat de salata de spanac, rucola si rosii cherry, asortate cu baby-mozzarella si masline kalamata.

>>>> urmeaza reteta:

Retete arabesti: Mejadra cu linte galbena si orez basmati [*vegan]

        E inca iarna aici, cu nopti geroase si zile in care soarele - daca chiar apare - te indeamna mai degraba sa ramai acasa, cu un ceai fierbinte si o carte buna si sa il privesti cuminte din spatele ferestrei. Asa m-am si trezit de altfel azi-dimineata: cu gandul la un ceai bun si la o carte... aromata. Cu ceaiul am rezolvat repede: un plic de Lady Grey este mai mult decat potrivit pentru aceasta perioada a anului: un gust fin, elegant de ceai negru, cu usoare arome de citrice care te duc cu gandul pe de o parte la sarbatorile de iarna care atat de repede au trecut, iar pe de alta parte, la livezi de portocali infloriti, cer senin si vacante exotice. 

        In aceasta nota usor spicy, cartea a venit oarecum de la sine: Jerusalem - by Yotam Ottolenghi si Sami Tamimi. "Jerusalem" este insa mai mult decat o simpla carte cu retete: este povestea unei calatorii in lumea minunata a aromelor si condimentelor, este o incursiune intr-o lume in care mirodeniile au puterea de a scoate din anonimat chiar si cele mai banale fructe sau legume. Pana acum v-am prezentat deja doua retete dulci inspirate din cartile lui Ottolenghi: muffins cu crumble, afine si mar verde si muffins cu prune si marzipan, iar astazi a venit randul unei retete sarate: mejadra cu linte galbena si orez basmati. 

        Mejadra (Mujaddara) este o reteta traditionala arabeasca, cu linte, orez si ceapa prajita. In mod traditional, se foloseste linte verde sau maro, insa eu am ales o varianta mai light de linte galbena, iar fata de reteta originala a lui Ottolenghi, am adaugat pe final zeama de lime si frunze proaspete de coriandru. Am obtinut astfel un preparat perfect aromat, potrivit pentru a fi servit atat cald cat si rece, ideal pentru un pranz in familie.

>>>> urmeaza reteta

Taste of India: curry de ardei servit cu orez basmati [*lacto-vegetarian]

{recipe also available in English: mintandrosemary.blogspot.com}

      V-am promis de mult o reteta de curry in stil indian, si iata ca in sfarsit reusesc sa imi onorez promisiunea! Am gatit acest curry pentru prima data acum cateva luni, inainte de excursia mea in India, si chiar daca acum am ceva mai multa experienta si cunoastere in ceea ce priveste bucataria indiana, revin de multe ori la aceasta reteta, pentru ca este simpla, rapida si foarte aromata. 

        Sunt doar cateva condimente in aceasta reteta, insa ceea ce este foarte important in obtinerea unui curry autentic este folosirea corecta a condimentelor. Contrar mitului conform caruia mancarea indiana este iute si nu are un gust bun (mit cu care de altfel am trait si eu ani intregi), un preparat cu arome indiene daca este facut corect ar trebui sa va lase o impresie placuta, un gust aromat si parfumat, nicidecum amar. Desigur ca nivelul de "iute" tine de preferintele fiecaruia, insa va asigur ca nu toate preparatele bucatariei indiene sunt excesiv de iuti, si mai mult decat atat, daca va aventurati sa le pregatiti acasa, puteti foarte usor sa ajustati nivelul de iute. O singura recomandare as mai avea pentru voi (si asta venind direct de la subsemnata - care pana acum un an folosea doar piperul pe post de condiment iute!): nu va lasati dezarmati la prima degustare a unui preparat indian! Daca singurele arome pe care le simtiti sunt iute si amar, este foarte posibil sa nu fi nimerit in cel mai bun restaurant indian din zona. Iar daca de la prima inghititura simtiti ca ati luat foc, nu renuntati: asteptati putin si mai gustati o data - s-ar putea sa aveti o surpriza foarte placuta, iar dupa gustul acela de iute, sa descoperiti o explozie de alte arome absolut uimitoare!

Dulce Romanie: parada retetelor cu mere si cartofi

        Acum cateva saptamani va invitam sa pregatim impreuna retete cu mere si cu cartofi in cadrul proiectului "Dulce Romanie" initiat de Mihaela. Insa poate cel mai important detaliu al provocarii pe care cu drag o gazduiesc in luna aceasta a fost acela ca v-am rugat sa folositi ingrediente procurate de la producatorii locali, din piete si targuri, din propria gradina ori din gradinile prietenilor si rudelor de la sat. 

        Am ales aceasta tematica in primul rand pentru ca eu personal cred cu tarie ca produsele cultivate de micii producatori locali sunt mai sanatoase si cu mult mai gustoase, iar asta in ciuda faptului ca uneori nu sunt la fel de aratoase precum fructele si legumele pe care le gasim pe rafturile marilor magazine. Mai mult decat atat, cred ca o alimentatie sanatoasa (fie ea vegetariana sau nu) inseamna mult mai mult decat renuntarea la fast-food si la prajeli sau sucuri carbogazoase. 

        O alimentatie sanatoasa, in viziunea mea, inseamna sa cunoastem ceea ce mancam - iar cea mai usoara modalitate de a cunoaste alimentele este aceea de a-i cunoaste pe cei care le produc. Intrebati-i pe tarani, pe micii producatori despre cum puteti prepara legumele sau care fel de cartofi sunt mai potriviti pentru piure - sunt convinsa ca veti pleca acasa nu numai cu o plasa plina de legume dar si cu cateva idei pentru pranzul de duminica. Intrebati-o pe bunicuta care vinde mere la piata: pentru ce sunt bune merele acestea, ar fi bune la o placinta, sau mai degraba la un compot? Stiu... imi veti spune probabil ca sunt rare bunicutele care vand mere prin piete, dar daca noi nu le incurajam si nu le cumparam produsele, in scurt timp probabil ca nu le vom mai gasi deloc. Si sa nu credeti ca doar in Romania este aceasta problema, la fel se intampla si in Anglia, doar ca aici mai exista din cand in cand campanii pentru incurajarea producatorilor locali, iar Farmer's Markets incep sa devina tot mai populare. 

        Astea fiind spuse, va multumesc tuturor celor care ati primit invitatia mea cu bratele deschise, ati dat navala in piete si targuri, in camarile personale sau in cele ale bunicilor, rudelor sau prietenilor si mi-ati trimis atatea retete minunate! Va marturisesc ca pe unele dintre ele le-am si incercat deja, iar multe dintre retetele care le-am primit mai pe final se afla deja pe lista mea de asteptare.

        Va invit asadar la parada retetelor (in ordinea in care mi-au fost trimise pe mail), iar pe cei care au pregatit retete cu mere romanesti ii invit sa participe si la evenimentul "Dulce de mar" gazduit de David Contant (mai multe detalii gasiti pe pagina evenimentului).  

Dulce Romanie - reteta cu mar: budinca de orez cu mere si coaja de portocala, cu sos toffee [*lacto-ovo-vegetarian]

        Oricat de mult imi doream sa va prezint in cadrul provocarii "Dulce Romanie" din aceasta luna o reteta noua, sofisticata, cu condimente exotice si neasteptate, sufletul meu de copil nu-mi dadea pace si ma indemna intr-una sa ma intorc cu gandul acasa si sa redescopar unul din deserturile cu care mama ne indulcea copilaria in serile reci de iarna. Asa am ajuns sa pregatesc astazi o reteta care pentru mine are o semnificatie aparte, o reteta pe care o dedic mamei mele, in semn de multumire pentru ca mi-a vegheat copilaria - si ma vegheaza in continuare, chiar daca nu mai sunt tocmai un copil, iar mari si tari ne despart acum pentru perioade care uneori par o vesnicie.

        E un val de mister care invaluie acest desert: este misterul copilariei - cand ne jucam nestingheriti prin gradinile bunicilor, este misterul fiecarei duminici in care mama ne pregatea "ceva dulce", casa intreaga mirosea a scortisoara ori a vanilie iar noi ne "luptam" pe castroanele cu resturi de crema, pe care le lasam luna si bec de curate - este magia prin care mama facea ca niste simple mere sa se transforme intr-un desert de poveste!

        Va prezint asadar astazi budinca de orez cu mere si sos toffee - reteta mamei mele, cu doar cateva mici modificari: o modalitate moderna de a prepara budinca de orez si un sos toffee inspirat din deserturile englezesti. Si pentru ca am vrut totusi sa imi pun si eu amprenta in acest desert, am adaugat in budinca de orez cateva bucatele de coaja de portocala confiata pe care am rehidratat-o intr-o infuzie de ceai englezesc Lady Grey - varianta feminina a lui Earl Grey, cu note de bergamota, coaja de lamaie si portocala.

Retete de baza: branza proaspata din lapte de vaca (paneer) cu piper verde, chili rosu si ulei de masline [*lacto-vegetarian]

        In India am gasit-o sub denumirea de paneer, iar primul meu gand cand am gustat-o a fost acela ca se aseamana foarte mult la gust cu branza noastra proaspata din lapte de vaca. Mi-a placut in mod deosebit faptul ca aceasta branzica statea la baza multor preparate, iar cateva curry-uri cu paneer chiar mi-au ramas foarte bine intiparite in minte. Desigur ca odata ajunsa acasa m-am prezentat direct la un magazin de profil si mi-am facut provizii de paneer cu scopul clar de a experimenta cateva retete de paneer curry. "Misiune indeplinita!" - mi-am spus eu bucuroasa intr-o seara, dupa ce tocmai dadusem gata o farfurie de curry cu paneer si cartofi, si eram gata sa ma apuc de scris reteta, cand draguta de Simona (aka Alison's Trials) ma intreaba mai in gluma, mai in serios: "e paneer de casa?". Pai nu e, i-am spus, caci prin Londra e plin de magazine etnice iar branzica asta e foarte populara. Dar in momentul acela, in mintea mea au inceput sa se invarta cateva rotite: home-made paneer... home-made paneer... oare ce ar fi daca?....

        Si uite asa am ajuns eu astazi, sa ies din casa pe un frig teribil, combinat cu o ceata densa si aproximativ 5 cm de zapada (nu-i mult, stiu, dar aici e suficient cat sa se inchida scolile :)), sa ma aprovizionez cu ingredientele de baza pentru paneer. Ideea initiala a fost sa fac branza, iar apoi sa ma rasfat cu un paneer & potato curry daaar... cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, cand am vazut eu gata asa o frumusete de branzica proaspata mi-am spus ca s-ar potrivi de minune cu niste piper verde proaspat macinat, cativa fulgi de chili. Pe ultima suta de metri am mai adaugat si niste sare de mare, iar in continuare, cateva picaturi de ulei de masline extravirgin au fost suficiente pentru a transforma aceasta branzica intr-un aperitiv de mare clasa.

Provocarea "Dulce Romanie": Cartofi cu arome indiene inveliti intr-o lipie din trei tipuri de faina [*lacto-ovo-vegetarian] si bonus: o veste buna

     
        Asa cum anuntam la inceputul lui Ianuarie, in aceasta luna am onoarea de a gazdui provocarea "Dulce Romanie". V-am invitat sa pregatiti retete avand ca ingredient de baza marul sau cartoful, cu conditia ca acestea sa fie procurate de la producatori locali, din targuri si piete sau din propria gospodarie. Desigur ca nici eu nu m-am lasat mai prejos, asa ca am vizitat o piata din apropiere si mi-am procurat si eu cele doua ingrediente de baza.

        Astazi mi-am propus sa va dezvalui o reteta avand ca ingredient principal cartoful, intr-o interpretare plina de arome si texturi cel putin interesante. Reteta pe care doresc sa v-o propun este inspirata desigur din calatoria mea in India, despre care deja v-am povestit cate ceva si despre care probabil ca va voi mai povesti inca multa vreme de acum incolo :)

Taste of India: restaurant review - Gun Powder, New Delhi

       [for English please click here]

        Acum mai bine de un an si jumatate un prieten ma intreba ce parere am despre mancarea indiana. Am raspuns atunci intr-o clipita, sigura pe mine si fara nici un fel de ezitare: "Nu-mi place! E iute, e prea condimentata, nu e deloc pe gustul meu!". Prea putine stiam eu atunci si nici prin cap nu imi trecea la acea vreme ca voi ajunge vreodata sa vizitez India si sa ma indragostesc definitiv de mancarea indiana! 

        Dar cum in viata nimic nu este definitiv, iar zicala "niciodata sa nu spui niciodata" se adevereste in cele mai neasteptate momente, iata-ma azi: proaspat intoarsa din India, cu o geanta plina de condimente, cu agenda doldora de insemnari si retete si cu papilele gustative aflate intr-o permanenta stare de extaz, acestea din urma implorandu-ma ca macar o data pe saptamana sa le rasfat cu un curry sau o korma ori macar un masala chai la ceas de seara pe sfarsit de saptamana.

        Urmeaza sa va prezint in curand si un curry vegetarian, o reteta simpla si extrem de aromata pe care sunt convinsa ca o asteptati cu totii cu mare nerabdare, insa pana atunci va invit sa va asezati confortabil, sa va luati o cafea sau un chai si sa savurati primul meu review de restaurant :)

Provocarea "Dulce Romanie" si La multi ani!

        Bine v-am regasit in noul an! Un an in care va doresc sa fiti fericiti, sa va iubiti si sa va bucurati de natura si de minunile pe care aceasta ni le ofera in fiecare zi. La multi ani!

          In aceasta luna imi revine onoarea de a fi gazda provocarii "Dulce Romanie" - o provocare pe care o indragesc tare mult si chiar daca nu de fiecare data am avut timpul necesar pentru a pregati cate o reteta, am urmarit-o intotdeauna cu mare interes. Insa inainte de a va dezvalui ingredientele pe care vi le-am pregatit pentru aceasta provocare, profit de acest inceput de an pentru a va transmite cateva ganduri care sper sa va insoteasca de acum inainte pe tot parcursul anului :)

        Suntem ceea ce mancam! Iata o afirmatie veche de cand lumea, dar care incet-incet isi face din nou loc in gandurile si in viata noastra - si pe buna dreptate, zic eu. Va invit sa incepem impreuna noul an cu acest gand, sa fim impreuna mai constienti de ceea ce mancam si sa redescoperim impreuna bucuria de a savura mancarurile delicioase pe care le putem prepara din ingrediente simple, locale si cat mai naturale!

        

Ganduri pe final de 2012 si o reteta de sarbatoare: supa-crema de conopida cu chipsuri din pastarnac [*vegan]

        Mi-am dorit ca prin aceasta postare, pe langa o reteta cu iz de sarbatoare, sa impartasesc cu voi si cateva ganduri ...asa, ca de final de an. In primul rand vreau sa va multumesc pentru ca mi-ati fost aproape, pentru ca m-ati incurajat de fiecare data, iar prin comentariile si prin aprecierile voastre mi-ati dat curaj sa cresc, sa dau gust si culoare acestui blog care acum a devenit pentru mine ca si o a doua casa: o casa larga si primitoare, cu portile mereu deschise catre voi! Sunt fericita pentru ca prin intermediul acestui blog am  legat o multime de prietenii - fie ele chiar si doar virtuale si am cunoscut astfel o multime de oameni frumosi si pasionati, oameni care m-au inspirat si care ma inspira in continuare. 

        Va doresc tuturor sa aveti un An Nou cu bucurie si iubire, un an in care sa va deschideti inima si sufletul, un 2013 in care ne bucuram impreuna de fericirea care de cele mai multe ori se afla in interiorul nostru, in lucrurile si in gesturile simple care ne inconjoara si pe care poate de prea multe ori le trecem cu vederea!

        Iar pentru ca tot a venit vorba de lucruri simple, reteta de astazi vine sa demonstreze, zic eu, faptul ca din doar trei ingrediente simple si la indemana oricui putem crea un preparat care face fata cu succes unei mese festive. Supa-crema de conopida este usor de preparat si are o consistenta fina, catifelata, iar chipsurile  din pastarnac crocante si parfumate ii dau o nota de sarbatoare. In plus, daca iubiti usturoiul prajit pe grill, puteti adauga cateva jumatati de catei de usturoi in bolurile cu supa: aroma usturoiului usor afumat se potriveste de minune cu gustul fin si delicat al conopidei. 

        Am creat aceasta reteta acum cateva luni, cand Ina Todoran mi-a facut o deosebita surpriza invitandu-ma sa colaborez la minunata ei revista intitulata "Pasi spre Eden". Este o revista de lifestyle sanatos, scrisa din suflet de catre o persoana frumoasa si sensibila - va recomand cu mare drag sa o cititi: veti gasi acolo ganduri frumoase, sfaturi utile si desigur, cateva retete vegane absolut delicioase. :)

Retete de sarbatoare: salata cu avocado, grapefruit rosu si chili [*vegan]

        Daca ar fi dupa mine, as manca o astfel de salata in fiecare zi! Pentru ca e lejera, e doar putin spicy, e plina de vitamine si desigur, ca orice salata care se respecta, este foarte usor de preparat. 

      Deja de o buna bucata de vreme avocado este nelipsit de pe lista mea de cumparaturi, iar daca asocierea acestuia cu rosii, ardei gras si ulei de masline a devenit deja clasica, pentru perioada sarbatorilor de iarna am ales o asociere putin mai speciala: avocado cu grapefruit rosu, chili si rucola. Rationamentul a fost simplu: am inlocuit rosia cu segmente de grapefruit rosu suculent si foarte parfumat, pe care l-am completat in aceeasi nota usor amaruie cu cateva frunze de rucola, iar ardeiul gras l-am inlocuit cu o jumatate de chili rosu. Pentru ca gustul sa fie complet, am condimentat aceasta salata cu doar cateva picaturi de ulei de masline extravirgin, sare roz de Himalaya si piper negru proaspat macinat.

        Am sa va redau mai jos lista de ingrediente, insa recomandarea mea este sa o luati doar ca sursa de inspiratie, ca punct de plecare, iar daca va doriti o salata cu adevarat speciala pentru masa de Anul Nou, puteti adauga si alte ingrediente, cum ar fi frunze proaspete de andive, cateva fasii de parmezan, nuci sau seminte de pin.

Ingrediente (pentru doua persoane):

- 2 fructe de avocado

- un grapefruit rosu

- cateva frunze de rucola

- o jumatate de chili rosu

- cateva picaturi de ulei de masline extravirgin

- sare roz de Himalaya

- piper negru proaspat macinat

Metoda de preparare:

1. Fructele de avocado se curata de coaja si se taie in felii cu grosimea de o jumatate de centimetru.

2. Grapefruit-ul se curata de coaja si se taie in segmente, eliminand pielita alba care are un gust amar.

3. Ardeiul iute se curata de seminte si se toaca marunt.

4. Se aseaza feliile de avocado si grapefruit pe o farfurie, se adauga frunzele de rucola, se condimenteaza cu ardeiul iute, sare si piper, iar la sfarsit se adauga cateva picaturi de ulei de masline.

5. Se serveste rece, ca aperitiv sau in continuarea unui fel principal.

Va doresc pofta buna si multa inspiratie in alegerea meniului pentru masa de Anul Nou!

Enjoy!

Retete de Craciun [*Taste of Italia]: Panettone cu stafide si coaja de portocala confiata - reteta traditionala cu maia [**lacto-ovo-vegetarian]

Probabil ca intr-o viata anterioara am trait in Italia! Sau, si mai bine, poate ca intr-o buna zi am sa imi iau inima in dinti si am sa ma mut acolo pentru o vara intreaga: cu cartile mele, cu blogul si cu aparatul de fotografiat. Am sa locuiesc intr-o casuta cocheta, undeva prin Toscana, intr-un satuc mic si colorat, in care timpul pare ca s-a oprit in loc, cu oameni frumosi si galagiosi, cu dimineti insorite mirosind a croissant proaspat scos din cuptor si cappuccino cu scortisoara.

Uite de asta imi place mie aceasta perioada a anului: pentru ca frigul de afara ma tine mai mult in casa si astfel am timp mai mult sa visez la locuri poate nu neaparat mai calde, dar cu siguranta mai insorite :). Ah, si bineinteles, pentru ca se apropie Craciunul, eu am fost aproape fooooarte cuminte, iar asta inseamna ca pot sa ii cer Mosului tot ce imi doresc! Nu-i asa? :)

Sunt deja cativa ani buni de cand pe masa mea in ziua de Craciun se afla un panettone. Si sunt aproape doi ani de cand ma gandesc sa imi fac curaj si sa incerc o reteta de panettone facut in casa. Am citit nenumarate retete: in carti, pe bloguri, in reviste si de fiecare data ma descurajam ori pentru ca retetele erau prea expeditive, ori pentru ca incepeau cu: "un panettone facut dupa reteta traditionala necesita trei zile de munca, doua nopti aproape nedormite, dospiri, framantari, emotii..." si asa mai departe...

Ei bine - mi-am spus eu dupa atatea si atatea retete citite - daca tot e sa ma inham la o astfel de aventura, atunci macar sa fie "ca la carte": adica cu lievito naturale, fara pic de drojdie comerciala, cu cel putin 3 ore de framantat, 20 de ore de dospire in patru etape si desigur, asa cum spuneau toate retetele mai serioase pe care le-am citit, cu nopti nedormite, emotii, framantari.... Va marturisesc ca am avut emotii la fel de mari ca si atunci cand am sustinut examenul de licenta (daca nu, poate si mai mari), iar finalul a fost acela ca am stat o ora in bucatarie, pe podea, cu ochii atintiti la cuptorul in care cozonacii mei cresteau incet-incet, se rumeneau si umpleau intreaga casa cu o aroma de vanilie si coaja de portocala. A mai trebuit sa treaca inca o noapte pana cand am putut sa gust din primul meu panettone, dar dupa ce am taiat prima felie si am gustat, toata oboseala si toate noptile nedormite au disparut ca prin minune. Am stiut atunci ca e sarbatoare, iar pe masa mea de Craciun se va afla in acest an un panettone traditional, asa cum imi doream de atata vreme!

Taste of India: masala chai [*bonus: reteta mea secreta de Garam Masala]

Namaste! 

        Bine v-am regasit dupa o pauza de aproape o luna si jumatate! Am sa va marturisesc ca mi-a fost dor de voi, mi-a fost dor de blogul meu si mai mult decat orice poate, mi-a fost dor sa intru in bucatarie si sa gatesc ceva pentru mine, dar mai ales pentru voi, cei care ma cititi de fiecare data si ma incurajati sa merg mai departe in aceasta minunata aventura culinara. :)

        Mi-am dorit ca prima reteta pe care o postez la revenirea din India sa fie o reteta usoara, condimentata si plina de aromele specifice acestei tari. Iar cea mai usoara si mai aromata reteta din bucataria indiana este in viziunea mea reteta de masala chai. Am invatat aceatsa reteta de la Chef Vinod si echipa sa de la restaurantul hotelului Tara Palace in Old Delhi si pot sa spun cu mana pe inima ca a fost cel mai bun masala chai pe care l-am baut in toata calatoria mea in India. De la Chef Vinod am mai invatat cateva secrete ale bucatariei indiene, insa despre toate astea, pe larg, va voi povesti intr-o postare viitoare.

        Astazi asadar, va invit la un ceai! Desigur, nu orice fel de ceai, ci un ceai care se potriveste de minune cu atmosfera de Decembrie, cu frigul de afara si cu atmosfera de sarbatoare care isi face loc incet-incet in casele noastre. Masala chai este un ceai atat de parfumat si de aromat incat va va incalzi cu siguranta casa si inima iar aroma lui va va duce cu gandul departe, peste mari si tari!

India: everything IS possible!

Probabil ca sunt putine cuvinte care pot descrie India asa cum am vazut-o si asa cum am trait-o eu. Iar asta nu pentru ca nu ar fi suficiente cuvinte in vocabular, ci poate doar pentru ca atunci cand vine vorba de India, imi vine foarte greu sa imi transpun emotiile in cuvinte. Ori poate pentru ca nu a fost aproape nimic din ceea ce mi-au spus altii ca va fi, nu a fost aproape nimic din ceea ce imi imaginam eu ca o sa fie, a fost cate putin din toate astea si inca ceva, mult mai mult! India nu este o vacanta, nu este nici macar un concediu: India este o experienta! Iar o astfel de experienta o poti trai la maxim doar daca iti deschizi larg ochii si sufletul.

Departe de mine gandul sa va ofer o perspectiva turistica asupra Indiei - sunt suficiente ghiduri si site-uri de specialitate care fac asta mai bine decat as putea eu vreodata. Imi doresc in schimb sa va povestesc in cateva cuvinte despre India - asa cum am trait-o eu, asa cum am simtit-o eu, intr-o calatorie cum nu mi-a mai fost dat sa traiesc pana acum.

Despre India, asadar - in cateva cuvinte. Primele cuvinte care mi-au venit in minte atat pe durata calatoriei, cat si acum, la intoarce, au fost: incredibil, surprinzator, uimitor si da, totul ESTE posibil! Este posibil ca oamenii sa iti zambeasca larg pe strada, sa iti ofere un ceai sau sa iti ofere un scaun pentru a te odihni, chiar daca pentru ei esti doar un strain in trecere pe o straduta. Este posibil ca un copil sa fie fericit jucandu-se cu o sfoara legata de o creanga, ori cu o bucata dintr-un cauciuc si sa nu isi doreasca nimic altceva decat sa iti ofere un zambet larg si sincer iar in schimb sa primeasca un "hello" sau un semn de salut facut cu mana. Este posibil ca oamenii sa te invite in casele lor doar pentru a-ti arata o bucatica din istoria si traditiile lor, rugandu-te sa faci fotografii si sa le arati si altora cand te intorci acasa, fara sa se gandeasca vreo clipa ca le invadezi intimitatea ori le violezi vreo granita! Este posibil ca lumea sa te priveasca cu admiratie pe strada (atentie: admiratie si nu invidie), chiar daca esti altfel, esti diferit, ai alta traditie ori alta religie! Nu o data am fost oprita pe strada cu afirmatii de genul: "nice henna!" sau "i love your bangles!" ori cu rugamintea de a face o fotografie alaturi de localnici! Si toate astea de la persoane care nu au poate nici Iphone, nici Ipad, nici dulapuri pline de haine ori zeci de perechi de pantofi! In schimb au o expresie de sincera bucurie, o atitudine calda si prietenoasa cum nu am intalnit niciunde in Europa!

Da, e mizerie in India, si praf, si aglomeratie, si oameni, si vaci si camioane circuland pe aceeasi strada, insa daca vrei sa cunosti India cu adevarat deschide-ti larg inima si incearca sa ii cunosti oamenii! Oamenii sunt sinceri si da, sunt curati! Bucura-te impreuna cu ei de un masala chai baut direct in strada, asculta-le zambetul si inima si vei afla astfel ca adevaratele bucurii stau in gesturi facute din inima, in lucruri marunte si in suflete sincere!

Ma intreba cineva daca acum, ca m-am intors, am gasit raspunsuri la toate intrebarile mele... Cu siguranta, cateva raspunsuri am gasit, insa mai mult decat atat, cu fie care raspuns pe care il descopeream, inca o mie si o suta de alte intrebari au aparut! Si cu toate astea, zambesc intr-una de cand m-am intors din India! Am adus cu mine din India un bagaj plin de condimente si un zambet! Zambetul pe care il primeam in fiecare zi pe strada, zambetul pe care mi-l provoca un apus de soare in culori ce parca imi taiau rasuflarea, zambetul "furat" din piata de condimente, unde stranutam si radeam si ma minunam de bogatia de arome si culori care exploda parca in inima unui oras gri si mult prea aglomerat.

Este incredibil de multa culoare in India! India e pictata in culori incredibil de vii, iar toate aceste culori vin din natura absolut incantatoare si mereu surprinzatoare, si mai ales din sufletele oamenilor minunati care traiesc acolo!

Va invit asadar in continuare sa admirati cateva portrete pe care le-am fotografiat in timpul calatoriei si sa descoperiti astfel India asa cum am vazut-o eu!

Enjoy!

Desert de toamna-iarna: ananas caramelizat cu fulgi de migdale si sos de merisoare [vegan]

        Calendarul spune ca e inca toamna, insa frigul de afara, zilele tot mai scurte si soarele cu dinti ma duce deja cu gandul la iarna. Chiar si aerul de dimineata incepe sa devina tot mai taios si aiba un miros rece, de iarna! Pomii devin din ce in ce mai golasi, iar vantul imi aduce in fiecare noapte o gramada de frunze uscate pe aleea din fata casei, de parca ar sti cat de mult imi place toamna si ar vrea sa mi-o tina cat mai aproape de casa. 

        Captiva asadar intre doua anotimpuri, nu am putut sa ma hotarasc daca reteta de astazi este o reteta de toamna sau una de iarna, pentru ca toate culorile din farfurie m-au dus cu gandul la un tablou de sfarsit de octombrie, insa ingredientele si modul de preparare sunt mai degraba specifice unui desert de final de an.      

      Prin urmare, deschid cu aceasta ocazie o noua colectie de retete: colectia retetelor de toamna-iarna. Chiar asa, la fel ca marile case de moda! :)

        Mai facusem de cateva ori pana acum ananas caramelizat si mi-a placut foarte mult. Cu atat mai mult cu cat reteta este extrem de simpla si nu necesita neaparat cantitati foarte exacte. De data aceasta insa am dorit sa dau o nota festiva acestui desert, astfel ca m-am hotarat sa ma joc putin cu aromele si cu texturile: am condimentat ananasul cu zeama de lamaie pentru a-i accentua gustul acrisor si am adaugat in completare un sos dulce din merisoare uscate pentru a taia oarecum din aciditate; fulgii de migdale i-am prajit pentru doar cateva secunde in tigaia incinsa si i-am adaugat chiar inainte de servire pentru a da o textura crocanta intregului preparat. Rezultatul a fost exceptional: un desert simplu, plin de arome si culoare, ideal pentru a incheia o cina festiva! O reteta de colectie, as putea spune: ananas caramelizat cu fulgi de migdale si sos de merisoare. 

  

Ingrediente (pentru 4 portii):

pentru ananasul caramelizat:

- un ananas proaspat, bine copt

- doua linguri de zahar brun

- o lingurita de scortisoara

- zeama de la o lamaie

pentru sosul de merisoare:

- 100 grame merisoare uscate

- doua lingurite de sirop auriu 

- o lingura de zahar brun

- 200 ml apa

pentru decor:

- 50 grame fulgi de migdale

Metoda de preparare:

1. Se preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.

2. Se curata ananasul: se indeparteaza frunzele apoi se taie coaja ananasului cu ajutorul unui cutit bine ascutit.

3. Asezam anansul intr-un vas termorezistent, il stropim cu zeama de lamaie si il acoperim cu zahar brun si scortisoara. Rulam ananasul intreg prin amestecul de zahar si scortisoara astfel incat acesta sa fie acoperit uniform. Adaugam 100 ml apa si introducem vasul in cuptor.

4. Lasam ananasul sa se coaca timp de 30-40 de minute. Din 10 in 10 minute intoarcem ananasul de pe o parte pe alta si turnam deasupra cate doua-trei linguri din sosul format in vas. Daca sosul incepe sa sa ingroase prea repede mai adaugam si restul de apa. 

5. Intre timp, preparam sosul de merisoare: intr-o craticioara punem merisoarele, adaugam zaharul, siropul auriu si apa si lasam sa fiarba la foc moderat, amestecand din cand in cand, pana cand obtinem un sos dens, avand o consistenta asemanatoare cu cea a unei dulceti.

6. Cand ananasul este copt (verificam cu ajutorul unei furculite, care trebuie sa intre usor in pulpa ananasului), oprim cuptorul si lasam vasul in cuptor, cu usa deschisa. 

7. Prajim fulgii de migdale intr-o tigaie antiaderenta bine incinsa (fara ulei) timp de 30 de secunde, maxim un minut, pana cand incep sa isi schimbe usor culoarea. 

Pentru servire, taiem ananasul in rondele, apoi taiem rondelele in jumatate si indepartam partea din mijloc. Asezam pe o farfurie cateva rondele de ananas, adaugam doua - trei lingurite din sosul ramas in vasul termorezistent, punem deasupra doua lingurite de sos de merisoare iar in final presaram cativa fulgi de migdale. 

Va doresc pofta buna si un weekend excelent!

Retete de toamna: dovleac copt cu cimbru si branza cu mucegai albastru [*lacto-vegetarian}

Imi place toamna! E anotimpul in care fructele si legumele aduna in ele toate razele soarelui, pentru a ni le darui apoi intr-o explozie de gusturi si culori menite sa ne bucure si sa ne inveseleasca in zilele friguroase care urmeaza sa vina. E anotimpul in care pietele sunt mai bogate ca niciodata: toate roadele pamantului se inghesuie pe tarabe, ademenindu-le care mai de care sa le luam acasa si sa le transformam in mancaruri pline de savoare. E anotimpul in care plec la piata fara vreo reteta in minte si ma intorc acasa cu plasele pline cu fructe si legume si cu gandul la nenumarate retete, una mai indrazneata ca alta! :)

Reteta de astazi imbina in cel mai armonios mod doua dintre ingredientele mele preferate: dovleacul si branza cu mucegai albastru. Cu siguranta, daca ati urmarit retetele de pe blog, ati observat ca imi place sa asociez branza cu mucegai albastru cu diverse fructe sau nuci, asa ca asocierea cu dovleacul tip Butternut a venit destul de natrural, dovleacul avand un gust usor dulceag si o aroma fina care ii permite branzei cu mucegai sa iasa usor in evidenta si sa dea o nota distincta intregului preparat. Pentru condimentare am ales sarea roz de Himalaya (care deja a devenit nelipsita din bucataria mea), piperul negru, cimbrul proaspat (un condiment pe care l-am descoperit relativ recent si zau ca nu stiu cum am putut trai atata vreme fara el) si doar cativa fulgi de chili, numai cat sa ii dea preparatului o usoara iuteala, fara insa a acoperi aroma intensa a branzei cu mucegai albastru.

Ingrediente (pentru doua portii):

- un dovleac tip Butternut

- o lingura de ulei de masline

- doua cubulete de unt (5-10 grame)

- 100 grame branza cu mucegai albastru

- 200 grame lapte din nuca de cocos

- o lingurita faina de cartofi (optional)

- 50 ml lapte (optional)

- sare roz de Himalaya

- cimbru proaspat

- cativa fulgi de chili

- piper negru proaspat macinat

- doua felii de paine (optional)

Metoda de preparare:

1. Se preincalzeste cuptorul la 230 grade Celsius.

2. Dovleacul se spala, se sterge cu un prosop, se taie in jumatate iar apoi se elimina semintele cu ajutorul unei linguri. Cu un cutit bine ascutit se cresteaza partea plina a dovleacului, fara a ajunge la coaja. Se stropeste dovleacul cu ulei de masline, iar apoi cu ajutorul unei pensule sau al unui servetel, se distribuie uleiul pe toata suprafata dovleacului. Se condimenteaza cu sare, piper negru proaspat macinat si chili. Se aseaza intr-o tava si se da la cuptor timp de 15-20 de minute, pana cand dovleacul incepe sa se inmoaie.

3. Intre timp, se pregateste sosul de branza: intr-o craticioara se amesteca branza taiata cubulete (eu am folosit Danish Blue, insa puteti folosi gorgonzola sau oarice alta branza cu mucegai albastru, in functie de preferinte), cu laptele din nuca de cocos si se pune la fiert, pe foc mic, pana cand branza incepe sa se topeasca. Optional, laptele din nuca de cocos se poate inlocui cu smantana dulce. Daca compozitia este prea lichida, amestecati o lingurita de faina de cartofi (sau chiar faina obisnuita, de grau) cu 50 ml lapte si adaugati amestecul peste compozitia cu branza. Lasati la foc mic, amestecand cu un tel in forma de para, pana cand compozitia incepe sa se ingroase.

4. Cand dovleacul este aproape copt, se scoate tava din cuptor, se toarna compozitia din branza in cavitatea dovleacului, se adauga cateva frunzulite de cimbru proaspat si se da din nou la cuptor pentru inca 10 minute.

Se serveste caldut, cu soldatei din paine cu maia prajita pe grill si desigur, cu un pahar de vin rosu. :)

Va doresc pofta buna si o toamna plina de culoare!

PS: Kadia draga, ma primesti si pe mine la concurs cu dovleacul meu? :*

Sambata cu un alt fel de reteta: Londra, Borough Market - a love story

        Sambata asta am sa va povestesc, asa cum spune si titlul, despre un altfel de reteta. Si ca sa fiu sincera de la bun inceput, am sa va spun inca de pe acum ca reteta de astazi nu este una culinara. Este mai degraba o reteta de viata, o reteta care de cele mai multe ori m-a ajutat sa trec peste dorul de casa, de soare, de familie si de prieteni dragi. Este, daca vreti, reteta mea de supravietuire intr-un oras atat de mare si atat de aglomerat cum este Londra. 

        Sunt cateva locuri in Londra care mie imi sunt foarte dragi si despre care imi doresc de multa vreme sa va povestesc cateva cuvinte. Cateva locuri care, as spune eu ca pe nedrept, sunt pe la capatul listei cu obiective turistice, dar care sunt pline de farmec si de poveste.

        Unul dintre aceste locuri este "Little Venice" - cum le place londonezilor sa alinte cartierul de la sud de Maida Vale, datorita canalelor care strabat aceasta zona - o oaza de relaxare, cu barulete cochete stabilite pe ambarcatiuni mai noi sau mai vechi, un loc in care imi place sa imi petrec weekend-urile de vara, cu gandul desigur la Venetia si la o cafea in Piazza San Marco :). Ar mai fi desigur Notting Hill, cu stradutele sale cochete, cu piata de antichitati, cu baruri, restaurante si cafenele care mai de care mai chic, unde imi place sa ma opresc pentru o cafea sau pentru un pranz delicios marca Yotam Ottolenghi.

       Si bineinteles, locul meu de suflet, locul de care eu m-am indragostit pe loc, la prima vedere, definitiv si iremediabil: Borough Market - o oaza de culoare aflata chiar in mijlocul orasului, la cativa pasi distanta de London Bridge si proaspatul The Shard - cel mai inalt zgarie-nori din Uniunea Europeana. 

        Povestea e simpla si cat se poate de reala: era o zi oarecare, a cincea sau a sasea la rand dintr-un sir de zile ploioase si friguroase ce pareau ca nu se vor mai sfarsi vreodata. Soarele parea ca a plecat undeva departe si nu avea nici o intentie sa se intoarca, iar daca a avut vreuna, probabil s-o fi ratacit pe drum, si cine stie cand si daca va mai gasi vreodata cararea inapoi. Eram si eu la fel ca vremea: plouata si mohorata, pierduta oarecum in orasul asta mare in care ma stabilisem deja de cateva luni si pe care inca nu reusisem sa il cunosc in totalitate, dar pe care eram hotarata sa il explorez in fiecare zi, putin cate putin, pana cand voi reusi sa il inteleg si sa mi-l apropii. 

    London Bridge era locul in care de obicei coboram din metrou, pentru a incepe explorarea la pas a marelui oras. Trafic, aglomeratie, turisti, cladiri mari si impunatoare, pline de istorie sau din contra, proaspat descoperite de sub schele: un tablou pe care ceata si ploaia il facea inca si mai gri, de parca toate tonurile de gri s-au hotarat sa se intalneasca atunci, acolo, in acelasi loc. Doar cate un autobuz supra-etajat mai aparea din cand in cand ca sa dea o nota contrastanta intregului peisaj. 

       Cautand un loc in care sa ma adapostesc de ploaie, am intrat in acea zi pe o straduta pe care pana atunci nici macar nu o observasem. Era straduta care avea sa imi deschida drumul catre un loc magic: Borough Market.

          

        In momentul in care am inceput sa intrezaresc tarabele cu fructe, legume, paine proaspata sau branzeturi care mai de care mai imbietoare, am stiut ca urmeaza sa descopar o adevarata comoara. Am stiut in acel moment ca ma voi lasa vrajita de aceasta comoara si ca ma voi indragosti de Borough Market atunci, pe loc si definitiv! Asa a inceput frumoasa mea poveste de dragoste! O poveste care dureaza si acum si care cu siguranta va mai dura multa vreme si de aici inainte.

        Nu ai cum sa nu te indragostesti de Borough Market: vei gasi aici fructe si legume dintre cele mai variate si dintre cele mai neobisnuite, intotdeauna de sezon, toate alese si aranjate cu grija pe tarabe - ca intr-un tablou imens, care abia asteapta sa fie dus acasa si transformat in mai multe tablouri mai mici, asezate frumos pe o fata de masa alba, impecabila. Vei gasi intotdeauna branzeturi proaspete, specialitati italiene si frantuzesti sau celebrele varietati de branza Cheddar, imbogatite cu merisoare sau nuci. Vei gasi paine artizanala, de la ciabatta la baghete frantuzesti, focaccia sau alte specialitati coapte cu grija de oameni pasionati si priceputi! 

   

        Sectiunea de fructe si legume ma fascineaza intotdeauna, si desigur ca nu exista data sa nu plec de acolo cu cate ceva nou de incercat. De aceasta data am luat o selectie de rosii mici si mari, de culori care mai de care mai jucause, de la rosu intens, la portocaliu si galben pal, dar si o legatura zdravana de morcovi-curcubeu, pe care am sa vi-i prezint intr-o reteta delicioasa la urmatoarea postare :)

      Am mai luat si cateva frunze de salata, un mix de verdeata plina de vitamine, pe care, odata ajunsa acasa, am asezonat-o doar cu sare, piper, ulei de masline extravirgin si cateva picaturi de zeama de lamaie si am transformat-o intr-un pranz plin de vitamine si energie!

         De fiecare data plec din Borough Market cu o mie si una de retete in minte, cu plasele pline de bunatati si cu un zambet imens care imi lumineaza intreaga fata si imi da o imensa energie si pofta de viata! Asta este pentru mine Borough Market: sursa de energie si de inspiratie intr-un oras de multe ori gri si mult prea aglomerat pentru o Timisoreanca linistita ca mine! :)

        Aceasta este, pe scurt, reteta mea secreta: ori de cate ori am nevoie de un plus de inspiratie, de o pata de culoare, sau chiar de un plus de energie, ori de cate ori mi se face dor de casa sau de soare si de oameni frumosi, fac cate o scurta excursie pana in Borough Market! Gasesc acolo oameni frumosi, pasionati de munca si de produsele lor, fie ca este vorba de un fruct, de o bucata de branza, o prajitura sau de o felie de paine.  Si mai gasesc acolo tot soarele din lume: e ascuns in fructele si legumele care stau frumos aranjate pe tarabe si astepata doar sa le iau cu mine, sa le duc in casa si in sufletul meu! 

 Doar cateva cuvinte ar mai fi poate de spus,  inainte de a pleca din Borough Market cu plasele pline de fructe si legume proaspete si cu gandul la minunatele retete inspirate de aceasta aventura: 

"Food, glorious food!"

Va doresc un weekend plin de culoare si de inspiratie!

Retete cu maia: paine cu salvie si mix de seminte [vegetarian]

A trecut aproape un an de cand, cu entuziasm si emotie am inceput prima mea maia. Citisem pana atunci o gramada de povesti, de mituri, o sumedenie de retete, secrete si trucuri, experiente reusite sau esecuri devastatoare, toate astea menite desigur sa imi sporeasca si mai tare nesiguranta si senzatia aceea de mister care se pare ca invaluia o astfel de tentativa indrazneata. O mare, rectific: foarte mare parte din latura tehnica a intregii proceduri mi s-a clarificat odata ce am descoperit blogul Codrutei, un blog despre care probabil ca stiti deja ca m-am indragostit definitiv, un blog care ma fascineaza si ma inspira in continuare; o fata cu maini de aur, pe care sper din tot sufletul ca voi avea ocazia sa o cunosc si sa ii multumesc personal pentru ca a reusit sa imi transmita si mie o farama din minunata ei pasiune! Cu latura tehnica lamurita asadar, am inceput atunci propria mea aventura a painii cu maia, o aventura care ma fascineaza in continuare si care inca si acum pastreaza o nota de magie si mister!