marți, 23 iulie 2013

Taste of Italia: spaghetti ai pomodorini e basilico - spaghetti cu rosii si busuioc [*ovo-vegetarian]

3 ingrediente principale, 15 minute timp total de preparare si un preparat pe care daca ar fi sa il denumesc altfel decat "spaghetti ai pomodorini e basilico", l-as denumi simplu: "Italia on a plate"


[for English recipe please click here]



        Nu stiu cum sa explic asta cu a ti se face dor de o tara, oamenilor normali presupun ca li se face dor de alti oameni nu de o tara intreaga, dar mie va spun sincer ca mi se face dor de Italia cel putin o data pe saptamana, daca nu chiar mai des. Cu atat mai mult vara, cand visez la plaje cu nisip fin si mare cristalina, la forfota Romei intr-o seara de August, la un spritz pe marginea unui canal obscur in Venetia, la o plimbare racoritoare prin padurile de langa Monterenzio, ori la o cina imbelsugata alaturi de prieteni dragi pe care ii vad mult prea rar!

duminică, 21 iulie 2013

Trei ani. Fara retete. Fara fotografii. Cu o rugaminte.

Acum trei ani imi impachetam laptopul, cateva haine si doua perechi de pantofi intr-un bagaj de mana si o jucarie de plus in cealalta mana si ma indreptam catre Londra. Cu escala la Venetia, pentru ca asa a fost sa fie si pentru ca nimic nu este intamplator pe lumea asta, iar Venetia mi-a fost dintotdeauna loc pentru suflet si confidenta fidela. Si cu atat mai mult atunci, in cele 6 ore de escala, mi-a ascultat sperantele si temerile asa cum numai un prieten bun poate sa o faca, fara sa judece, fara sa intrebe de ce, fara sa dea sfaturi si fara sa-i fie teama. Mie in schimb, imi era. Imi era teama ca Londra nu e cea despre care citisem in carti, cu ceaiuri parfumate si prajiturele frumoase servite la ora 5 in locuri curate si elegante, imi era teama ca Londra nu ma va primi cu bratele deschise, si nu imi va oferi nici macar un ceai ieftin la aterizare, insa pe de alta parte, in sufletul meu stiam ca imi datorez mie insami sa fac acest pas. Aveam nevoie atunci, la acea vreme, sa fug de tot si de toate, sa las la o parte toti oamenii care imi intrasera pana atunci in viata cu sau fara voia mea, sa las in urma o tara si un oras in care la momentul respectiv simteam ca nu ma mai regasesc si ca nu ii mai apartin.

Sunt trei ani de atunci, si inca imi mai amintesc cum vamesul din aeroport s-a uitat la mine, cum stateam in fata ghiseului cu ochii plini de speranta, cu bagajul intr-o mana si jucaria de plus in alta, zambindu-mi cald, aproape parinteste, ca unui copil care pleaca departe, ducand cu el nimic mai mult decat o jucarie de plus si un bagaj de sperante.

Sunt trei ani de atunci, iar in acesti trei ani am invatat ca de fapt nu fugeam nici de oamenii din viata mea si nici de locurile care de altfel imi sunt atat de dragi: in realitate fugeam de mine. Sunt trei ani in care am avut ocazia sa invat ca e mai usor sa dai vina pe locuri si pe oameni decat sa te uiti in interiorul tau si sa schimbi ceea ce nu iti place. Sunt trei ani in care am invatat ca daca iti doresti cu adevarat ceva, atunci intreg universul va colabora la implinirea dorintei tale, si da, se intampla! Am invatat in acesti ani ca totul este posibil, iar alegerile pe care le faci iti apartin si trebuie sa ti le asumi in totalitate. Ca un zambet face uneori cat o mie de cuvinte iar o imbratisare primita pe strada de la un tanar care plimba o pancarta cu "free hugs" este de multe ori tot ceea ce reusesti sa obtii in materie de afectiune intr-o metropola cu atat de multi oameni incat, oricat de paradoxal ar parea, de cele mai multe ori esti singura, doar tu cu tine si cu gandurile tale, coplesita de imensitatea din jurul tau. Si ca "acasa" este acolo unde ti-e cald si bine si ai cu cine sa iti imparti gandurile, bucuriile si sperantele.
Am ales acum trei ani sa raman in Londra, desi asa cum imi imaginam, nu m-a primit nici cu ceai cald si nici macar cu o raza de soare. Dar am invatat in timp sa iubesc ploaia, sa imi ofer singura ceaiul si, poate cel mai important, am invatat sa nu imi mai fac planuri si sa iau fiecare zi si fiecare experienta asa cum vin ele, cu bune - daca ai puterea sa le vezi, si cu rele - daca nici macar nu incerci sa le intelegi. Am invatat cat este de important sa fiu sincera in primul rand fata de mine insami si in al doilea rand fata de cei din jurul meu, si cat de important este sa cred in pasiunile mele si in lucrurile care imi bucura sufletul!

In toti acesti trei ani de zile acest blog mi-a fost de multe ori refugiu si loc de alinare sufleteasca. De atunci, acest blog este si el intr-un fel "casa" mea. Am cunoscut in toti acesti ani oameni minunati, oameni pasionati, si mai mult decat atat, de cele mai multe ori v-am simtit aproape pe toti cei care ma cititi mai rar sau mai des, iar incurajarile si mesajele voastre mi-au dat speranta sa merg mai departe si sa continui acest minunat proiect care se numeste "Menta & Rozmarin". Am hotarat sa duc mai departe acest proiect, sa ii dau o casuta noua (.ro) si sa ii dau hainute noi, iar pentru asta m-as bucura tare mult sa aflu si parerile voastre: ce va place, ce nu va place, ce ati vrea sa vedeti pe noul format si ce v-ati dori sa aflati despre stiul de viata vegetarian. Lansarea noului site va avea loc la inceputul lunii august si deja am pregatite pentru voi cateva surprize, inca deocamdata le tin "la secret", asa, ca sa se coaca bine :). Va astept asadar gandurile si sugestile printr-un comentariu la aceasta postare si va asigur ca voi incerca pe cat posibil sa tin cont de toate dorintele si sugestile voastre.

Astazi nu am pentru voi nici o reteta. Nici o fotografie. Am doar un simplu si sincer: "Multumesc!". 

marți, 16 iulie 2013

"An audience with Ferran Adria" si expozitia "El Bulli: Ferran Adria and The Art of Food"

"Inchiderea restaurantului elBulli nu este un sfarsit, este doar inceputul! Nu eram tristi, eram cu totii fericiti, pentru ca stiam ca 'elBulli' va continua - spiritul 'elBulli' trebuie sa mearga mai departe!" - a declarat Ferran Adria in cadrul intalnirii cu public sustinuta cu ocazia inaugurarii expozitiei "elBulli: Ferran Adria and The Art of Food" gazduita la Londra de Somerset House pana pe data de 29 Septembrie.     




sâmbătă, 13 iulie 2013

Retete de vara: capsuni cu iaurt, cimbru si piper roz sichuan

O reteta usoara, de vara, perfecta pentru micul dejun, dar si ca desert in zilele caniculare. Capsunile proaspete si parfumate se inteleg de minune cu cimbrul, iar piperul sichuan vine sa aduca un plus de savoare, cu aroma sa lemnoasa, cu usoara tenta de lamaie. 


Retete de vara: capsuni cu iaurt, cimbru si piper roz sichuan

luni, 8 iulie 2013

Retete de vara: supa picanta de rosii cu lamaie, cimbru si chili [*vegan]

In completarea colectiei cu retete de vara, astazi va propun o reteta racoritoare si foarte aromata: supa picanta de rosii coapte, condimentata cu zeama de lamaie, coaja de lime, cimbru si chili rosu poate fi servita atat calda cat si rece, acompaniata de cateva felii crocante de paine cu maia.



supa picanta de rosii cu lime, cimbru si chili

        Prin excelenta vara este sezonul rosiilor. Daca toata iarna si primavara am suferit si am evitat pe cat posibil sa cumpar rosii din supermarket, iata ca a venit in sfarsit momentul in care tarabele din piete sunt pline cu rosii de toate felurile si de toate formele! 
        Sunt o mare iubitoare de rosii, insa ceea ce imi place si mai mult este sa le asociez cu ierburi si condimente care la prima vedere pot parea neobisnuite. Asta nu inseamna ca nu ador clasica asociere de rosii cu busuioc, din contra: as putea manca bruschetta cu rosii si busuioc in fiecare zi, fara sa ma plictisesc vreodata, iar pe pizza Margherita nici nu concep altceva in afara de mozzarella, rosii si busuioc. Insa cand vine vorba de supe si alte mancaruri imi place sa experimentez. Anul trecut am incercat un gazpacho usor atipic in care am adaugat frunze proaspete de tarhon si rezultatul a fost fabulos, iar in acest an am revenit la marea mea dragoste: cimbrul. 
        Am pornit de la ideea clasicei supe de rosii, careia am vrut sa-i dau putina personalitate, astfel ca am copt rosiile in loc sa le fierb, am adaugat un chili rosu si cateva crengute de cimbru proaspat, am condimentat totul cu zeama de lamaie iar pe final am adaugat coaja de lime si piper negru proaspat macinat. Am obtinut astfel o supa usor picanta insa extrem de aromata si foarte racoritoare!
        Va invit sa explorati in continuare reteta mea de supa picanta de rosii, insa mai mult decat atat va invit sa experimentati si sa va creati propria supa de rosii pentru ca posibilitatile sunt practic nelimitate! :)   

********

duminică, 23 iunie 2013

Taste of London 2013 highlights - Roux Family

Pentru prima data in istorie, trei generatii ale familiei Roux se reunesc pe scena festivalului Taste of London intr-o demonstratie de zile mari a pasiunii lor pentru gastronomie




        Probabil cea mai importanta manifestare gastronomica de pe malul Tamisei, editia din acest an a festivalului Taste of London a reunit nume importante din industria restaurantelor din Marea Britanie, precum: Le Gavroche, L'Anima, Mango Tree, Naamyaa sau Gauthier Soho. 
         Ca in fiecare an, restaurantele prezente s-au intrecut in a-si prezenta creatiile culinare, au fost organizate degustari de vinuri si cursuri de gatit iar scena Electrolux a gazduit numeroase demonstratii de arta culinara sustinute de nume mari precum Raymond Blanc, Tom Kitchin, Alfred Prasad, Jason Atherton si desigur Albert Roux impreuna cu Michel Roux Jr si fiica acestuia, Emily.
        Cu siguranta cel mai important eveniment al festivalului a fost reunirea celor trei generatii ale familiei Roux intr-o demonstratie de pasiune si dragoste pentru gastronomie. 
        Albert Roux este cel care in 1967, impreuna cu fratele sau Michel Roux, a pus bazele primului restaurant care a obtinut trei stele Michelin in UK: Le Gavroche. Cei doi frati au fost desemnati in 2003 ca fiind cei mai influenti Chefi in UK, iar de-a lungul celor mai mult de 40 de ani de cariera, Albert Roux si fratele sau au avut o puternica influenta in gastronomia Marii Britanii si in ceea ce priveste obiceiurile alimentare ale britanicilor.  
        De-a lungul timpului, in bucatariile Le Gavroche s-au format Chefi celebri precum Gordon Ramsay, Marcus Wareing sau Marco Pierre White. In prezent, Le Gavroche este condus de fiul celor doi, Michel Roux Jr. (doua stele Michelin) - care duce mai departe cu succes standardele create de tatal si de unchiul sau. Michel Roux Jr. gateste in stil "modern French" - sau altfel spus in stilul clasic frantuzesc, insa putin mai light, cu lejere influente Mediteraneene si usoare arome Asiatice. 
       Emily, fiica lui Michel Roux Jr., a studiat la Paul Bocusse Institute in Lyon, a lucrat in restaurantul Louis XV in Monaco detinut de Alain Ducasse, a petrecut patru luni la Hotel Lancaster in Paris (o stea Michelin) iar in prezent lucreaza in Paris la un restaurant cotat cu o stea Michelin.  

joi, 20 iunie 2013

Book review: "A greedy man in a hungry world" - Jay Rayner

"...sau de ce aproape tot ceea ce stiai despre mancare este gresit!"


         Prin cuvintele de mai sus isi descrie Jay Rayner cea mai recenta carte pe care am avut bucuria si onoarea sa o primesc semnata chiar de el, in cadrul unui workshop organizat de catre trustul britanic de presa "The Guardian".  Tema workshop-ului a fost "Choosing your words - the craft of good writing", iar Jay Rayner a facut in cadrul acestui eveniment o adevarata demonstratie de jurnalism. 
        Pe Jay Rayner l-am vazut pentru prima data in juriul emisiunilor Masterchef UK - unde participa in calitate de food critic si mi-a placut abordarea sa onesta in evaluarea preparatelor propuse de candidati. Ulterior am inceput sa ii citesc articolele publicate in The Guardian si The Observer si m-am indragostit definitiv de review-urile sale de restaurante. Il apreciez pentru stilul in care scrie si pentru modalitatea in care abordeaza restaurantele. Trust me, nu ii scapa nimic acestui om: de la fetele de masa, la muzica de fundal, la felul in care este prezentata mancarea in farfurie si la meniul restaurantului per ansamblu si pana la comportamentul ospatarilor intr-un restaurant - toate aspectele sunt prezentate cu obiectivitate si cu un umor fin, subtil, tipic englezesc.
         Cine este Jay Rayner si ce il recomanda pe el sa scrie o astfel de carte? Jay Raner este un "greedy bastard", daca ar fi sa il descriu prin propriile sale cuvinte, insa mai mult decat atat, a fost desemnat "Young Journalist of the Year" (1992), "Critic of the Year" (2006) si "Restaurant Critic of the Year" (2001). A scris pentru publicatii inportante, precum GQ, Esquire sau Cosmopolitan, iar in prezent este gazda emisiunii "Kitchen Cabinet" la Radio BBC 4, face parte din juriul emisiunii Masterchef UK, este resident food expert la "The One Show", a publicat pana in prezent sapte carti (fiction si non-fiction), scrie critici de restaurante pentru The Observer si diverse alte articole pentru The Guardian (marea majoritate food-related). 
        "A greedy man in a hungry world" - este prima carte scrisa de Jay Rayner pe care am citit-o. Intre timp tocmai am inceput si "The man who ate the world" - o carte pe care o indragesc deja desi sunt abia la primul capitol. Deocamdata insa insa incerc sa "diger" si sa trec prin filtrul meu personal multitudinea de informatii pe care le-am citit in "A greedy man in a hungry world" si despre care urmeaza sa va spun cateva cuvinte in continuare.
        

duminică, 9 iunie 2013

Taste of Italia: Pizza Margherita - reteta si tehnici de baza

        Va povesteam acum ceva vreme despre proiectul meu de cercetare (daca pot sa-i spun asa) avand ca tema: pizza perfecta. Ei bine, proiectul este inca in plina desfasurare, pentru ca desi aparent pizza nu este cel mai complicat lucru din lume in materie de gastronomie, totusi un blat de pizza perfect reprezinta pentru multi o adevarata provocare. Am sa reiau periodic postarea despre pizza la care ma refeream mai sus si am sa completez cu noile descoperiri pe care le fac, astfel incat sa ramana un punct de referinta pentru incepatori si pentru pasionati, insa astazi doresc sa va spun cateva cuvinte despre cea mai populara pizza din lume: Pizza Margherita.
        In L'Enciclopedia della Cucina Italiana - volumul despre pizza, paine si tarte sarate - Pizza Margherita este prezentata ca fiind un "piato unico" pentru ca in simplitatea sa, aceasta pizza reprezinta un model de echilibru perfect din punct de vedere dietetic datorita carbohidratilor prezenti in aluat, a vitaminelor continute de rosii, a mineralelor si uleiurilor esentiale continute de busuiocul verde precum si datorita proteinelor  de origine animala continute in mozzarella. Pizza Margherita face parte din categoria "pizze rosse" datorita faptului ca blatul este acoperit cu sos de rosii, toate celelalte pizze care nu contin sos de rosii fiind clasificate ca "pizze bianche". De altfel, aceasta este singura clasificare pe care o gasim in L'Enciclopedia della Cucina Italiana, pentru ca pornind de la ideea de baza, condimentele si combinatiile de condimente care pot fi adaugate pe blatul de pizza sunt practic nelimitate si imposibil de impartit in alte categorii. Desigur, daca doriti, putem discuta despre pizze cu carne, cu peste, cu branza sau cu legume, insa in definitiv totul ramane la propria alegere si la propriile gusturi. Un singur lucru poate ar mai fi de mentionat si am sa insist asupra acestuia ori de cate ori voi avea ocazia: keep it simple, nu "incarcati" inutil blatul de pizza. Folositi 3-4 ingrediente cel mult pentru a condimenta o pizza - veti putea astfel sa distingeti toate gusturile si sa va bucurati de o pizza gustoasa si originala.

pizza-margherita


duminică, 2 iunie 2013

Taste of India: Curry cu conopida, broccoli si morcovi [*vegan] - si bonus: amintiri din Old Delhi

        Mi se intampla din ce in ce mai des sa gatesc curry-uri. Fie ele inspirate din bucataria indiana, ori din cea thailandeza pe care tocmai am descoperit-o, curry-urile imi dau intotdeauna o senzatie de magie. Este magia aceea a imbinarii condimentelor - pentru ca orice curry pleaca de la un amestec de condimente. Un curry reusit este - in opinia mea - un amestec de stiinta, chimie si fler. Condimentele nu se folosesc asa, la voia intamplarii, e o intreaga stiinta aceasta a ordinii in care se imbina condimentele, iar pana nu incepi sa le folosesti, pana nu experimentezi cu ele, nu ai cum sa ajungi sa le cunosti. Departe de mine gandul ca as fi vreun expert, dimpotriva - invat cate ceva nou cu fiecare curry pe care il fac, insa am descoperit ca ma pasioneaza din ce in ce mai mult condimentele si felul in care ele se imbina in a crea ceea ce cu totii denumim generic "un curry". 
        Astazi mi-am scos din nou din dulap cutiuta cu condimente din India iar in momentul in care am deschis-o si am simtit mirosul mirodeniilor, gandurile au inceput sa-mi zboare pe meleagurile atat de indepartate ale mamei India. M-am reintors astazi cu gandul la strazile din Old Delhi si la a sa Spice Market in care as fi putut ramane linistita macar vreo saptamana, daca nu chiar doua. E relativ liniste pana pe la orele 10-11 ale diminetii in Old Delhi, insa spre amiaza incepe spectacolul: zgomot de claxoane intr-un trafic care ar face sa paleasca orice blocaj de circulatie la o ora de varf din orice capitala Europeana; vanzatori agitati care incearca sa te ademeneasca cu esarfe, ceasuri, cratite, fructe, tigari ori mirodenii, vanzatori de lucruri vechi sau noi, cumparatori grabiti (sau nu) de vise ori de chilipiruri mai mult sau mai putin utile; un soare dogoritor si cerul pe care il intrezaresti senin prin stratul dens de poluare; gust de cafea proasta si o jumatate de tigara cu aroma de scortisoara fumata pe o bordura; miros de piper, chili, cuisoare, ceai negru si mirodenii stiute ori nestiute care te imbata pe loc cu mireasma lor si te imbolnavesc de stranut, insa te tintuiesc acolo, cu privirea si toate simturile indreptate asupra lor. Imi venea atunci sa le miros pe toate, sa gust din fiecare si sa imi iau cate putin din toate, iar lista care mi-o facusem cu constiinciozitate de acasa brusc nu mai avea nici un sens si nici o logica. M-am lasat asadar purtata in minunata lume a condimentelor: o lume pe care pana atunci nici macar nu mi-o puteam imagina, o lume plina de magie si de mister in care m-as reintoarce oricand cu sufletul deschis. Si cu o valiza goala.
       
*****

        Reteta de astazi este un curry simplu, cu conopida, broccoli si morcovi. Am plecat de la reteta mea de baza de curry cu ardei si am adaptat-o pentru selectia de legume pe care am avut-o la dispozitie. Alegerea legumelor nu a fost una premeditata - erau singurele legume pe care le aveam prin frigider, ramase de la o ciorbita pe care am facut-o acum cateva zile - insa s-a dovedit a fi o combinatie fericita. In ceea ce priveste mirodeniile insa, am ales sa dublez cantitatea de piper negru in amestecul de garam masala, pentru a-i da o nota putin mai iute, am folosit o pudra de chili clasificata ca fiind "hot" si am pastrat mixul de dhana jeera pentru nota proaspata pe care a dat-o intregului preparat. 


Ingrediente (pentru patru portii):

- 250 grame legume (morcovi taiati bastonase, buchetele de conopida si de broccoli)
- doua rosii mari
- doua linguri de ulei de arahide
- o lingurita de sare
- 1 lingurita chilli powder
- 1/2 lingurita turmeric pudra
- 2 linguri dhana jeera
- 1 lingurita garam masala
- 200 ml lapte de cocos
- zeama de la o jumatate de lamaie verde
- frunze proaspete de coriandru

Metoda de preparare:
1. Legumele se spala si se taie in buchetele (conopida si broccoli), respectiv in bastonase nu foarte subtiri. Rosiile se spala si se taie in cubulete.
2. Se pune uleiul la incins intr-o cratita cu fund dublu. Cand uleiul este fierbinte se adauga semintele de cumin si se lasa la prajit timp de cateva secunde, pana cand acestea incep sa sfaraie si sa elibereze aroma. (Atentie: semintele de cumin se pot arde foarte repede daca nu sunt supravegheate, iar in acest caz preparatul va avea un gust amar, neplacut. Daca cumva ati ars semintele de cumin, va recomand sa schimbati uleiul si sa incepeti din nou.)
3. Se adauga morcovul si se lasa sa se caleasca timp de 3 minute. In continuare se adauga buchetelele de conopida si broccoli si se lasa pe foc inca 2-3 minute (adaugati o jumatate de cana de apa daca este necesar).
4. In continuare, se aduaga rosiile si se lasa la fiert, in cratita acoperita cu un capac, timp de 5 minute. 
5. Se adauga pe rand, condimentele: sarea, pudra de chilli, turmericul, dhana jeera si garam masala (intotdeauna garam masala se adauga la final). Se amesteca si se lasa in continuare la fiert timp de inca doua minute.
6. Se adauga laptele de cocos, se omogenizeaza si se lasa la fiert timp de inca 5 minute.
7. In final se adauga zeama de lamaie si frunzele tocate de coriandru.

Serviti alaturi de orez basmati si doua-trei chapati proaspete.
Ingrediente pentru Garam Masala: piper lung, piper negru, pier dulce, coaja de scortisoara, cuisoare, floare de nusoara

Seminte de cumin, seminte de coriandru, praf de chili, turmeric pudra

Garam Masala si Dhana Jeera

Broccoli, cauliflower and carrot curry

Va doresc pofta buna si un weekend plin de aroma si culoare!

sâmbătă, 25 mai 2013

Mic dejun de primavara: sparanghel, oua posate si sos Hollandaise [*lacto-ovo-vegetarian]

         Coincidenta sau nu, pare-se ca majoritatea retetelor pe care le-am postat in ultima vreme au un ingredient comun: sparanghelul. Si pe buna dreptate, zic eu: e in sezon, e destul de accesibil, se prepara usor si este extrem de versatil. Iar daca tarta cu sparanghel, branza de capra si rosii Santini v-a placut atat de mult, sunt sigura ca si reteta de astazi o veti indragi cel putin la fel de tare. 
        Ideea a pornit de la clasica reteta de "Oua Florentine" - varianta vegetariana a mult mai faimoaselor "Oua Benedict". Ouale Florentine, in varianta clasica, constau in doua oua posate, asezate pe cate o jumatate de chifla pajita, pe un pat de spanac oparit, si acoperite cu sos Hollandaise. In interpretarea mea, jumatatile de chifla au fost inlocuite cu doua felii de paine cu maia si cu mix de seminte, iar spanacul a fost inlocuit cu sparanghel, desigur. Cred ca ambele variante au farmecul lor - varianta clasica imi aduce aminte aminte de minunata mancare de spanac cu oua din vremea copilariei (mancare pe care am fost placut surprinsa sa o regasesc in meniul unui restaurant din Timisoara, si pe care intentionez sa o reproduc si eu cat mai curand, de altfel), insa varianta cu sparanghel imi pare mie ca are un farmec aparte. (Sa fie oare datorita obsesiei pe care o am in ultima vreme cu sparanghelul?).
         Obsesie, ne-obsesie, astazi va prezint asadar a nu-stiu-cata reteta cu sparanghel din acest an: mic dejun de primavara cu sparanghel, oua posate si sos Hollandaise. 

sparanghel, oua posate si sos hollandaise

Ingrediente (pentru doua portii):

- 4 oua
- 4 felii de paine cu maia (sau doua chifle taiate in jumatate)
- 16 fire de sparanghel
- sare roz de Himalaya
- piper negru proaspat macinat
- o lingura de otet din vin alb (pentru posare)

pentru sosul Hollandaise:
- doua galbenusuri
- 200 grame unt nesarat
- 4 linguri de apa
- zeama de la doua felii de lamaie
- sare roz de Himalaya
- piper negru proaspat macinat

Note:
1. Atat pentru ouale posate cat si pentru sosul Hollandaise este extrem de important ca ouale sa fie cat se poate de proaspete. Va recomand sa folositi oua de casa, sau daca acest lucru nu este posibil, verificati cu atentie data ouarii inscrisa pe fiecare ou.
2. Reteta pentru sosul Hollandaise este preluata din Larousse Gastronomique. In ciuda nenumaratelor alte povesti pe care le-am citit despre sosuri taiate sau nereusite, eu folosesc aceasta reteta de mai mult de doi ani si nu am dat gres niciodata. Am sa incerc sa descriu cat mai detaliat metoda de preparare, astfel incat sa elimin acest mit al dificultatii prepararii sosului Hollandaise.
3. Sosul Hollandaise se prepara pe bain-marie. Pentru asta sunt necesare doua cratite (una mai mare si una mai mica). Cratita cea mare se umple pe un sfert cu apa si se pune pe aragaz, la foc mediu. Este foarte important ca apa sa nu atinga punctul de fierbere si sa nu inceapa sa clocoteasca. Ajustati intensitatea focului astfel incat sa controlati temperatura apei. Cratita cea mica este cea in care se prepara sosul Hollandaise. Aceasta va fi plasata deasupra cratitei celei mari, avand grija ca apa sa nu dea pe afara (eliminati din apa, daca este prea multa). 
4. Se recomanda folosirea unor cratite din cupru sau otel inoxidabil. Evitati folosirea unor cratite din aluminiu.

Metoda de preparare:

Sosul Hollandaise:
1. Se pregateste cratita cea mare pentru bain-marie (vezi indicatiile de mai sus). Cand apa devine fierbinte, se aseaza deasupra cea de-a doua cratita, in care se pun doua linguri de apa, un praf de sare si putin piper negru proaspat macinat.
2. Intre timp, intr-o alta craticioara  se topeste untul, avand grija ca acesta sa nu se infierbante prea tare. Mentineti focul la un nivel minim, doar atat cat sa permita untului sa devina lichid.
3. Separat, se bat galbenusurile impreuna cu doua linguri de apa rece.
4. Se adauga galbenusurile batute in craticioara aflata pe bain-marie. Se amesteca in mod continuu cu un tel pana cand galbenusurile incep sa se ingroase.
5. In continuare se adauga treptat, putin cate putin, untul topit, amestecand in continuu cu acelasi tel. Nu adaugati tot untul deodata pentru ca riscati ca sosul sa se taie. Dupa ce s-a incorporat intreaga cantitate de unt, se poate adauga zeama de lamaie.
6. Sosul este acum gata pentru servit. Mai adaugati sare si piper daca considerati necesar.

Ouale posate:
1. Puneti la fiert, la foc mediu o cratita cu apa.
2. Cand apa incepe sa fiarba (atentie, apa nu trebuie sa clocoteasca: mentineti o temperatura constanta astfel incat apa sa fie la punctul de fierbere, fara a clocoti) adaugati putina sare si doua linguri de otet din vin alb.
3. Spargeti ouale separat in patru cescute de cafea.
4. Amestecati apa cu o lingura (sau un tel) astfel incat sa produceti un vartej.
5. Adaugati ouale pe rand, unul cate unul.
6. Lasati ouale sa fiarba timp de 4-5 minute.
7. Scoateti ouale pe un prosop absorbant.

Sparanghelul:
1. Sparanghelul se prajeste pe grill timp de 2-3 minute.

Painea:
1. La fel ca si sparanghelul, feliile de paine (sau jumatatile de chifla) se prajesc pe grill cate 2-3 minute pe fiecare parte.

Servire:
        Asezati feliile de paine pe o farfurie, puneti deasupra fiecarei felii de paine cate 4 fire de sparanghel iar apoi cate un ou posat. Turnati deasupra fiecarui ou cate 2-3 linguri de sos Hollandaise. Asezonati cu piper negru proaspat macinat.
        Serviti la micul dejun, alaturi de un pahar cu suc proaspat de portocale si morcovi.

sparanghel, oua posate si sos hollandaise

Va doresc pofta buna si un weekend excelent!

marți, 21 mai 2013

Retete de primavara-vara: tarta cu sparanghel, branza de capra si rosii Santini [*lacto-ovo-vegetarian]

        "Dear Asparagus, I love you!" - cu aceste cuvinte as incepe daca ar fi vreodata sa ii scriu vreo scrisoare sparanghelului. Si daca sparanghelul ar avea vreo adresa la care sa-i scriu, zau asa ca as lua un pix si o foaie si i-as asterne cateva randuri de amor. Nu de alta, dar rar am gasit vreo leguma mai fina si mai delicata precum sparanghelul, iar ceea ce il face inca si mai special, este faptul ca se poate gati in cel mai simplu mod cu putinta. Imi place sa il prajesc cateva minute pe grill, apoi sa il stropesc cu putin ulei de masline si sa il asezonez cu fleur de sel si piper negru proaspat macinat. Uneori il pun in risotto, avand grija sa las varfurile doar pe final, pentru a-si pastra culoarea si fermitatea. Alteori il folosesc in salate, ori il invelesc intr-o omleta simpla si il "condimentez" cu branza proaspata de capra pentru a crea un mic dejun de weekend
         In general nu obisnuiesc sa imi planific din timp meniul, de cele mai multe ori cumpar legume de sezon iar ideile imi vin atunci, pe loc ori in drum spre casa, insa la aceasta tarta recunosc ca m-am gandit de cateva saptamani bune. Problema era ca imi doream un sparanghel tanar, fraged, cu tulpina subtire, iar un astfel de sparanghel nu se gaseste nici pe aici prin toate magazinele. Salvarea a venit de la vechii mei prieteni "Whole Foods Market" din Camden Town. Magazinul nu e atat de mare precum cel din Kensington, insa imi e mai la indemana si e aproape la fel de bine aprovizionat. Gasesc aici nu doar fructe si legume proaspete, dar si fainuri bio, nuci, seminte, lapte de cocos sau pasta de curry, iar cand am mai multa vreme la dispozitie imi place sa imi iau cate o caserola cu salate preparate de ei, in bucataria proprie: sunt intotdeauna proaspete si pline de savoare!
        Despre aceasta tarta pot sa va spun ca povestea a inceput cam asa: imi doream o tarta usoara, de primavara si stiam ca sparanghelul va fi ingredientul principal. Initial m-am gandit la asocierea clasica cu branza proaspata de capra, dar mi-am schimbat ideea cand m-am intors din Lisabona cu o branza de capra maturata, numai buna pentru proiectul meu. Rosiile Santini sunt marea mea descoperire din acest sezon. Sunt dulci, zemoase, au gust de rosii adevarate si sunt mult mai aromate decat deja atat de popularele rosii cherry. Mararul este si el pe lista mea de "best friends", asa ca si-a gasit cu usurinta loc in aceasta tarta, alaturi de cateva pastai fine de fasole verde - doar cat sa mentina nota verde, primavaratica a intregului tablou.
        Iata asadar cum s-a nascut tarta mea de primavara-vara! O tarta care cu siguranta isi va mai gasi locul la masa mea, pentru ca este usoara, colorata si plina de savoare.

quiche de primavara-vara cu sparanghel si rosii santini

vineri, 17 mai 2013

Taste of Thailand: Red thai curry cu mini legume de primavara si orez basmati salbatic [*vegan]

        De fiecare data cand gatesc cate un curry am parte de cate o experienta uimitoare! Intotdeauna descopar cate un condiment nou, cate o aroma deosebita si de fiecare data raman uimita de propria mea reactie la gustul iute: imi place la nebunie! Asta dupa ce ani de zile nu am mancat nimic iute, speriata fiind de o reactie alergica pe care am avut-o in trecut la un ketchup exagerat de iute. Abia dupa ce am inceput sa experimentez mancaruri asiatice am realizat ca de fapt reactia mea de atunci a fost probabil la chimicalele din ketchup si nicidecum la gustul iute al acestuia. In orice caz, a fost buna si acea experienta la ceva, pentru ca de atunci (si sunt mai mult de 10 ani) nu am mai cumparat si nu am mai mancat absolut nici un fel de ketchup. Si trust me, nici pana in zi de azi nu i-am simtit vreodata lipsa!
         Dar sa revin la tema de astazi: red thai curry. Dupa ce anul trecut m-am indragostit de curry-ul de inspiratie indiana, iata ca anul acesta a venit momentul sa descopar curry-ul thailandez. Oh, si ce descoperire uimitoare! Arome intense de lemongrass si kaffir lime, chili rosu si galangal (un rizom asemanator ghimbirului, insa cu un gust mult mai intens) fac din acest curry thailandez un adevarat festin pentru papilele gustative. Inca salivez in timp ce scriu acest articol, cu gandul la minunatele arome care mi-au inacntat simturile atunci cand am gustat pentru prima data acest curry!
          Am ales sa incep experienta mea in bucataria thailandeza cu un curry rosu (you know me: I love red), insa cu siguranta nu am sa ma opresc aici, pentru ca tocmai mi-am facut aprovizionarea cu cate un borcanel din fiecare pasta de curry thailandez: rosie, verde si galbena si am de gand sa le testez pe toate in viitorul foarte apropiat.
        Pentru inceput insa, I give you red: red thai curry, cu mini legume si orez basmati salbatic.
        
red thai curry cu baby veggies si wild basmati rice

vineri, 10 mai 2013

Taste of Lisboa - partea intai: o poveste despre un oras fermecator, cu mancare buna, vin aromat, muzica de suflet si oameni minunati [*bonus: Cafe Tati Lisboa - review]

        Cand am aterizat in Lisabona mintea mea era inca in viteza: sa cobor cat mai repede din avion, sa ies din aeroport, sa vad cu ce ajung la hotel... De altfel asa am si plecat din Londra, in foarte mare graba si in maxima viteza - sa gasesti un taxi in Londra la ora 3 dimineata nu este tocmai floare la ureche - desi probabil ca in trei ani ar fi trebuit sa invat deja ca aici rezervarea si programarea din timp sunt reguli de baza, de la care nu te abati decat daca stii ca ai in buzunar cel putin un plan B. 
        Evident ca in toata viteza am uitat sa imi listez rezervarea la hotel, ca urmare habar nu aveam unde trebuia sa ajung, de un ghid/harta/top 10 al Lisabonei nici macar nu se pune problema si desigur, am uitat sa imi iau transformator pentru priza (asta cu transformatorul m-a costat scump, foarte scump - dar sper ca de data asta am reusit sa ma invat minte). Asa ca iata-ma in Aeroportul din Lisabona, la 9 dimineata, grabindu-ma nici eu nu stiu unde - ca doar hotelul, acolo unde era, nu se muta de la locul lui - complet dezorientata (dupa o noapte nedormita si alte 5 inainte dormite printre cutii si bagaje nedesfacute - dar asta cu mutatul e o alta discutie), cu telefonul descarcat pe trei sferturi si la un pas de un atac de panica!
        ...sau nu! Pentru ca odata ce am iesit pe poarta aeroportului toata oboseala, taoata viteza si toata dezorientarea au disparut ca prin minune. "E Lisboa!" - mi-am spus, lasand razele soarelui de dimineata sa ma mangaie timid si un vanticel cu iz usor sarat sa isi faca loc pe sub esarfa mea portocalie, de vacanta. Mi-am luat o cafea (btw: spre surprinderea mea, cafeaua in Lisabona este foarte, foarte buna), mi-am aprins o tigara si m-am asezat pe o bordura: la nivel intuitiv stiam deja ca intr-un fel sau altul toate se vor aranja exact asa cum trebuie. 
       Jumatate de ora mai tarziu eram deja in metrou spre hotel, iar dupa alte 45 de minute ieseam din hotel cu aparatul de fotografiat intr-o mana si cu o harta de trei lei primita de la hotel in cealalta, hotarata sa descopar Lisabona in toata splendoarea ei. De harta am scapat rapid: am aruncat-o in primul cos de gunoi cand am constatat ca era mai degraba o colectie de reclame decat un instrument turistic, si tot atunci am hotarat ca in prima zi voi explora Lisabona fara harta: la pas, pe stradute. 
        Lisabona (Lisboa, pentru localnici) mi s-a dezvaluit incet, fara graba, pe masura ce pasii ma purtau pe stradute cochete, pavate cu piatra si impodobite cu flori vesele si rufe colorate, intinse la uscat intr-un tablou rupt parca dintr-o poveste de demult. Miroase a sare in Lisabona, a peste prajit pe gratare incinse, si pe alocuri a castane coapte, dar pe masura ce te indepartezi de terasele aglomerate, vantul usor caldut aduce cu el miresme de liliac si de salcami infloriti. Din loc in loc rasuna acorduri de chitara, sau de saxofon, iar eu ma opresc vrajita si ma las purtata de emotie, privind catre albastrul imens al oceanului si stiind ca Lisabona imi va patrunde in suflet asa cum iti intra in suflet un roman vechi de dragoste, pe care il citesti si il recitesti si de fiecare data il descoperi in alt fel.  


miercuri, 10 aprilie 2013

Retete de primavara: risotto cu leurda si ciuperci de padure [lacto-vegetarian] si bonus: tehnici de baza pentru prepararea unui risotto

for English recipe please click here     

   Specific bucatariei italiene, risotto este poate unul dintre cele mai versatile preparate, atat din punct de vedere al modului de servire (poate fi servit la pranz, ca fel principal sau pe post de garnitura, ori chiar la cina, ca fel unic), cat si din punct de vedere al ingredientelor cu care poate fi asociat. Poate tocmai de aceea, in L'Enciclopedia della Cucina Italiana (volumul dedicat preparatelor din orz si orez) am gasit mai mult de 200 de retete de risotto - asta pe langa alte 6-700 de retete pe baza de orez, dar care nu se incadrau in categoria "risotti". Personal sunt o mare iubitoare de risotto, consider ca un risotto are o finete si o eleganta aparte si  il gatesc cu placere de fiecare data. De cele mai multe ori sa imi las imaginatia sa zboare, alegand sa il "condimentez" cu diverse ingrediente, de la branza cu mucegai si pana la sofran, menta, rozmarin sau praz. Cat despre "condimente", cred ca nu exista limite in ceea ce priveste ingredientele care pot fi asociate cu un risotto, insa consider totusi ca o regula se impune: keep it simple, folositi maxim 3-4 ingrediente care sa se complimenteze reciproc, sa isi pastreze aromele individuale si sa nu se "acapareze" unul pe celalalt. In definitiv, it's all about the flavour! :)
      In Larouse Gastronomique este precizat ca intr-un risotto orezul trebuie sa ramana "al dente" iar preparatul trebuie sa aiba o consistenta bogata si cremoasa. Pe de alta parte, in L'Enciclopedia della Cucina Italiana tehnica prepararii unui risotto perfect este considerata o adevarata arta. In aceste conditii, va propun ca in continuare sa parcurgem impreuna cateva reguli fundamentale pentru obtinerea unui risotto ca la carte

risotto vegetarian


duminică, 7 aprilie 2013

The "Perfect Pizza" Project: from now on, things can only get better :)

         Pizza ca in Italia gasesti... ei bine, doar in Italia! In afara Italiei insa... e alta poveste: este intr-adevar posibil sa ai norocul sa mai gasesti pe ici - pe colo cate o pizzerie in adevaratul sens al cuvantului, insa ce te faci cand Italia e la multi kilometri distanta, cea mai apropiata pizzerie decenta e in capatul celalat al orasului, iar optiunea de take-away este limitata la Domino's, Pizza Hut si mai stiu eu ce alti furnizori obscuri de aluaturi denumite absolut impropriu "pizza"?
        Te apuci de facut pizza acasa - aia faci! Si nu oricum, ci cu maia: ca sa fie treaba-treaba - nu-i asa? Ei bine, pentru mine aventura a inceput acum mai bine de un an, cand tocmai ce descoperisem maiaua, iar blatul de pizza cu maia a fost al doilea lucru pe lista - dupa paine, desigur. Toate bune si frumoase pana aici, iar daca la capitolul paine pot sa ma laud ca am avut rezultate satisfacatoare intr-un interval relativ scurt, cu pizza a fost cu totul o alta poveste: esec dupa esec, ba nu-mi iesea blatul (am testat o gramada de retete), ba imi iesea, dar cand scoteam pizza din cuptor avea marginile arse, iar mijlocul blatului era necopt... Apoi au inceput problemele cu  ingredientele: 7 tipuri de mozzarella in comert, una mai proasta decat alta, una mai plina de apa decat alta, paste de rosii de diverse soiuri si calitati, nici una care sa fie si suficient de groasa, si de-a dreptul gustoasa, si sa mai contina si rosii, nu doar e-uri si potentiatori de gust.  
        Am hotarat atunci sa incep proiectul "Perfect Pizza" "si mi-am promis ca nu ma las pana cand nu obtin un rezultat care sa ma multumeasca in totalitate. Am inceput sa testez pe rand: retete pentru blat, tipuri de faina, apa, sare, mozzarelle si paste de tomate. A fost o perioada cu ups and downs (mai mult downs decat ups), dezastre totale, sau rezultate cat de cat satisfacatoare, insa ieri... Ieri am avut o revelatie: mi-a iesit si blatul asa cum mi-am dorit, am avut marea bucurie sa gasesc si partea din mijloc coapta uniform, mozzarella s-a topit exact cat trebuie, fara sa lase apa si fara sa imi "inunde" blatul. Ieri am fost happy! Atat de happy, incat azi-dimineata am repetat operatiunea, ca sa fiu sigura ca e ce trebuie si nu a fost doar pura intamplare. Si da, a fost ce trebuie! Adica ceea ce vedeti mai jos:

pizza cu maia


joi, 4 aprilie 2013

Retete de primavara: salata de naut cu asparagus, ceapa verde si ardei la grill [*vegan]


...si o invitatie la poveste :)


        Imi plac foarte mult povestile - fie ele despre mancaruri, retete, calatorii sau carti minunate - si am asa un feeling (dupa toate comentariile frumoase pe care le primesc de la voi) ca si voua va plac aceste povesti in aceeasi masura. De aceea, atunci cand Daiana a hotarat sa deschida o noua sectiune pe blogul ei Simplu si Bun, am raspuns fara sa stau prea mult pe ganduri. Pe Daiana (jumatatea simpla si buna din spatele blogului cu acelasi nume) sper ca o cunoasteti deja: ea este autoarea unor torturi exceptionale, atat din punctul de vedere al ingredientelor folosite (trust me, am avut ocazia sa gust un tortulet si am fost impresionata de textura densa si bogata a blatului si de gustul fabulos: dulce si fin al tortului) cat si din punctul de vedere al decoratiunilor - unice prin simplitate si creativitate. De asemenea, Daiana si Cosmin organizeaza impreuna cu Codruta @ www.codrudepaine.ro o serie de ateliere de paine artizanala (cu maia). Am avut bucuria si onoarea sa particip la atelierul organizat in luna Martie si pot sa va spun ca pe langa faptul ca am cunoscut niste oameni minunati, am invatat o multime de lucruri noi, mi-am imbunatatit tehnica de shaping si scoring si chiar am prins curaj in a lucra mai mult cu faina integrala. 
        Astea fiind spuse, haideti sa descoperim impreuna povestea despre care discutam in deschidere! Daiana a propus o tema pe cat de interesanta, pe atat de fascinanta si plina de mister: este vorba de povestea ingredientelor.
Regulile sunt simple: 
1. In fiecare luna, se aleg doua bloguri-gazda, care propun doua ingrediente. Cele doua bloguri preiau initiativa in prima zi a lunii si lanseaza o invitatie deschisa tuturor celor interesati (bloggeri de food, pasionati in ale bucatariei, bucatari cu diploma, sau chefi de ocazie). 
2. Cei care accepta invitatia sunt rugati sa publice pe bloguri sau pe site-urile proprii cat mai multe informatii despre ingredientele respective. Informatiile pot fi gasite in carti de specialitate, pe internet, prin cercetari proprii, discutii cu specialisti ori din orice alte surse care pot fi considerate valabile.
3. Postarea va contine un link catre initiatorul povestii (www.simplusibun.ro), un link catre blogul-gazda, povestea ingredientului ales si eventual o reteta proprie care sa puna in valoare ingredientul respectiv.
4. Blogurile gazda vor centraliza toate postarile cu referire la ingredientul ales si le vor publica la sfarsitul lunii intr-o mini biblioteca on-line cu toate informatiile culese despre ingredientul respectiv.

        Acestea fiind spuse, deschidem "Povestea ingredientelor" cu doua ingrediente care sper sa va starneasca interesul si sa va inspire sa le cunoasteti in detaliu:
- faina - gazduita in aceasta luna de Daiana pe blogul ei www.simplusibun.ro
- sarea - gazduita in aceasta luna de mine pe Menta si Rozmarin :)

        Va invit asadar sa imi trimiteti articolele voastre despre sare pe mail, la metasirozmarin@gmail.com pana cel tarziu 28 aprilie 2013.
        De asemenea, va invit sa va alaturati grupului "povestea ingredientelor" organizat pe Facebook, pentru a fi la curent cu regulile si noutatile cu privire la aceasta minunata initiativa. 

*****

        Desi vremea de afara ne invita mai degraba la sanius decat la plimbari lungi prin parcuri, eu va propun totusi o reteta cu iz de primavara: asa, ca sa ne inveseleasca pranzul, sau cina, si sa ne duca cu gandul la zilele calde si insorite care ar trebui sa ne bucure sufletele in luna aprilie. 
        Este vorba de o salata calda, cu naut si legume de primavara la grill, asezonata cu o vinegreta simpla, din ulei de masline extravirgin si zeama proaspata de lamaie - suficienta pentru a-i da o nota lejera, primavaratica.

Salata de naut cu asparagus, ceapa verde, broccoli si ardei


duminică, 31 martie 2013

Scotia - despre calatorii, un review de restaurant vegetarian si despre surpriza din bucataria regala la castelul Stirling

        Pentru ca primavara pare ca inca se lasa asteptata, m-am gandit sa va invit astazi la o sueta - fara reteta - despre dragoste, calatorii, surprize si bucatarii.
        Iubesc calatoriile: de fiecare data o calatorie ma emotioneaza si ma inspira in aceeasi masura! Imi place sa cred ca fiecare calatorie este o experienta de viata si din toate aceste calatorii ma intorc mai bogata - fie ca vizitez o tara noua, un oras nou, sau revizitez locuri atat de dragi sufletului meu!
      Acum cateva saptamani am descoperit Scotia - o mica parte, desigur, insa cu siguranta a fost doar inceputul. Ah, si ce descoperire minunata! La o aruncatura de bat (si 45 de minute de zbor) de Londra, am gasit un oras cochet, cu strazi largi si case pline de personalitate, cu cafenele retro si multe, foarte multe restaurante italiene - cu siguranta ca nu as gresi daca as spune ca am vazut in Glasgow mai multe restaurante italiene decat in oricare alt oras din afara Italiei.
        Am stat doar trei zile in Glasgow (le multumesc pe aceasta cale dragilor mei prieteni Catalin si Cristina care mi-au fost gazde primitoare si ghizi priceputi), insa spre surprinderea mea, de aceasta data nu restaurantele italiene m-au atras, ci un restaurant vegetarian cu multa personalitate si o atmosfera prietenoasa si foarte relaxata. Despre ce am mancat si ce am baut la Mono - restaurantul vegetarian din Glasgow am sa va povestesc spre final, pentru ca vreau mai inainte sa va povestesc despre peisajele minunate pe care le-am intalnit in scurta mea sedere in Scotia, dar mai ales despre surpriza de la Castelul Stirling.
       Am ales sa vizitam Castelul Stirling intr-o zi cu cer senin, de un albastru intens, cum rar am intalnit in zilele de iarna petrecute in Regatul Unit. Frigul era totusi destul de patrunzator, insa in conditiile in care prognozele anuntasera furtuni de zapada si rafale de vant, cerul senin a fost de-a dreptul o surpriza placuta! Cum am iesit din Glasgow pe autostrada, indreptandu-ne spre Stirling, ma asteptam la clasicul peisaj monoton ce insoteste majoritatea autostrazilor, insa surpriza a fost una de proportii: variate forme de relief, campii si dealuri acoperite de o patura colorata in cel mai crud verde pe care il poti vedea intr-o zi de februarie, munti cu crestele acoperite de zapada, un drum lin si relaxat care ne-a condus pana in Stirling - orasul-cetate care mi-a adus aminte instant de Sighisoara noastra.

duminică, 24 martie 2013

Retete de primavara: omleta simpla cu asparagus ceapa verde la grill [*lacto-ovo-vegetarian]

         {Hello Spring, wherever you are! Te-am vazut acum cateva saptamani, erai in trecere prin Londra, apoi ai vizitat scurt Timisoara (stiu asta, pentru ca am fost acolo, chiar de 8 Martie, te-am vazut in Piata Unirii - erai incredibil de frumoasa!) si de atunci te-am pierdut - pe undeva pe drum probabil, ca sunt si eu o plimbareata, la fel ca tine. Acum insa te caut, te caut cu disperare printre fulgii mari de zapada care imi bat la geam inca de ieri, te caut in pomii infloriti care dardaie acum de frig si vant, te caut in piete, printre tarabele pline cu vredeturi crude si proaspete - numai bune de inveselit mesele si sufletele noastre zgribulite de atata iarna. Uite, m-am gandit chiar sa iti pregatesc o reteta frumoasa, sa te intampin asa cum se cuvine: cu verde si cu bucurie! Nu-i asa ca ai sa vii? Please, pretty pretty please!}

        Nu stiu cum e pe acolo pe unde sunteti voi, daca primavara v-a gasit sau inca va mai cauta, insa eu vreau sa deschid oficial sezonul retetelor de primavara din acest an cu o reteta fabuloasa, perfecta pentru un mic dejun intarziat, sau chiar un brunch de weekend, alaturi de prieteni. Este o reteta simpla, o omleta cu asparagus si ceapa verde la grill, asezonata cu marar si branza proaspata de capra. Am incercat aceasta reteta in mai multe variante (simpla - fara marar sau branza, ori cu ciuperci sotate si cimbru), insa cel mai mult mi-a placut in combinatia cu marar proaspat si branza de capra. Am preferat sa fac omleta simpla, doar din ou batut cu putina sare si am adaugat mararul si branza de capra doar la final, inainte de servire, pentru a pastra aromele individuale si pentru a nu acapara prea mult din aroma fina a asparagusului. 
         
asparagus la grill

vineri, 22 februarie 2013

Retete vegetariene cu stil : Camembert en croute cu merisoare, fistic si rozmarin [*lacto-ovo-vegetarian]

        Desi sunt nascuta in Decembrie, trebuie sa recunosc deschis ca iarna nu a fost niciodata anotimpul meu. Iar Londra iarna cu greu reuseste sa ma scoata din confortul bucatariei mele, asa micuta cum e ea, cu dulapioarele doldora de borcanele pline cu condimente si cu un cuptor care de cele mai multe ori imi e cel mai bun prieten. Partea buna totusi e aceea ca am mai multa vreme sa experimentez aluaturi mai simple sau mai complicate si sa ma joc cu branzeturile pe care ah, le ador atat de mult! 
        Reteta despre care vreau sa va povestesc astazi este cu siguranta una dintre retetele mele preferate din sezonul de iarna, pe de o parte pentru ca iubesc aluaturile facute in casa, iar pe de alta parte, pentru ca branza Camembert este suficient de populara incat sa nu trebuiasca sa fac eforturi foarte mari pentru a gasi un Camembert de calitate. Combinatia cu merisoarele dulci-acrisoare si rozmarinul usor astringent a venit atat de natural, incat am avut impresia ca o stiam parca dintotdeauna, iar fisticul a adus doar un ton usor parfumat si o nota crocanta - suficient zic eu, cat sa completeze aria de texturi a intregului preparat, cu branza cremoasa si crusta pufoasa din aluat de foietaj.

retete-vegetariene-cu-stil

duminică, 17 februarie 2013

(Expat) Sunday Brunch cu Diana - o reteta cu gust de ...primavara [*lacto-ovo-vegetarian]

        Astazi sunt invitata la pranz! Draguta de Diana @ Disturbingly Delicious mi-a lansat invitatia acum cateva saptamani, iar eu - plimbareata cum ma stiti - am acceptat fara sa clipesc: pentru ca mi-e draga Diana, cu retetele ei dragute si colorate si pentru ca imi sunt dragi povestile de Duminica, la o cana de cappuccino cu scortisoara si un mic dejun intarziat, un brunch sau, de ce nu, chiar o cina in miez de zi. 
        Despre pranzul meu de Duminica ar fi cate ceva de spus, pentru ca de fiecare data este diferit: uneori prefer sa fac o plimbare prin oras, sa descopar un Bistro cochet sau un mic restaurant si sa ma las surprinsa de o tarta cu sparanghel sau o supa-crema de morcovi; alteori imi planific din timp cate o reteta sofisticata (un croissant, o paine cu maia sau un panettone) si imi petrec ziua intreaga experimentand diverse aluaturi; pe cand in alte zile prefer pur si simplu  sa lenevesc cu o carte intr-o mana si o cana de cappuccino in alta si sa ma rasfat cu un brunch inventat pe loc, compus exact din ce se gaseste prin frigider la momentul respectiv. De aproape trei ani de cand locuiesc in Londra, a devenit un "Expat Sunday Lunch" pranzul asta al meu, iar daca mi-e dor vreodata de ceva, atunci mi-e dor de pranzurile pe care mama si tata le organizeaza in fiecare Duminica (cu telefoane date inca de Vineri pe la toti fratii, in scop de cerecetare prealabila cu privire la eventuale preferinte pentru felul principal ori desert), cu toata familia prezenta, cu mic, cu mare (si cu Patrocle, desigur) cu aperitiv, supa, fel principal si desert, cu povesti nesfarsite si obligatoriu ceva mancarica la pachet :) 
       Imi iau asadar astazi pranzul (mai exact brunch-ul - pentru ca este una dinte acele Duminici lenese si noncoformiste) in bocceluta si ma indrept cu pasi repezi catre Diana. Draga mea, ma prezint la tine cu un "Expat Sunday Brunch" (vegetarian, desigur) - o reteta cu gust de primavara si cu arome mediteraneene: oua romanesti pe paine de casa cu masline, servite pe un pat de salata de spanac, rucola si rosii cherry, asortate cu baby-mozzarella si masline kalamata.

oua-romanesti-paine-cu-masline-kalamata-spanac-rucola-baby-mozzarella

>>>> urmeaza reteta:

sâmbătă, 9 februarie 2013

Retete arabesti: Mejadra cu linte galbena si orez basmati [*vegan]

        E inca iarna aici, cu nopti geroase si zile in care soarele - daca chiar apare - te indeamna mai degraba sa ramai acasa, cu un ceai fierbinte si o carte buna si sa il privesti cuminte din spatele ferestrei. Asa m-am si trezit de altfel azi-dimineata: cu gandul la un ceai bun si la o carte... aromata. Cu ceaiul am rezolvat repede: un plic de Lady Grey este mai mult decat potrivit pentru aceasta perioada a anului: un gust fin, elegant de ceai negru, cu usoare arome de citrice care te duc cu gandul pe de o parte la sarbatorile de iarna care atat de repede au trecut, iar pe de alta parte, la livezi de portocali infloriti, cer senin si vacante exotice. 
        In aceasta nota usor spicy, cartea a venit oarecum de la sine: Jerusalem - by Yotam Ottolenghi si Sami Tamimi. "Jerusalem" este insa mai mult decat o simpla carte cu retete: este povestea unei calatorii in lumea minunata a aromelor si condimentelor, este o incursiune intr-o lume in care mirodeniile au puterea de a scoate din anonimat chiar si cele mai banale fructe sau legume. Pana acum v-am prezentat deja doua retete dulci inspirate din cartile lui Ottolenghi: muffins cu crumble, afine si mar verde si muffins cu prune si marzipan, iar astazi a venit randul unei retete sarate: mejadra cu linte galbena si orez basmati. 
        Mejadra (Mujaddara) este o reteta traditionala arabeasca, cu linte, orez si ceapa prajita. In mod traditional, se foloseste linte verde sau maro, insa eu am ales o varianta mai light de linte galbena, iar fata de reteta originala a lui Ottolenghi, am adaugat pe final zeama de lime si frunze proaspete de coriandru. Am obtinut astfel un preparat perfect aromat, potrivit pentru a fi servit atat cald cat si rece, ideal pentru un pranz in familie.

reteta cu linte galbena si orez basmati

>>>> urmeaza reteta

duminică, 3 februarie 2013

Taste of India: curry de ardei servit cu orez basmati [*lacto-vegetarian]

{recipe also available in English: mintandrosemary.blogspot.com}

      V-am promis de mult o reteta de curry in stil indian, si iata ca in sfarsit reusesc sa imi onorez promisiunea! Am gatit acest curry pentru prima data acum cateva luni, inainte de excursia mea in India, si chiar daca acum am ceva mai multa experienta si cunoastere in ceea ce priveste bucataria indiana, revin de multe ori la aceasta reteta, pentru ca este simpla, rapida si foarte aromata. 
        Sunt doar cateva condimente in aceasta reteta, insa ceea ce este foarte important in obtinerea unui curry autentic este folosirea corecta a condimentelor. Contrar mitului conform caruia mancarea indiana este iute si nu are un gust bun (mit cu care de altfel am trait si eu ani intregi), un preparat cu arome indiene daca este facut corect ar trebui sa va lase o impresie placuta, un gust aromat si parfumat, nicidecum amar. Desigur ca nivelul de "iute" tine de preferintele fiecaruia, insa va asigur ca nu toate preparatele bucatariei indiene sunt excesiv de iuti, si mai mult decat atat, daca va aventurati sa le pregatiti acasa, puteti foarte usor sa ajustati nivelul de iute. O singura recomandare as mai avea pentru voi (si asta venind direct de la subsemnata - care pana acum un an folosea doar piperul pe post de condiment iute!): nu va lasati dezarmati la prima degustare a unui preparat indian! Daca singurele arome pe care le simtiti sunt iute si amar, este foarte posibil sa nu fi nimerit in cel mai bun restaurant indian din zona. Iar daca de la prima inghititura simtiti ca ati luat foc, nu renuntati: asteptati putin si mai gustati o data - s-ar putea sa aveti o surpriza foarte placuta, iar dupa gustul acela de iute, sa descoperiti o explozie de alte arome absolut uimitoare!



marți, 29 ianuarie 2013

Dulce Romanie: parada retetelor cu mere si cartofi

        Acum cateva saptamani va invitam sa pregatim impreuna retete cu mere si cu cartofi in cadrul proiectului "Dulce Romanie" initiat de Mihaela. Insa poate cel mai important detaliu al provocarii pe care cu drag o gazduiesc in luna aceasta a fost acela ca v-am rugat sa folositi ingrediente procurate de la producatorii locali, din piete si targuri, din propria gradina ori din gradinile prietenilor si rudelor de la sat. 
        Am ales aceasta tematica in primul rand pentru ca eu personal cred cu tarie ca produsele cultivate de micii producatori locali sunt mai sanatoase si cu mult mai gustoase, iar asta in ciuda faptului ca uneori nu sunt la fel de aratoase precum fructele si legumele pe care le gasim pe rafturile marilor magazine. Mai mult decat atat, cred ca o alimentatie sanatoasa (fie ea vegetariana sau nu) inseamna mult mai mult decat renuntarea la fast-food si la prajeli sau sucuri carbogazoase. 
        O alimentatie sanatoasa, in viziunea mea, inseamna sa cunoastem ceea ce mancam - iar cea mai usoara modalitate de a cunoaste alimentele este aceea de a-i cunoaste pe cei care le produc. Intrebati-i pe tarani, pe micii producatori despre cum puteti prepara legumele sau care fel de cartofi sunt mai potriviti pentru piure - sunt convinsa ca veti pleca acasa nu numai cu o plasa plina de legume dar si cu cateva idei pentru pranzul de duminica. Intrebati-o pe bunicuta care vinde mere la piata: pentru ce sunt bune merele acestea, ar fi bune la o placinta, sau mai degraba la un compot? Stiu... imi veti spune probabil ca sunt rare bunicutele care vand mere prin piete, dar daca noi nu le incurajam si nu le cumparam produsele, in scurt timp probabil ca nu le vom mai gasi deloc. Si sa nu credeti ca doar in Romania este aceasta problema, la fel se intampla si in Anglia, doar ca aici mai exista din cand in cand campanii pentru incurajarea producatorilor locali, iar Farmer's Markets incep sa devina tot mai populare. 
        Astea fiind spuse, va multumesc tuturor celor care ati primit invitatia mea cu bratele deschise, ati dat navala in piete si targuri, in camarile personale sau in cele ale bunicilor, rudelor sau prietenilor si mi-ati trimis atatea retete minunate! Va marturisesc ca pe unele dintre ele le-am si incercat deja, iar multe dintre retetele care le-am primit mai pe final se afla deja pe lista mea de asteptare.
        Va invit asadar la parada retetelor (in ordinea in care mi-au fost trimise pe mail), iar pe cei care au pregatit retete cu mere romanesti ii invit sa participe si la evenimentul "Dulce de mar" gazduit de David Contant (mai multe detalii gasiti pe pagina evenimentului).  


duminică, 27 ianuarie 2013

Dulce Romanie - reteta cu mar: budinca de orez cu mere si coaja de portocala, cu sos toffee [*lacto-ovo-vegetarian]

        Oricat de mult imi doream sa va prezint in cadrul provocarii "Dulce Romanie" din aceasta luna o reteta noua, sofisticata, cu condimente exotice si neasteptate, sufletul meu de copil nu-mi dadea pace si ma indemna intr-una sa ma intorc cu gandul acasa si sa redescopar unul din deserturile cu care mama ne indulcea copilaria in serile reci de iarna. Asa am ajuns sa pregatesc astazi o reteta care pentru mine are o semnificatie aparte, o reteta pe care o dedic mamei mele, in semn de multumire pentru ca mi-a vegheat copilaria - si ma vegheaza in continuare, chiar daca nu mai sunt tocmai un copil, iar mari si tari ne despart acum pentru perioade care uneori par o vesnicie.

        E un val de mister care invaluie acest desert: este misterul copilariei - cand ne jucam nestingheriti prin gradinile bunicilor, este misterul fiecarei duminici in care mama ne pregatea "ceva dulce", casa intreaga mirosea a scortisoara ori a vanilie iar noi ne "luptam" pe castroanele cu resturi de crema, pe care le lasam luna si bec de curate - este magia prin care mama facea ca niste simple mere sa se transforme intr-un desert de poveste!

        Va prezint asadar astazi budinca de orez cu mere si sos toffee - reteta mamei mele, cu doar cateva mici modificari: o modalitate moderna de a prepara budinca de orez si un sos toffee inspirat din deserturile englezesti. Si pentru ca am vrut totusi sa imi pun si eu amprenta in acest desert, am adaugat in budinca de orez cateva bucatele de coaja de portocala confiata pe care am rehidratat-o intr-o infuzie de ceai englezesc Lady Grey - varianta feminina a lui Earl Grey, cu note de bergamota, coaja de lamaie si portocala.



marți, 22 ianuarie 2013

Retete de baza: branza proaspata din lapte de vaca (paneer) cu piper verde, chili rosu si ulei de masline [*lacto-vegetarian]

        In India am gasit-o sub denumirea de paneer, iar primul meu gand cand am gustat-o a fost acela ca se aseamana foarte mult la gust cu branza noastra proaspata din lapte de vaca. Mi-a placut in mod deosebit faptul ca aceasta branzica statea la baza multor preparate, iar cateva curry-uri cu paneer chiar mi-au ramas foarte bine intiparite in minte. Desigur ca odata ajunsa acasa m-am prezentat direct la un magazin de profil si mi-am facut provizii de paneer cu scopul clar de a experimenta cateva retete de paneer curry. "Misiune indeplinita!" - mi-am spus eu bucuroasa intr-o seara, dupa ce tocmai dadusem gata o farfurie de curry cu paneer si cartofi, si eram gata sa ma apuc de scris reteta, cand draguta de Simona (aka Alison's Trials) ma intreaba mai in gluma, mai in serios: "e paneer de casa?". Pai nu e, i-am spus, caci prin Londra e plin de magazine etnice iar branzica asta e foarte populara. Dar in momentul acela, in mintea mea au inceput sa se invarta cateva rotite: home-made paneer... home-made paneer... oare ce ar fi daca?....

        Si uite asa am ajuns eu astazi, sa ies din casa pe un frig teribil, combinat cu o ceata densa si aproximativ 5 cm de zapada (nu-i mult, stiu, dar aici e suficient cat sa se inchida scolile :)), sa ma aprovizionez cu ingredientele de baza pentru paneer. Ideea initiala a fost sa fac branza, iar apoi sa ma rasfat cu un paneer & potato curry daaar... cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, cand am vazut eu gata asa o frumusete de branzica proaspata mi-am spus ca s-ar potrivi de minune cu niste piper verde proaspat macinat, cativa fulgi de chili. Pe ultima suta de metri am mai adaugat si niste sare de mare, iar in continuare, cateva picaturi de ulei de masline extravirgin au fost suficiente pentru a transforma aceasta branzica intr-un aperitiv de mare clasa.



sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Provocarea "Dulce Romanie": Cartofi cu arome indiene inveliti intr-o lipie din trei tipuri de faina [*lacto-ovo-vegetarian] si bonus: o veste buna

     
        Asa cum anuntam la inceputul lui Ianuarie, in aceasta luna am onoarea de a gazdui provocarea "Dulce Romanie". V-am invitat sa pregatiti retete avand ca ingredient de baza marul sau cartoful, cu conditia ca acestea sa fie procurate de la producatori locali, din targuri si piete sau din propria gospodarie. Desigur ca nici eu nu m-am lasat mai prejos, asa ca am vizitat o piata din apropiere si mi-am procurat si eu cele doua ingrediente de baza.

        Astazi mi-am propus sa va dezvalui o reteta avand ca ingredient principal cartoful, intr-o interpretare plina de arome si texturi cel putin interesante. Reteta pe care doresc sa v-o propun este inspirata desigur din calatoria mea in India, despre care deja v-am povestit cate ceva si despre care probabil ca va voi mai povesti inca multa vreme de acum incolo :)


duminică, 13 ianuarie 2013

Taste of India: restaurant review - Gun Powder, New Delhi

       [for English please click here]

        Acum mai bine de un an si jumatate un prieten ma intreba ce parere am despre mancarea indiana. Am raspuns atunci intr-o clipita, sigura pe mine si fara nici un fel de ezitare: "Nu-mi place! E iute, e prea condimentata, nu e deloc pe gustul meu!". Prea putine stiam eu atunci si nici prin cap nu imi trecea la acea vreme ca voi ajunge vreodata sa vizitez India si sa ma indragostesc definitiv de mancarea indiana! 
        Dar cum in viata nimic nu este definitiv, iar zicala "niciodata sa nu spui niciodata" se adevereste in cele mai neasteptate momente, iata-ma azi: proaspat intoarsa din India, cu o geanta plina de condimente, cu agenda doldora de insemnari si retete si cu papilele gustative aflate intr-o permanenta stare de extaz, acestea din urma implorandu-ma ca macar o data pe saptamana sa le rasfat cu un curry sau o korma ori macar un masala chai la ceas de seara pe sfarsit de saptamana.
        Urmeaza sa va prezint in curand si un curry vegetarian, o reteta simpla si extrem de aromata pe care sunt convinsa ca o asteptati cu totii cu mare nerabdare, insa pana atunci va invit sa va asezati confortabil, sa va luati o cafea sau un chai si sa savurati primul meu review de restaurant :)


miercuri, 2 ianuarie 2013

Provocarea "Dulce Romanie" si La multi ani!

        Bine v-am regasit in noul an! Un an in care va doresc sa fiti fericiti, sa va iubiti si sa va bucurati de natura si de minunile pe care aceasta ni le ofera in fiecare zi. La multi ani!
          In aceasta luna imi revine onoarea de a fi gazda provocarii "Dulce Romanie" - o provocare pe care o indragesc tare mult si chiar daca nu de fiecare data am avut timpul necesar pentru a pregati cate o reteta, am urmarit-o intotdeauna cu mare interes. Insa inainte de a va dezvalui ingredientele pe care vi le-am pregatit pentru aceasta provocare, profit de acest inceput de an pentru a va transmite cateva ganduri care sper sa va insoteasca de acum inainte pe tot parcursul anului :)
        Suntem ceea ce mancam! Iata o afirmatie veche de cand lumea, dar care incet-incet isi face din nou loc in gandurile si in viata noastra - si pe buna dreptate, zic eu. Va invit sa incepem impreuna noul an cu acest gand, sa fim impreuna mai constienti de ceea ce mancam si sa redescoperim impreuna bucuria de a savura mancarurile delicioase pe care le putem prepara din ingrediente simple, locale si cat mai naturale!